La Bucuresti s-a derulat o poveste bizara, unica in istoria Holocaustului european, stiuta de putini, analizata neindestulator de istorici: relatia bizara si benefica existenta intre dr. Wilhelm Filderman, presedintele evreimii-romane si maresalul Ion Antonescu, Conducatorul Statului roman. Antonescu si Filderman se cunosteau foarte bine, fusesera colegi de scoala. Destinul nu putea sa formeze o pereche mai ciudata. Evreu, avocat de profesie, Wilhelm Filderman, Willi, cum ii spuneau apropiatii, era fiul unui tipograf care reusise sa stranga avere si se bucura de o buna reputatie. Bogat, cu stralucite insusiri intelectuale, dr. Filderman avea inscrisa in biografie o lunga activitate politica intru apararea colectivitatii evreiesti. Era acuzat de liderii evrei sionisti ca pledeaza pentru asimilism, dar nu era tocmai asa. La data cand generalul Antonescu devenea Conducatorul statului, fostul sau coleg de liceu Willi Filderman era presedintele Federatiei Uniunii Comunitatilor din Romania (FUCE). Printr-un ciudat joc de contrarii, soarta i-a pus fata in fata, doi conducatori providentiali pentru destinele neamurilor lor, parteneri adversi intr-o inclestare istorica. Nicaieri in Europa aflata sub ocupatia sau influenta nazista nu s-a repetat o asemenea stare; istoricul observa cum petitiile evreului ajung sa influenteze deciziile Conducatorului statului, sa clatine uneori armatura subiectiva a antisemitismului acestuia. Seria contrastiva de masuri antievreiesti ale lui Antonescu, ascendente si descendente, a fost influentata nu numai de victoriile sau infrangerile de pe frontul din Rasarit, ci si de tehnica geniala cu care a fost "manipulat" maresalul, de Radu Lecca si de Wilhelm Filderman. Primul era un roman destept, lipsit de scrupule, aproape sigur spion german, preocupat insa mai mult de propriile sale interese, decat de cele ale nazistilor; celalalt - conducatorul istoric al obstei evreiesti. Jalbele, ultima speranta Imediat dupa ce generalul Antonescu a cucerit puterea si a proclamat Statul National-Legionar, Filderman a inceput bombardarea fostului sau coleg de scoala, devenit Conducatorul statului, cu memorii. Dr. Filderman a scris multe sute de petitii, nu numai Conducatorului Statului, ci si altor inalte personalitati oficiale. S-au pastrat memoriile trimise lui Ion Antonescu, Mihai Antonescu, generalului C. Z. Vasiliu, ministrul Afacerilor Interne, colonelului Patrutoiu, secretar general MAI, generalului D. Popescu, ministrul Internelor, generalului Mazarini, seful Marelui Stat Major al Armatei, generalului Jack Popescu, subsecretar de Stat la Interne, generalului Gheorghe Radu, prefectul Politiei Capitalei, colonelului Orezeanu, director general CFR, generalului Iosif Iacobici, ministrului Apararii Nationale, doamnei maresal Maria Antonescu, lui Radu Lecca, imputernicitul Guvernului pentru problemele evreiesti, dr. Nandor Ghingold, presedintele Centralei Evreilor etc. La unele audiente, dr. Wilhelm Filderman a fost insotit de fruntasi ai obstei evreiesti precum Fred Saraga, Cornel Iancu, av. Dadu Rosenkrantz, A. Schwefelberg, arh. Herman Horia Clejan etc. La 6 septembrie, Filderman si sef-rabinul Alexandru Safran i-au scris Prea Sfintiei Sale Nicodim, Patriarhul Romaniei, solicitandu-i sa intervina pentru anularea ordinului de purtare a "Stelei galbene": "Inalt Prea Sfinte, aici alaturat avem onoare a va inainta o copie dupa adresa nr. 1046 din 5 septembrie 1941, inaintata domnilor ministri ai Internelor, Finantelor si Economiei nationale, cu privire la a se introduce pentru toti evreii, barbati, femei si copii, din Capitala si din tara, un semn distinctiv. Purtarea unui semn distinctiv va avea desigur cele mai grave repercusiuni asupra ordinii publice, a economiei si finantelor tarii. Cum insa semnul ales este "steaua lui David", cum aceasta stea este la fel de sacra si religiei crestine si religiei mozaice, mai mult inca, cum divinitatea lui Iisus Christos se intemeiaza pe aceea ca este mladita din trunchiul lui David, apare neindoielic ca acest ordin violeaza religia, expunand batjocurii si hulei crestinilor una din cele mai sfinte embleme religioase, sapand astfel increderea in cele sfinte. Ce poate crede in adevar un drept religios care, iesind de la Biserica in care a auzit cantandu-se Psalmii lui David si iubirea aproapelui, vede cum se pangareste steaua acestui ascendent al intemeietorului religiei crestine si cum aceasta stema serveste tocmai drept atatare la ura contra aproapelui. Nadajduim, inalt Prea Sfinte, ca veti binevoi a lua sub inalta ocrotire a Sanctitatii Voastre respectul religiei si respectul omului. Va rugam sa binevoiti a primi expresia... Presedinte. dr. W. Filderman, reprezentantul Cultului Mozaic, sef-rabin dr. Al. Safran." Intre prietenie si ostilitate Merita sa aruncam o privire asupra reactiilor psihologice ale generalului Antonescu in raport cu fostul sau coleg de scoala Filderman. Am putea astfel intelege de ce, uneori, dupa eleborarea unor masuri antievreiesti ingrozitoare, seful statului roman semna ordine de anulare a lor. Istoricul israelian Shimon Schafermann, descrie jocul bizar al amicitiei si ostilitatii dintre liderul evreimii romane si conducatorul Statului roman. Sa nu uitam ca aceasta poveste quasi-mirobolanta se deruleaza intr-o tara guvernata de un dictator antisemit, aliatul fidel al Reichului german. "Filderman l-a studiat pe generalul Antonescu sub aspect psihologic si a stiut sa exploateze orgoliul lui national, de altfel foarte sincer, relateaza Shimon Schafermann. A intuit ca alianta dintre Antonescu si Hitler era un mariaj de interes, si nu unul intemeiat pe afectiuni sentimentale. (De aceea a reusit sa fie singurul exemplu de conducator al unei obsti evreiesti, care in istoria europeana a prigoanei naziste a fost primit de un dictator sa discute cu el problemele evreiesti). Indirect, prin diferite manevre de persuasiune, si direct cand a stat de vorba cu Antonescu, a reusit sa-l sensibilizeze in ce priveste soarta razboiului. Filderman a indraznit sa-i spuna ca nemtii vor pierde partida, si la masa tratativelor de pace, Romania va fi obligata sa raspunda de toate atrocitatile antisemite. Admirator al lui Filderman, a carui inteligenta o pretuise pe cand erau amandoi elevii aceluiasi liceu si de a carui activitate politica luase cunostinta in momentul cand a venit la putere - nu este exclus ca Antonescu sa fi ramas impresionat de previziunile acestui stralucit jurist evreu, in care a recunoscut un mare cap politic, si chiar sa fi trait sub <<teroarea>> lor. Consideratia pentru Filderman si teama de consecintele anuntate de el au cantarit mult in atitudinea maresalului. Cu toate presiunile Berlinului, s-a pretat la unele concesiuni surprinzatoare. Suprimarea semnului galben a facut parte din aceste concesiuni. In acelasi timp era si un orgolios act de bravada fata de ingerinta nazista. Impotriva indicatiilor de la Berlin, maresalul a recunoscut in Filderman pe principalul exponent al evreilor. In timp ce-l primea in cabinetul lui de lucru si-i asculta doleantele, dr. Gingold, presedintele <<Centralei Evreilor>>, instalat in aceasta functie ca reprezentant al intereselor naziste, n-a putut ajunge mai departe de Radu Lecca imputernicitul pentru chestiunile evreiesti... Unii istorici, precum Paul Schmidt, pretind ca Antonescu ar fi vazut in Filderman un viitor aliat in cazul cand va trebui sa se rupa de nemti, in speranta ca evreii vor fi alaturi de el, ceea ce trebuie primit cu toata rezerva. Declaratiile lui Antonescu si felul cum se comporta nu lasau nici o indoiala ca era executorul unor angajamente contractate fata de Berlin, dar Filderman a retinut faptul ca, orgolios cum era, nu suporta sa fie excedat de presiuni si controlat de agentii nazisti. Si-a dat seama ca alianta germano-romana este viciata de suspiciuni reciproce care fermentau latent si nu se putea sa nu duca la divergente. Antonescu avea ambitia de a rezolva problema evreiasca singur si nu dirijat de altii. La randul sau, era constient ca Antonescu se bucura de aprecierea personala a lui Hitler si cunostea rolul important pe care acesta i-l rezervase in razboiul anti-sovietic. Faptul ca a reusit sa se derogheze de la unele cereri ale nazistilor se datoreaza admiratiei lui Hitler pentru calitatile lui militare. Nimeni, si nici macar Mussolini, nu s-a bucurat in ochii F�hrerului de atata consideratie. El era singurul aliat caruia in situatii critice ii cerea sfatul..." "Petitiile" lui Fildermann Filderman nu s-a multumit sa-i inunde pe conducatorii tarii cu petitii, el l-a rugat pe vechiul sau coleg de scoala sa-l primeasca in audienta. Cateva zile inainte de prima lor intalnire, la mijlocul lunii septembrie 1940, Filderman se grabeste sa-i trimita generalului un memoriu, semnat de cei patru conducatori ai vietii laice si religioase evreiesti: dr. Wilhelm Filderman, presedintele F.U.C.E, sef-rabinul dr. Alexandru Safran, presedintele Uniunii Comunitatilor Evreiesti de rit spaniol Josef M. Pincas si sef-rabinul ritului spaniol (sefard) Sabetay Y. Djaen. Intre altele conducerea evreiasca se plange de decizia ministeriala din 9 septembrie 1940 prin care cultul mozaic fusese eliminat dintre cultele istorice protejate si autorizate de stat. "Legislatia antievreiasca a guvernului national-legionar este daunatoara nu numai evreilor, ci si tarii", citeste generalul in memoriu. Evreii sunt impiedicati de a se ruga Atotputernicului, anarhia se instaleaza astfel in suflete, "caci nu se respecta dreptul cel mai natural al omului, dreptul de a se ruga lui Dumnezeu". Antonescu e un crestin credincios, persecutarea altor religii ii repugna, asa ca ordona, la 18 septembrie, anularea deciziei de eliminare a cultului mozaic. Altadata (la 30 septembrie 1940) se plange ca "25% din populatia evreiasca actuala, cel putin 80.000 de suflete vor ramane muritori de foame" daca li se interzic profesiunile; la 22 octombrie 1940 Filderman are curajul sa transmita lui Ion Antonescu un adevarat S.O.S.: se pregateste o lege impotriva medicilor evrei potrivnica programului de guvernare expus de catre domnul general intr-un interviu acordat ziarului italian "Stampa". "El depaseste de departe toate masurile luate de guvernul Goga, el nu tine seama de vechimea evreilor, nu incepe cu cei intrati in tara dupa 1913, nu rezolva problema <<incetul cu incetul>> si pe masura ce elementele romanesti care sa ia locul celor exclusi vor fi pregatite"; la 31 octombrie 1940, Filderman il informeaza pe general de Decretul-Lege prin care au fost scosi din circulatie farmacistii evrei, ceea ce "nu poate sa nu aiba urmari grave asupra sanatatii publice"; la 10 decembrie 1940 Filderman ii scrie generalului: "Prin aplicarea Legilor-decrete, 98% din populatia evreiasca este aruncata in bratele mizeriei". Din nou Filderman flutura prin fata ochilor Conducatorului statului pericolul instabilitatii, cunoscand prea bine preocuparea fanatica a acestuia pentru ordine. "Pentru a reintra in normal, scrie Filderman, apare necesar a se suspenda aplicarea legilor in vigoare, care au creat un adevarat haos, fiecare lege avand o definitie speciala a evreului, incat fiecare evreu trebuie sa umble cu 10 legi in buzunar ca sa stie fata de care este si fata de care nu este evreu, si a se elabora un statut care sa rezolve definitiv problema si deci, fara a atinge principiile Statului legionar, sa se asigure stabilitatea fara de care viata a devenit insuportabila." Filderman semnaleaza generalului abuzurile savarsite de politisti legionari si de civili ahtiati dupa bunuri evreiesti, furturi, santaje, batai, sinagogi si locuinte evreiesti praduite si incendiate, crime abominabile. Apeleaza la "simtul dreptatii" al generalului, cere anchete. Uneori, generalul reactioneaza, face comentarii pe unele dintre memorii, ordona sa se ia masuri. Pe unul din memoriile lui Filderman (9 decembrie 1940), Antonescu scrie o rezolutie severa: "Ministerul de Interne impreuna cu un legionar din forul legionar, desemnat de dl. Sima, vor cerceta urgent toate aceste cazuri. Constatarile vor fi consemnate intr-un articol care imi va fi prezentat in cel mai scurt timp cu putinta, in masura in care se va constata exactitatea plangerilor, voi lua dispozitiuni direct si prin propria raspundere ca tot ce m-am angajat fata de cetatenii acestei tari voi respecta si tot ce s-a angajat Legiunea fata de mine este o realitate, iar nu simple vorbe". La inceputul anului 1941 (2 ianuarie) Filderman ii scrie din nou Conducatorului statului: "Romania in trei luni de guvernare a dat legi care depasesc nu numai legile italiene si ungare, dar si pe cele germane din perioada anterioara si posterioara N�rnbergului... Atunci, sau Hitler si doctrinarii germani, Mussolini si Horthy se insala, sau Romania merge catre un dezastru social si economic fara precedent si fara egal, cu toate urmarile pe care un asemenea dezastru nu poate sa nu-l aiba si in alte domenii... in noianul de Legi si Decizii care in trei luni au rapit evreilor romani mai multe drepturi decat a rapit evreilor germani national-socialismul in 8 ani si chiar prin legile aduse dupa 1938, cu titlul de pedeapsa sau de aparare a Statului, evreilor italieni fascismul in 18 ani si evreilor unguri in 3 ani, se adauga schingiuiri si sustrageri de averi de sute de milioane. V-am prezentat asupra acestora din urma un memoriu. Ati binevoit a ordona o ancheta. De altfel ancheta ce ati ordonat nu se va face la Parchet, ci chiar de catre cei acuzati sau de catre cei care n-au stiut nici sa opreasca raul, nici sa-l repare dupa ce s-a produs, asa ca in numeroase localitati evreii, care mi-au trimis reclamatiile, convocati in fata unei mese pe care se aflau revolverele, au fost siliti sa semneze ca nimeni nu s-a atins de ei. Ancheta este viciata, intrucat nu este facuta cu obiectivitate si, ceea ce este mai grav, teroarea nu numai ca nu a incetat, dar s-a si intensificat". La 19 februarie 1941, pe un alt memoriu, Conducatorul statului scrie urmatorul comentariu: "Dlui Mihai Antonescu, pentru a discuta cu dl ministru al Justitiei problema. Ce facem cu aceste acte de banditism? Le solutionam prin justitie sau printr-un act politic sau prin amandoua?" Activismul lui Filderman s-a accentuat dupa ce, la 5 august 1941, Consiliul de Ministri a impus evreilor din toata tara sa poarte "un semn distinctiv", o stea cu sase colturi (steaua lui David). In unele locuri era un petic galben, in altele de culoare neagra, cusut pe camasa sau haina, pe partea inimii. Filderman ameninta chiar cu demisia: "Nu-mi este rusine a purta un semn distinctiv. Nu-mi este rusine a fi evreu. A cobori din poporul care a gasit pe Dumnezeu in leaganul sau, care a dat lumii pe Iisus Cristos si Biblia, nu poate fi o rusine; iar daca printre evrei sunt elemente rele, nu exista nici un popor care sa nu-si aiba tradatorii si netrebnicii sai. A se impune insa unei populatii autohtone de catre guvernul tarii un semn distinctiv este pentru acea populatie o grava insulta care n-a fost adusa evreilor autohtoni de catre nici unul din guvernele tarilor din Axa; nici evreilor germani sau italieni, nici evreilor austriaci, unguri sau bulgari. Numai in tarile ocupate de armata germana, ca Polonia etc., puterea ocupanta a impus evreilor polonezi acest semn..." Si din nou Filderman ii reaminteste maresalului de loialitatea fata de tara a evreimii: "Evreii din Regat si-au dat pe deplin datoria in Razboiul de Independenta, in Razboiul Balcanic, la care 5000 de evrei s-au inscris ca voluntari, si in Razboiul de intregire, in care numarul evreilor morti, raniti, decorati, prizonieri sau disparuti, a fost proportional egal cu cel al romanilor... Acest semn va provoca grave dezordine, daca tinem seama ca in unele din orasele unde fusese introdus a dat loc la insulte si loviri, caci dat fiind ca in Capitala locuiesc, dupa spusele domnului prefect, cca 120.000 evrei, din cei 300.000 care formeaza populatia totala, vor fi desigur mai accentuate. Aceste tulburari sunt inevitabile, cind toata presa, zi de zi, acuza pe evrei de asasinate, tradari, specula, sabotaj etc., cu toate ca statisticile ce v-am predat la timp dovedesc contrariul. Tulburari s-au produs in Capitala... cand detasamente de evrei, trecand la munca, pietoni sau calatori prin tramvaie, pe bulevarde ii scuipau si-i apostrofau: la moarte jidanii, la zid jidanii! El va avea grave repercusiuni economice, caci evreii nu se vor mai putea aproviziona, temandu-se sa iasa in strada, asa ca o stagnare generala, si deci o prabusire a finantelor tarii este inevitabila." Prima audienta la Antonescu Iata cum descrie Filderman prima audienta la generalul Ion Antonescu: "A doua zi, (17 septembrie 1940 - n.n.) la 7 seara, m-am prezentat colonelului Elefterescu (aghiotantul si seful de cabinet al primului-ministru) si am luat loc pe canapeaua din fundul anticamerei, de unde puteam sa observ persoanele care intrau si ieseau din cabinetul generalului. Dupa cateva minute am vazut intrand in sala de asteptare pe profesorul A.C. Cuza. Spre marea mea stupefactie, mi-a intins mana, prezentandu-se scurt: Profesor Cuza. Evident, i-am intins si eu mana, prezentandu-ma la randul meu: Doctor Filderman. Cuza a ramas uluit. Plin de indignare s-a retras la celalalt capat al canapelei, iar dupa cateva clipe s-a ridicat si s-a instalat intr-un alt colt al salii". Putin mai tarziu, Filderman a fost invitat in biroul lui Antonescu. Generalul, dupa ce l-a poftit sa ia loc, a inceput sa depene amintiri din liceul unde au invatat amandoi, evocand, cu simpatie si bine dispus, activitatea lui Filderman ca elev fruntas al scolii. Deodata s-a intrerupt si i-a spus: - Domnule Filderman, stiu ca in timpul guvernului Goga-Cuza ai dat ordin populatiei evreiesti sa nu cumpere si sa nu vanda nimic si populatia a executat cu incredere ordinul d-tale. Ei bine, de data aceasta, te rog sa dai ordin coreligionarilor d-tale sa nu mai saboteze guvernul. Filderman are curajul sa-i vorbeasca Conducatorului despre problemele care framantau in acele zile populatia evreiasca. In final, el depune pe biroul generalului Antonescu copiile diferitelor memorii adresate guvernului. Filderman ii sugereaza lui Antonescu ideea ca o comportare omenoasa fata de evrei nu poate fi decat in folosul Romaniei. Primirea lui Filderman de catre seful statului n-a fost bine vazuta de colaboratorii sai extremisti. Ei au considerat-o ca o deviere de la normele Statului legionar. Promisiunile facute de Antonescu lui Filderman, precum si faptul ca s-a opus vandalismelor, au fost primele motive de discordie dintre Antonescu si Horia Sima. Conducatorul "Garzii de fier" se plangea de "usurinta cu care Antonescu ia in consideratie toate reclamatiunile ce ajung la el, fara sa dea suficienta atentiune izvorului de unde vin si de intentiile cu care este bombardat zi de zi cu aceste reclamatii. Constat ca toti oamenii acestia gasesc o larga intelegere in sufletul d-voastra pe care-l speculeaza acesti nemernici in detrimentul regimului". In vizita la maresal O alta intalnire intre Filderman si Antonescu a avut loc dupa ce guvernul roman a impus evreilor portul "stelei galbene". Masura a inceput sa fie aplicata de unele prefecturi si comandamente militare teritoriale, fara sa fi existat o dispozitie centrala. Treptat, semnul fusese introdus la Bacau, Iasi, Radauti, Piatra Neamt, Ploiesti, Husi, Botosani, Falticeni, Focsani, Baia, Roman, Balti, Soroca. Era efectul campaniilor isterice intretinute de presa antisemita care acorda o atentie deosebita problemei stigmatului galben. Filderman ii scrie lui Antonescu, atragandu-i atentia ca semnul distinctiv nu se aplica nici in Germania, nici in Italia, ci numai in tarile ocupate. Ori Romania nu este o tara ocupata: "Timp de un an de zile, de la venirea guvernului d-voastra, am executat cu scrupulozitate angajamentele ce mi-am luat, nu numai impiedicand acte de sabotaj, ci dimpotriva, stimuland pe evrei sa-si continuie activitatea in mod normal. Am transmis populatiei asigurarile date de d-voastra la 3 august, cand d. ministru de Finante m-a convocat in chestiunea imprumutului de stat, cu care prilej d-sa mi-a transmis ca d-voastra garantati viata evreilor. si astazi, contrar tuturor asigurarilor d-voastra ca legea va fi respectata si dreptatea va fi data celor ce o au si o cer, contrar asigurarilor ca evreii, desi nu vor mai putea beneficia de avuturile lor, vor putea trai totusi in pace, (...) ei se vad stigmatizati si insultati, iar existenta lor morala nu mai este garantata, ci dimpotriva, amenintata. Am pus la punct aparatul necesar pentru a raspunde la cerintele d-voastra in ceea ce priveste imprumutul, ajutoare pentru armata, ajutorarea refugiatilor, evreii evacuati, dar mai mult nu mai pot. Sunt dezamagit de toate aceste masuri. Nu mai pot transmite populatiei executarea unui ordin lipsit de baza legala. Daca ordinul e mentinut, nu-mi mai ramane decat sa trag consecintele si sa ma retrag de la conducerea colectivitatii evreiesti, lasand altora sarcini pe care eu nu le mai pot indeplini". Memoriul lui Filderman ajunge tarziu la maresal. Ion Antonescu e pe front, apoi e bolnav. In dimineata zilei de duminica, 8 septembrie 1941, Presedintia Consiliului de Ministri ii transmite lui Filderman invitatia de a avea o convorbire cu maresalul, la ora 18.00. De retinut data de duminica si ora, in plin razboi, in ziua de odihna, Conducatorul statului il invita pe liderul evreilor la el acasa, la vila din comuna Butimanu. Sa vina impreuna cu arhitectul evreu Horia Clejan. Acesta nu detine nici o functie la Centrala Evreilor, dar, candva, inainte de razboi, Clejan i-a construit lui Antonescu vila de la Predeal. Filderman este luat prin surpindere de invitatia maresalului. Obiecteaza ca masina i-a fost rechizitionata, si fiind zi de duminica, e problematic gasirea unui taxi disponibil. I se raspunde ca o masina va veni sa-l conduca la general. La 6.45 Filderman a sosit, insotit de Clejan, la vila din Butimanu. Peste putin si-a facut aparitia si Maria Antonescu, cu care a schimbat cateva cuvinte. Apoi Mihai Antonescu, care era si el de fata, i-a comunicat ca maresalul este pentru moment retinut. S-au retras toti trei intr-un pavilion din parcul vilei. Aici Mihai Antonescu a incercat sa explice si sa justifice convingerile sale, citand dintr-un dosar adus de el fragmente din procese verbale ale Consiliului de Ministri in care s-au discutat legile de expropriere urbana si cea privitoare la munca obligatorie. In ce priveste semnul distinctiv, a declarat ca a citit memoriul lui Filderman si a fost neplacut impresionat de afirmatia ca semnul galben este o intoarcere la Evul Mediu si gaseste ca expresia este deplasata. Apoi a citit alte fragmente din expunerile sale la sedintele Consiliului de Ministri, omitand anumite pasagii. Terminand lectura dosarului, a declarat ca nu este antisemit, ci nationalist si ca nu intelege sa comita nedreptati numai din motive de ura. In cele din urma Filderman si Clejan au fost invitati pe terasa unde ii astepta Antonescu si dr. Lupu. Maresalul parea si de data aceasta in buna dispozitie. Dupa cateva formule de politete, Filderman ceru voie sa treaca la obiect. La care Antonescu i-a replicat: - Iar mi-ai venit cu o biblioteca de memorii... Dupa care, adresandu-se d-rului Lupu, ii zise: "Totdeauna vine asa si aduce o intreaga biblioteca de memorii". Pe tonul cel mai degajat, Filderman ii raspunde ca de data aceasta a venit numai pentru o singura problema, despre care, de altfel, i-a si remis un memoriu scris. Discutia intra in fond. La un moment dat maresalul il intrerupe si se adreseaza adjunctului sau: - Te rog sa dai ordin sa se suprime in toata tara dispozitia cu semnul galben. Raspunsul favorabil al lui Antonescu trebuia sa incheie audienta, dar Filderman a vrut sa foloseasca prilejul spre a expune din nou alte doleante, despre care maresalul fusese sesizat prin memorii separate, depuse anterior. A inceput prin a cere scutire de la munca obligatorie a functionarilor comunitatilor. Acestia aveau de indeplinit diferite sarcini trasate de stat si fara un personal liber Comunitatile nu se puteau achita de misiunile lor. Din nou maresalul se adreseaza vicepresedintelui invitandu-l sa fixeze lui Filderman o audienta de lucru spre a examina problema. A fost abordata apoi chestiunea muncii obligatorii. Daca e adevarat ca evreii nu sunt mobilizati pe frontul de razboi si ca trebuie sa compenseze aceasta absenta, il intreba pe Ion Antonescu daca un comerciant sau un meserias nu sunt mai utili in cadrul profesiunii lor, decat sa fie trimisi la munci pentru care n-au nici o pregatire si deci nu pot da nici un randament, in care caz cheltuielile pentru intretinerea detasamentelor de munca devin o risipa. Maresalul i-a facut semn sa se opreasca si a cerut lui Mihai Antonescu sa-si noteze si aceasta chestiune, urmand ca la sedinta de lucru ce se va fixa, sa se studieze propunerile lui Filderman. A mai adus vorba de voiajorii evrei, impiedicati sa calatoreasca, ceea ce face imposibila circulatia marfurilor. De data aceasta, Maresalul a ramas pe pozitia lui: interdictia de calatorie pentru voiajori nu se poate ridica. S-a constatat ca printre evrei se afla multi spioni si datorita acestora, avioanele inamice au putut ataca trenuri militare. Discutia s-a incheiat cu intelegerea ca aceasta chestiune sa fie tratata intr-o audienta la vicepresedintele guvernului. Alta chestiune ridicata a fost cazul a 50.000 evrei evacuati din targuri si comune rurale. Acesti oameni sunt inactivi si nu pot aduce nici o contributie pentru economia tarii. Maresalul raspunde ca in, actuala situatie, nu se poate reveni asupra acestei masuri. Spera ca in 2-3 zile Odessa sa fie ocupata de trupele romane si atunci se va crea alta atmosfera in tara si se va putea gasi o solutie. Filderman a insistat. Antonescu l-a intrerupt: "Dumneata vrei sa-ti admit tot ce-mi ceri..." Filderman n-a vrut sa cedeze; a continuat sa insiste, cerand ca macar anumite categorii din cei evacuati sa poata reveni la casele lor. Antonescu nu s-a lasat convins. A fost nevoie de interventia d-rului Lupu pentru ca Filderman sa admita ca discutia sa fie reluata cu alt prilej. Ultima chestiune ridicata a fost cea a emigrarii, problema asupra careia seful statului a fost sesizat si de memoriile conducatorilor sionisti. L-a informat pe Antonescu ca multi evrei vor sa plece, dar nu li se elibereaza viza de tranzit prin Germania, in timp ce evreii unguri, la interventia guvernului din Budapesta, obtin asemenea vize. Maresalul se mira; el a aprobat cererea in acest sens, dar Filderman il informeaza ca Ministerul de Externe pretinde ca problema nu va putea fi rezolvata decat dupa ce se va termina razboiul. Aici, Antonescu ridica tonul: daca Germania a aprobat tranzitul evreilor din Ungaria, va interveni ca si evreii din Romania sa poata beneficia de aceasta viza. Ar dori insa sa stie de ce nu pleaca evreii prin Turcia si Filderman il informeaza ca pentru Turcia nu se gasesc vapoare. La plecare, Conducatorul i-a reamintit lui Filderman ceea ce a spus si in alte randuri: ca face distinctie intre evreii regateni si cei din noile provincii, avand intentia de a acorda celor dintai oarecari "privilegii". Audienta a durat trei sferturi de ora. Scopul primordial a fost atins: semnul galben nu va mai fi introdus. Pledoaria lui Filderman Nici dupa ce a fost nevoit sa renunte oficial la vreo functie de conducere, Filderman n-a incetat sa influenteze viata obstii evreiesti. Ca de pilda in cazul colectei statale de 4 miliarde de lei de la populatia evreiasca. La inceputul lunii mai 1943, Radu Lecca impune Centralei Evreilor o contributie de 4 miliarde de lei. "Va rog sa luati la cunostinta ca guvernul, scria Lecca lui Gingold, presedintele Centralei Evreilor, luand in considerare faptul ca, in timp ce soldatii romani se jertfesc pe front, populatia evreiasca in marea ei majoritate continua sa se bucure de libertatea de a face comert si de a trai la adapost de primejdiile razboiului, a hotarat ca aceasta populatie sa contribuie la nevoile financiare ale tarii cu suma de 4 miliarde lei." Lecca ameninta: "Va rog sa luati la cunostinta ca guvernul a hotarat ca evreii recalcitranti la plata impunerii stabilite sa fie sanctionati cu deportarea in Transnistria, urmand ca averile lor sa fie lichidate in folosul statului". Suma era exorbitanta, imposibil de a fi stransa de la o populatie si asa saracita in urma politicii de "Romanizare" si de eliminare din viata publica si economica. Gingold convoaca varfurile Centralei, dar si pe Filderman. Acesta ii demonstreaza aberatia cererii lui Lecca, la care Gingold ii cere sa-si expuna opiniile in scris. E o cursa vizibila, dar Filderman nu se teme, si scrie, pe puncte: "1. Este inexact ca in unele tari evreii ar fi fost impusi la plata unui tribut similar in 24 de ore sau in mai mult. Exista un singur precedent, in Germania, dar in aceasta tara, tributul a fost impus drept sanctiune, intr-o singura imprejurare exceptionala: asasinarea, de catre un evreu, a diplomatului german Von Rath. Cum o asemenea cauza nu exista in Romania, tributul in sine fiind lipsit de orice baza, gratie termenului cade de la sine. 2. Daca in timp ce romanii sangereaza pe front, evreii nu se afla si ei pe front, vina nu este a acestora, caci a doua zi dupa mobilizare am prezentat domnului maresal cererea de reintegrare a evreilor in armata. 3. Este de altfel inexact ca in timp ce romanii sangereaza pe front evreii acumuleaza averi. Toti evreii care datorau serviciul militar, daca nu lupta pe front cu arma, indeplinesc munca de folos obstesc, adica lupta pentru tara cu unealta..." Urmeaza o lunga insiruire de exemplificari a modului cum a fost ruinata populatia evreiasca, dupa care Filderman pune intrebarea: "Care mai poate fi capacitatea contributiva a unei colectivitati care a suferit asemenea amputari de drepturi? Tributul ce se cere astazi evreilor apare ca imposibil de realizat, pentru a nu mai spune ca este nedrept. Nedrept, pentru ca nu este drept ca o populatie careia i s-au luat toate bunurile si dreptul la munca sa fie impusa la dari suplimentare. Domnul maresal a spus, facand aluzie la evrei, ca "Omul este om oricare ii este credinta" si ca "Dreptatea se da oricui o are si o cere". Cele ce preced dovedesc ca o avem cu carul. Trebuie s-o cerem si sunt convins ca domnul maresal ne-o va da, pentru ca, desi suntem evrei, suntem totusi oameni." Urma lauda maresalului, captatio benevolentiae: "Am prea mare respect pentru domnul maresal. Il stiu prea sensibil la durerile omenesti, prea statornic in convingerea sa de a considera si pe evrei ca oameni si a le da dreptate, pentru a-mi inchipui o singura clipa ca nu va fi miscat, ca nu ma va intelege si ca nu va face gestul care-l va inalta o data mai mult, acela de a renunta la aceasta dare, dupa cum a renuntat la semnul distinctiv (Steaua galbena, n.a.) dupa ce daduse ordinul de aplicare". Filderman adauga urmatoarele randuri: "Cum i s-a adus la cunostinta ca acest tribut exceptional a fost impus sub sanctiunea deportarii, ar trebui sa plec de azi in Transnistria, pentru ca orice as face, nu voi izbuti sa adun o asemenea contributie". Gingold incearca sa se spele pe maini, trimite memoriul lui Filderman maresalului. Presimtirea rea se implineste. Antonescu nu mai suporta "obraznicia" fostului sau coleg si ordona deportarea lui Filderman in Transnistria (26 mai 1944). Va avea insa grija de a ordona lui Eugen Cristescu, seful serviciilor sale secrete, sa vegheze ca nu cumva sa i se intample ceva rau pe drum sau acolo nenorocitului asta de Filderman. Era semnul unei slabiciuni omenesti? Sau un calcul politic? N-o vom sti niciodata. Maresalul se explica Iritat de zecile de memorii pe care i le trimitea Filderman si mai ales de protestul vehement al acestuia impotriva deportarilor in Transnistria, Antonescu simte nevoia sa se explice, sa se justifice. Ii adreseaza lui Filderman o scrisoare cu un vadit caracter propagandistic, intr-un moment cand armata romana, comandata de el, suferea pierderi grele pe front. Documentul este unic in istoria Holocaustului. Nici un sef de stat totalitar nu s-a adresat vreodata unui conducator al populatiei evreiesti spre a legitima prigoana. Iata scrisoarea: "Domnule Filderman, In doua petitii succesive imi scrieti "de tragedia zguduitoare" si ma "implorati" in cuvinte impresionante, reamintind de "constiinta" si de "omenie" si subliniind ca sunteti "dator" sa apelati "la mine" si "numai" la mine pentru evreii din Romania care sunt trecuti in ghettouri pregatite pentru ei pe Bug. Pentru a amesteca si tragicul in interventia d-voastra, subliniati ca aceasta masura "este moartea, moartea fara vina, fara alta vina decat aceea de a fi evrei". Domnule Filderman, nimeni nu poate sa fie mai sensibil ca mine la suferintele celor umili si fara aparare. Inteleg durerea d-voastra, dar trebuie, dar mai ales trebuie sa intelegeti si d-voastra toti, la timp, pe a mea, care era aceea a unui neam intreg. Va ganditi, v-ati gandit ce s-a petrecut in sufletele noastre, anul trecut la evacuarea Basarabiei, si ce se petrece astazi, cand zi cu zi, ceas cu ceas, platim cu marinimie si cu sange, cu foarte mult sange, ura cu care coreligionarii d-voastra din Basarabia ne-au tratat de la Nistru pana la Odessa si pe meleagurile Marii de Azov? Dar, potrivit unei traditii, voiti sa va transformati si de astadata, din acuzati in acuzatori, facandu-va ca uitati pricinile care au determinat situatiile pe care le plangeti. Sa-mi dati voie sa va intreb si prin d-voastra sa intreb pe toti coreligionarii d-voastra care au aplaudat cu atat mai frenetic, cu cat suferintele si loviturile primite de noi erau mai mari. Ce ati facut D-voastra anul trecut, cand ati auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia si Bucovina fata de trupele romanesti care se retrageau si care pana atunci aparasera linistea si belsugul acelor evrei? Va reamintesc eu: inainte chiar de aparitia trupelor sovietice, evreii ce aparati, din Basarabia si Bucovina, au scuipat ofiterii nostri, le-au smuls epoletii, le-au rupt uniformele si cand au putut au omorat miseleste soldatii cu batele. Avem dovezi. Aceiasi ticalosi au intampinat venirea trupelor sovietice cu flori si au sarbatorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare. Drept raspuns la marinimia cu care ati fost primiti in mijlocul nostru si tratati, evreii D-voastra, ajunsi comisari sovietici, imping trupele sovietice din regiunea Odessei, printr-o teroare fara seaman, marturisita de prizonierii rusi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca noua pierderi. In regiunea Marii de Azov, trupele noastre, retragandu-se temporar, si-au lasat cativa ofiteri si soldati raniti pe loc.