Cu recenta carte "Portrete", aparuta la Ed. Universitatii Suceava, acad. Marius Sala se dovedeste a fi si un excelent portretist si memorialist, cu un rar dar al evocarii si o vocatie a esentei pe care o desprinde din fapte de viata. Il intuiam din articolele publicate in "Magazin istoric" (pe cand un volum cu aceste memorii?) si a ilustrat-o in discursul de receptie "Cei doi stalpi ai intelepciunii". Asta pentru ca, marturiseste "de mic copil m-a pasionat sa urmaresc cum sunt si ce fac oamenii din jurul meu". Asa fiind, ne amintim cum Micul Print sopteste ca "limpede nu vezi decat cu inima". Si atunci totul pare un fel de joc secund, exersat cu virtuozitate prin ani de actualul vicepresedinte al Academiei Romane. Un joc intre analiza si sinteza in cautarea si cultivarea unui tainic echilibru fragil intre oameni, fapte, amintiri. Dintr-o alta perspectiva, s-ar putea spune ca aceste portrete-povestiri sunt si un autoportret implicit destainuit in curgerea grabita a timpului. Pagina cu pagina cunoastem Bunicul, apoi profesorii, colegii, mari personalitati si ii vom aminti aici pe Mioara Avram, Andrei Avram, Ion Coteanu, Alexandru Graur, Tudor Vianu, Eugeniu Coseriu, Manuel Alvar, Rafael Lapesa sau Eugen Simion, Gabriel Tepelea, Gh. Mihaila, Valeria Gutu Romalo, Flora Suteu, Maria Manoliu Manea si inca altii. Nu lipsesc, nici nu aveau cum, Iorgu Iordan si Alexandru Rosetti, "cei doi stalpi ai intelepciunii", pe care i-a iubit in egala masura, "mai ales ca am invatat de la ei sa nu fiu intolerabil fata de colegii mei". La fel si fata de ceilalti oameni, ca bun temei al unui mod "cu-minte" de a gandi si trai viata, de a afla in fiecare om bucuria intalnirii spre ingaduitoare intelegere.