Ziua Logo
  Nr. 3677 de luni, 17 iulie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
Amenzi UE pentru rable
-- Codul Fiscal care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2007 prevede taxe de inmatriculare intre 100 si 7500 de euro, aplicabile tuturor autoturismelor * Orban: "Romania risca sanctiuni dure de la UE daca mentine taxe mari pentru masinile second-hand"
Mircea PAUN - ZIUA Foto
Prevederea noului Cod Fiscal referitoare la taxele pentru masinile second hand ar putea fi considerata o incalcare a Tratatului Uniunii Europene, ceea ce, in ultima instanta, ar putea atrage sanctiuni financiare "extrem de dure", a declarat, ieri, la Scoala de vara a Tineretului National Liberal, secretarul de stat in MI, Leonard Orban, citat de Mediafax. El aspus ca "este foarte important ca, de la momentul aderarii, Romania sa indeplineasca toate angajamentele pe care si le-a asumat prin Tratatul de aderare si sa evite sub orice forma incalcarea prevederilor Tratatului Uniunii Europene". "Un exemplu in acest sens este Codul Fiscal, in ceea ce priveste taxele pentru masinile second hand. In cazul Poloniei si Ungariei, Comisia Europeana a deschis aceasta procedura de incalcare a Tratatului pentru prevederi relativ similare ca la noi. Nu stiu sigur daca acest lucru se va produce si in cazul Romaniei", a precizat secretarul de stat. El a subliniat ca, intr-o prima faza, Romania va fi "somata" sa-si amendeze legislatia in vigoare, urmatorul pas fiind cel al sanctiunilor financiare. "Am atras atentia ca este extrem de importanta aplicarea foarte stricta a prevederilor UE", a spus Orban, adaugand ca o prima solutie este amendarea legislatiei. "Daca nu o faci, sanctiunile financiare sunt extrem de dure", a conchis el.
Incepand cu 1 ianuarie 2007, Codul Fiscal introduce o taxa speciala pentru prima inmatriculare a masinilor, care variaza intre 100 si 7500 de euro, in functie de capacitatea cilindrica a masinii, gradul de poluare si vechime. Taxa se aplica insa pentru toate autoturismele, nu numai pentru cele second-hand.
Surse guvernamentale ne precizau recent ca s-a decis ca aceasta taxa sa fie aplicata si pentru masinile noi dupa discutii cu expertii Comisiei Europene si tocmai pentru a nu fi acuzati de discriminare. De asemenea, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, arata ca Romania are in prezent doua optiuni: fie sa lase piata complet deschisa si sa se intample ca in Polonia, "sa pierdem un vector de dezvoltare extrem de important" pe care-l reprezinta industria de automobile, sau sa asigure o coerenta a politicilor astfel ca numarul autovehiculelor poluante si periculoase pentru circulatie sa fie redus. Presedintele Traian Basescu a promulgat, la sfarsitul saptamanii trecute, noul Cod Fiscal, care va intra in vigoare la inceputul anului viitor. (A.G.C.)
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
reducerea poluarii sau cum sa carpim bugetul!!!!   de sailor66
A r h i v a
  Romania poate inapoia jumatate din banii luati pe BCR    5 comentarii
  Disputa accizelor    
 Top afisari / comentarii 
 Fabricile Prodanof raman furate (1196 afisari)
 Ofiterii lui Radulescu (456 afisari)
 Asfalt PD (226 afisari)
 Examene de cosmar (191 afisari)
 Axa Washington-Londra-Bucuresti si Ierusalimul (122 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00776 sec.