Victor RONCEA 

Mai multe forumuri romanesti de pe Internet isi arata deseori preocuparea privind tratarea situatiei Basarabiei in presa romana din capitala Romaniei mici. Mai precis dezamagirea fata de ignorarea aproape totala a problemelor romanilor de peste Prut si Nistru. Recent, romanii militanti ai cuvantului electronic s-au alertat raspandind cu ingrijorare un zvon legat de ZIUA. Si anume faptul ca Basarabia a fost "trecuta�la index" si la ziarul nostru - considerat un fel de reduta a romanismului -, noul patronat transformand subiectul intregii Romanii intr-unul "interzis". Pentru ca aceeasi ingrijorare, dar de data aceasta cu o nota interogativa, mi-a fost semnalata si din zona aparatului prezidential cred ca se impune o clarificare. In primul rand legata de ideea de cenzura: la ziarul ZIUA, cel putin in ce priveste Departamentul de Politica Externa, nu exista nici o cenzura. Acesta este de altfel si motivul pentru care ziarul ZIUA sta in gatul mai multor tovarasei politico-prolet-culturnici, iar redactorii sai de politica internationala au devenit proscrisii conducerii Ministerului Afacerilor Externe. Faptul ca diplomatii profesionisti ai Romaniei si statelor NATO sunt alaturi de noi constituie practic o confirmare a corectitudinii demersurilor noastre jurnalistice. Este adevarat, orice patron are dreptul sa ceara ceva celor care ii reprezinta investitiile, fie ele - sau mai ales - in mass-media. A facut-o si cel devenit oficial noul nostru patron. Insa aceasta rugaminte este legata de un personaj, unul singur. Puternic si public, e adevarat. Care va deveni, inevitabil, intr-o zi, doar o simpla persoana privata. Dar care pana acum nu a avut o legatura publicistica directa cu Basarabia. Cand se va intampla acest lucru, va asigur ca cititorii nostri si ai forumurilor libere de pe Internet vor fi primii care o vor afla. Asadar nu cenzura este motivul pentru care eu, cel putin, nu am mai scris despre Basarabia cu aceeasi febrilitate ca inainte de instalarea marasmului oranj. Ci sila si tristetea. Ne e sila!, o spunea gazetarul Mihai Eminescu la adresa tuturor pocitaniilor politice, de la gnomi hermafroditi la hidre hipnotice, aciuate in fruntariile statului si infectand cu puroiul lor mental canale de actiune nevirusate. Fatidic, politica "romaneasca" a ramas aceeasi galeata cu laturi si dupa un veac, sa-i spunem - de singuratate a alegatorilor. Cati dintre "alesii" intrati pe liste adjudecate in "parai" reprezinta cu adevarat vointa romanilor si, mai ales, in cazul nostru, speranta romanilor ramasi in afara actualei Romanii ca urmare a unor rapturi istorice?! (V-as propune ca test o intrebare: cunoasteti numele senatorului si pe ale deputatilor care se presupune ca va reflecta interesele in forul legislativ al tarii?) Apoi, guvernantii: "negocierile" care aduc tot felul de figuri la Palatul Victoria si in zecile de agentii capusare doar pentru a se servi diverse grupuri clientelare - stapanii, nu? - sunt, oare, ceea ce asteapta romanii de la "stat"?! Care stat? Sa facem corectia: regim(uri), nu stat. Pentru ca acesta este si unul din scopurile inocularii in sufletul natiunii a dezamagirii generale in institutiile ce ar trebui sa reprezinte statul: distrugerea prerogativelor si chiar a statutului acestuia, de stat national suveran si independent unitar si indivizibil. Cand cel care ar trebui sa se ocupe, in numele "statului roman", de drepturile tuturor romanilor din afara granitelor actuale si mai ales a celor mai asupriti, cei din jurul Romaniei mici, si nu o face, ce se intampla?! Cand acest personaj tradeaza, practic, interesele bietilor romani, nesanctionat, ce sa mai scrii?! Am scris: ieri, alaltaieri, raspoieri. Nimic. Dimpotriva: si pe alte planuri culturale, informationale, "institutionalizate", se actioneaza in aceleasi directii, distrugatoare. Sila se instaleaza, incet, dar sigur, impreuna cu intristarea. Dar rezistenta merge mai departe. Raman un simpatizat al presedintelui Romaniei - in ciuda unora din greselile sale care scurtcircuiteaza inimile si mintile celor ce mai spera inca intr-o dreptate reala post-comunism - si afirm: noroc cu Basescu! Ma abtin cu greu sa nu reactionez cum simt si cred ca urmare a recentelor evolutii de la Chisinau; aceasta ar insemna provocarea reinghetarii relatiilor, spune presedintele. Iar un asemenea deznodamant este asteptat de 18 luni de vecinii de la mai Est de Est, stalpi ai stabilimentului politicii de la Chisinau. Marinarul din Basarabi - ce tristete-simbolica sa plece din sanul natiunii un tanar erou chiar din satul sau - iubeste Basarabia la fel cum iubeste Romania. Normal: este vorba de aceeasi natiune vremelnic fracturata. Tot asa cum iubeste Romania neimpartita o intreaga generatie insurectionala (fie si prin actul votarii) - 1989, 1990, 1996, 2004 - o generatie nationalista, in sensul cel mai pur al cuvantului, evidentiat pentru creierele imbacsite de regretatul conu' Alecu Paleologu. O generatie care isi iubeste mai mult natiunea sa decat pe cele vecine, fara ca aceasta sa insemne ca le-ar uri vreodata pe celelalte. Asa cum fiecare isi iubeste propria familie. Nimic mai mult. Aceasta este generatia asupra careia se abat de 16 ani toate formele de agresiune posibile in incercari de distrugere fizica sau barem disipare - mineriada lui Ion Iliescu urmata de exodul tinerilor intelectuali - ca si de ingropare in afara spatiului public - violenta razbunatoare care merge pana la anatemizare cu false vini (operatiuni specifice Securitatii lui Ceausescu sau Iliescu). "Basarabia, te iubim... dar ca tine nu vrem sa fim", scria o colega. Eu spun: Basarabie, te iubim si ca tine chiar suntem, sufocati de false valori care doar au schimbat sablonul mental filo-sovietic cu parada de filo-europenism. Cei care trezesc Romania, deci si interesul nostru jurnalistic, ca sa ne intoarcem la ZIUA, raman tinerii. Manifestatiile organizate la Chisinau si Bucuresti pentru limba romana de catre cruciatii copii ai Basarabiei si Romaniei, nu multi, dar buni, vor reincalzi si relatiile romano-romane, oricat de inghetate si le-ar dori altii. Basarabie, te iubim! Si punctum.