Adolescentul Ion Iliescu a cunoscut o evolutie absolut uimitoare in structurile politice - imediat dupa august 1944 - odata cu ocuparea Romaniei de catre trupele sovietice. Aceasta evolutie s-a atenuat in 1958, odata cu retragerea Armatei Rosii. Pentru a fi reluata la fel de spectaculos, in 1965, cand Iliescu a devenit principalul favorit al lui Ceausescu, fiind promovat de acesta (in doar cinci ani!) pana la functia de secretar al CC al PCR cu probleme de propaganda. Adica al doilea om in partid!Recomandarea 10.975, din 22 iulie 1955, a CC a PMR - prin care Ion Iliescu era propulsat in structura Uniunii Internationale a Studentilor (UIS), organizatie de front a KGB-ului sovietic, cu sediul la Praga - puncteaza cateva din momentele acestei surprinzatoare evolutii, pe care astazi Ion Iliescu incearca de zor sa o cosmetizeze, pentru a fi compatibil cu NATO si cu UE. Iliescu si "hidosul imperialism american" Primul moment: "Dupa 23 august 1944 (Ion Iliesu - n.a.) s-a inscris in UTC (Uniunea Tineretului Comunist) si a activat in cadrul organizatiei UTC a elevilor. A participat la diferite actiuni ale partidului (la doar 14 ani!). Dupa autodizolvarea UTC-ului, a continuat sa activeze in organizatia tineretului progresist si a UTM. A fost ales in biroul organizatiei de elevi, pe langa Comitetul UTM al Capitalei." Al doilea moment: In 1947, la doar 17 ani, Ion Iliescu (elev la Liceul "Spiru Haret") este selectionat de sovietici pentru Brigada Komsomolista "Vasile Roaita", care urma sa activeze in Albania. "In vacanta de vara a anului 1947 (Ion Iliecu - n.n.), a plecat voluntar in Brigada de munca "Vasile Roaita", din Albania, unde a lucrat pe Santierul National al Cailor Ferate." Sa precizam ca "brigazile komsomoliste de munca", "santierismul" si "stahanovismul" faceau parte din "metodele de reeducare" sovietice, prin care se urmarea depistarea celor mai sigure elemente - ca duritate si angajament comunist - in vederea "promovarii". Tanarul Ion Iliescu a trecut testul "abnegatiei comuniste" din Albania. Dovada? Peste numai un an, la doar 19 ani, Ion Iliescu devine membru al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist. Momentul al treilea: "La Conferinta raionala a UAER (Uniunea Asociatiilor Elevilor din Romania) din 1948 (Ion Iliescu - n.a.), a fost ales membru al CC al UAER, unde a muncit pana la Congresul de unificare al organizatiilor de tineret din martie 1949, cand a fost ales membru in CC al UTM", se precizeaza in Recomandarea P.M.R. din 1955. Asadar, la infiintarea "Komsomolului" romanesc (UTM) din 21-28 martie 1949 - ale carui lucrari s-au desfasurat la Ateneu in prezenta lui Petru Groza, Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Emil Bodnaras si alte marimi comuniste, dar mai ales a ambasadorului URSS in Romania, S.I. Kavtaradze, un soi de vicerege la Bucuresti - Ion Iliescu este ales, pentru prima data, intr-o functie de conducere politica. Avea putin peste 19 ani! Ca membru CC al UTM, Ion Iliescu a luptat - inca din 1949 - contra "hidosului imperialism american" si a "Pactului Atlanticului de Nord" (NATO), conform indicatiilor date la congres de tovarasul Teohari Georgescu, si el un vechi informator al SSI. "Astazi, hidosul imperialism american, care a luat locul hitlerismului, trece la o politica tot mai agresiva si incheie blocuri razboinice, ca Pactul Atlanticului de Nord (NATO - n.n.), care ameninta pacea, independenta si suveranitatea popoarelor. Impotriva inrobirii popoarelor se ridica marele si invincibilul Stat Sovietic, condus de Partidul Bolsevic si de tovarasul Stalin, tarile demcratiei populare, masele populare cele mai largi...." Ion Iliescu nu-si va schimba fundamental ideile din tinerete. Ci, dupa prabusirea comunismului, isi va adapta, ca un "cameleon" politic, doar comportamentul si discursul, in scopul "adaptarii" la noua situatie. Momentul al patrulea: In 1950 (Ion Iliescu) a fost trimis la studii in URSS. A studiat cinci ani, la Institutul Energetic din Moscova. Grupul de studenti din institut, cat si colegii sai, apreciaza ca era preocupat de studiu si a reusit ca intotdeauna sa fie printre primii la invatatura. Toate bune si frumoase. Numai ca pe timpul studiilor sale la Moscova Ion Iliescu nu s-a ocupat numai de studierea energeticii. El a avut si o alta "insarcinare", care constituie "marea amnezie" a presedintelui, ori de cate ori isi expune biografia. Caci iata ce spune Recomandarea PMR din 1955: "Pe timpul cat a stat la Moscova (Ion Iliescu - n.n.) a fost secretarul Comitetului Unional (Sovietul - n.n.) Studentilor si Aspirantilor Romani, aflati la studii in URSS. A muncit cu multa constiinciozitate, a ajutat studentii la studii, a dovedit initiativa in munca si combativitate fata de lipsuri. Uneori insa avea o atitudine de comanda si nu tinea seama de parerile celorlalti. De asemenea, era pripit in luarea hotararilor." Iata ce spune despre "etapa moscovita" a vietii sale insusi Ion Iliescu: "Am intrat la Politehnica, la Facultatea de Hidrotehnica din Bucuresti, ca bursier. Peste un an, am fost cooptat intr-un grup de studenti bursieri pentru studii in strainatate." Si cu asta, basta! A fost Iliescu doar un student "sarac si cinstit", cum lasa el sa se inteleaga? "Stateam in niste conditii mai mult decat modeste, intr-un camin in care studentii de azi nici macar nu ar calca. Eram cinci baieti intr-o camera, cu un grup sanitar la capatul etajului. Aveam o bursa, insa mancam la cantina studenteasca si cheltuiam acolo mai mult de jumatate din bani, pentru ca aveam asigurata doar cazarea. Masa ne-o plateam noi." La inceputul anilor '50, si chiar mai tarziu, nici studentii din Romania nu aveau conditii mai bune in camine. Mai mult: in acea perioada, milioane de romani, siliti de politica PMR, se inghesuiau "la comun" prin apartamente, unde mai multe familii utilizau aceeasi bucatarie si acelasi grup sanitar. De la vanarea "malagambistilor", a "cosmopolitilor", la satirizarea "codasilor" Dupa brigada komsomolista "Vasile Roaita" si dupa etapa "pescuirii" tuturor "cosmopolitilor" si a "malagambistilor" - dati pe mana Directiei Generale a Securitatii Poporului - Ion Iliescu invata la Moscova si altceva decat "energetica". Ion Iliescu se specializeaza in "maskirovka", tehnica sovietica de "dezinformare activa", tehnica ce avea sa-i fie de folos in tot restul carierei politice. Prima dovada ca Ion Iliescu devenise "agent de influenta" al Moscovei: functia de secretar al "Studentilor si Aspirantilor Romani", aflati la studii in URSS. De studentii straini se ocupa Sectia a IX-a din cadrul Directoratului II a MGB/ MVD/KGB. Primii "colaboratori" ai acestei Sectii a IX-a erau secretarii de organizatii nationale ale studentilor si aspirantilor (doctoranzilor). Cei ce "studiau" la Moscova erau selectati din tarile comunizate din lumea libera (mediile de stanga) sau din "lumea a treia" (Asia, Africa, America Latina) cu scopul de a fi "studiati" la Moscova in vederea "recrutarii": deveneau "agenti de influenta" ori "spioni" sovietici dupa reintoarcerea in tara lor de bastina. Primii care dadeau informatii ofiterilor Sectiei a IX-a privind atmosfera si profilul anumitor studenti, de care se interesau in mod special oamenii KGB-ului, erau secretarii organizatiilor nationale. Ca Ion Iliescu - un tanar inteligent si perspicace - dadea un bun randament in domeniu, o demonstreaza faptul ca a fost promovat rapid secretar al "Studentilor si Apsirantilor Straini", alt episod pe care fostul presedinte al romanilor prefera sa il faca uitat. In aceasta calitate - trecuta permanent sub tacere - Ion Iliescu era subordonat direct lui Aleksandr Nikolaevici Selepin, primul secretar al Komsomolului sovietic in epoca. Selepin a devenit in 1958, cu sprijinul lui Hrusciov, presedinte al KGB. De numele lui Selepin se leaga o ampla reforma a acestei institutii, in sensul trecerii operatiunilor de intoxicare ("maskirovka") pe primul plan dupa modelul stralucitei afaceri "Trust", instrumentata de Ceka. O falsa organizatie anti-bolsevica, constituita de serviciile secrete sovietice, care asasina activisti deveniti indezirabili si monta sabotaje fara urmari grave, atragand astfel in randurile sale, cu o abilitate de invidiat, pe cei mai notorii bolsevici din tara si din afara Uniunii Sovietice. Obiectivul "Trust" a fost, in cele din urma, atins: capturarea lui Boris Savinkov, cel mai periculos element anti-bolsevic din strainatate. Despre aceasta "colaborare", Iliescu nu vorbeste, insa, niciodata. Desi este la mintea oricui ca, prin functiile avute in anii "studentiei" sale la Moscova, aceasta colaborare nu putea sa nu existe. In presa romaneasca exista marturii ca Ion Iliescu a avut si a purtat uniforma militara sovietica. Ceea ce inseamna ca a avut grad in Armata Rosie, ceea ce face obligatorie pentru el si pentru oricare altul, si detinerea cetateniei sovietice. Informatia a circulat, la inceputul anilor '90, in Cotidianul din 1 iunie 1995, si merita a fi retinuta in contextul postdecembrist cunoscut. Ca dovada, citam din Recomandarea PMR din 1955: "In noiembrie acelasi an, cu ocazia saptamanii internationale a studentilor de la Praga, a fost trimis in RS Cehoslovaca, ca delegat CC al UTM." Altfel spus, Iliescu avea activitate internationalista inca de la 20 de ani. Era primul contact al viitorului presedinte al Romaniei cu organizatia de front (UIS - "Uniunea Internationala a Studentilor") de la Praga, filiala a KGB in randurile studentimii. Prima, dar nu si ultima. In 1956, Ion Iliescu face parte oficial din acelasi UIS, despre care Joel Kotek - un remarcabil cercetator al "submarinului rosu", infiltrat de organizatiile de tineret occidentale - a scris lucruri foarte interesante. (Joel Kotek, "Le KGB et les Jeunes: la grande manipulation", in "L'Histoire", decembrie 1995) De exemplu, seful la UIS al lui Ion Iliescu era, printr-o stranie coincidenta, acelasi tovaras Aleksandr Selepin - Selepin care, in 1958, avea sa fie uns de Nikita Hrusciov in functia de presedinte al KGB; Selepin, ginerele lui Hrusciov. Prezentam scrisoarea domnului Nicolae Tokasik, din Ploiesti, un om care a studiat in aceeasi perioada la Moscova, si care l-a recunoscut pe Ion Iliescu. Intertitlurile ne apartin. Vladimir ALEXE Caminul "303" "La inceputul lunii august 1950, ma aflam la Bucuresti unde, impreuna cu un coleg de liceu de la Ploiesti, participam la niste cursuri pregatitoare in cadrul Institutului de Petrol-Gaze pentru examenul de admitere. Intr-una din zile, au aparut doi baieti din minister, cred, care ne-au adresat intrebarea: "Cine vrea sa plece la studii in URSS?" M-am gandit bine inainte de a da un raspuns, dupa care m-am hotarat ca ar fi bine sa plec, gandindu-ma in special la partea materiala, care, dupa instaurarea noului regim comunist, era din ce in ce mai precara. Tatal meu, care a fost un mare specialist in sonde de foraj-extractie la majoritatea schelelor petroliere din Prahova, nu mai era platit ca inainte, cand lucra la societatile Romano-Americane, Astra Romana, Steaua Romana, infiintandu-se Sovrom-uri in acest sector de activitate. Asa ca am intocmit cererile si autobiografia! Dupa circa o saptamana, am fost chemati pentru a fi audiati, in cadrul Ministerului, de o comisie speciala. Sincer sa fiu, nu prea speram sa mi se aprobe, tatal meu nedand dovada niciodata ca ar inclina spre stanga. Iar eu, in liceu, in campania electorala din 1946, m-am asociat sustinatorilor partidelor istorice. Spre surprinderea mea si a colegului meu de liceu, ni s-a aprobat plecarea. Cei carora li s-au aprobat cererile (dosarele) erau cazati la caminul "303" din Cotroceni. Am stat la camin pana in luna octombrie 1950, cand au inceput plecarile. Pe perioada sederii in camin, participam zilnic la cursuri de limba rusa, in cladirea liceului Lazar. Dupa circa alte doua saptamani, a aparut in camin un alt coleg de la liceul din Ploiesti (coleg de clasa paralela) si anume actualul scriitor Ioan Grigorescu, pentru care aveam o deosebita stima pentru ca scria proza. Din prima zi de sedere in camin l-am cunoscut pe Ion Iliescu care - nu stiu din partea cui - avea atributii de sef, raspunzand de absolut tot ceea ce "misca" in camin si in afara acestuia. Participa foarte des la organizarea si la desfasurarea unor sedinte, care, de regula, se tineau in curtea caminului. De multe ori, in cadrul acestora, facandu-se diverse anunturi de catre o comisie de doua-trei persoane din afara, plus Ion Iliescu. Apareau in cadrul acestora anunturi si surprize ca X sau Y nu mai pleaca. Sau situatii de schimbare a optiunilor in legatura cu profilul solicitat initial, odata cu intocmirea cererii de plecare, fara sa se dea vreo explicatie. Mare a fost surpriza cand Ioan Grigorescu a fost anuntat ca i s-a schimbat optiunea, de la literatura la agronomie. Era foarte suparat, insa s-a impacat cu gandul, spunand ca totusi pleaca macar sa vada "alta tara". Se instaurase deja o teama in randul viitorilor studenti. De cate ori se organizau sedinte pentru diverse comunicari, cand aparea Ion Iliescu, in special, se strigau lozinci pro-sovietice, de genul: "URSS - bastion al pacii e!" si altele. Desigur, Ion Iliescu organiza sa vizionam si filme in oras. Acest lucru se facea incadrandu-ne, ca la armata, si cantand pe strada in limba rusa catecul proaspat invatat "Siroka-strana-maia-rodnaia" ("Larga e tara mea iubita"). Ion Iliescu conlucra la Moscova cu fiica Anei Pauker A sosit ziua plecarii in luna octombrie 1950. Ion Iliescu era deja acolo. Cand am ajuns la Moscova, am fost cazati la un camin studentesc dintr-o sala enorma, cu zeci de paturi, unde se aflau studenti si studente din mai multe tari. Am stat la Moscova trei zile, ne-am prezentat la comisiile de repartizare pe orase si specialitati. Eu am fost repartizat la Leningrad. Ioan Grigorescu, pentru agronomie, in orasul Harkov. In ziua a doua de sedere la Moscova, Ion Iliescu ne-a anuntat sa ne pregatim pentru a vizita metroul moscovit. Am vizitat metroul in prezenta fiicei Anei Pauker, care, impreuna cu Ion Iliescu, ne dirijau autoritar, urcandu-ne si coborandu-ne in trenuri pe la toate statiile. La una din statii, un grup restrans de romani nu ne-am urcat imediat in trenul in care a urcat Ion Iliescu fiica Anei Pauker, in intentia de a vedea mai in amanunt acea statie. Am fost asteptati la urmatoarea statie, fiind intampinati cu (Ea) "Indisciplinatilor!" sau (El) "Nici nu ati pus bine piciorul pe pamant sovietic si dati dovada de indisciplina!" Eu fiind mai incapatanat decat ceilalti, am replicat: "Cred ca nu am comis nimic rau!" Au continuat, atat Ea cat si El, si mai indarjiti, sa ne certe (erau in consens permanent unul fata de celalalt!). Mi-am iesit in final din fire, replicand: "Daca asa stau lucrurile, eu pot lua primul tren sa ma intorc in tara, ca si asa parintii nu prea au fost de acord sa plec." In final Ion Iliescu a coborat tonul, spunandu-mi ca "nu este chiar asa". A treia zi seara, Ion Iliescu s-a prezentat la gara Leningrad, pentru a conduce grupul de romani repartizati in acest oras. Bineinteles, nu au lipsit "sfaturile" si indemnurile la disciplina. In mod special sa avem o atitudine demna si cuviincioasa fata de profesorii si studentii sovietici, intr-un limbaj in care, pentru mine, suna a umilinta, a supunere totala, contrar caracterului si personalitatii mele. Iliescu nu era un simplu student Ion Iliescu nu era un simplu student, ci se afla la "carma" comitetului studentilor romani, imprastiati in multe orase din URSS. Deci, se afla in fruntea unui fel de "stat major" unde, de la organizatii de studenti romani din diverse orase din URSS, i se aduceau la cunostinta tot felul de probleme "bune" si "rele", abateri disciplinare ale unor studenti si altele. Un exemplu concludent il constituie cazul Ion Prisecaru (actualmente bariton la Opera Romana din Iasi). Acesta, aflandu-se in anul III la Conservatorul din Leningrad, a refuzat cererea profesorului sovietic ca sa cante in limba rusa, sustinand ca va canta numai in limba italiana. Bineinteles ca acest lucru a ajuns rapid la cunostinta celor de la "Statul Major" din Moscova. Imediat s-a dat verdictul ca Ion Prisecaru sa fie pus in discutia organizatiilor de studenti din Leningrad (romani). Cazul a fost dezbatut intr-o sala a institutului unde invatau. Atitudinea studentului Prisecaru a fost caracterizata ca "abatere grava" de la conduita pe care trebuie sa o aiba un student roman, o atitudine necorespunzatoare fata de un profesor sovietic. Bineinteles ca s-au gasit suficient de multi studenti care, in cuvantul lor, dupa expunerea cazului, sa-i aduca acuzatii grave si - conform directivelor - cuvantul lor se termina cu fraza: "Sunt de acord sa fie trimis in tara." (S-a incheiat si un proces-verbal pompos cu rezolutia: "In unanimitate studentii romani ai tuturor organizatiilor din Leningrad au hotarat trimiterea studentului I. Prisecaru in tara.") In continuare vreau sa va relatez unele aspecte, din care va reiesi clar ca existau si exceptii de studenti care nu acceptau umilirea exagerata fata de sovietici, asa cum cred ca voia Ion Iliescu. Cel putin in organizatia de care apartineam eu, exista un grup (restrans din pacate) de "recalcitranti", care spuneau lucrurilor pe nume, fara nici un menajament. Conflicte intre romani si sovietici In acest sens, vreau sa va relatez numai cateva exemple: Ma plimbam intr-o seara in oras, pe "Nevski Prospekt", cu un coleg. La un moment dat suntem opriti de un cetatean rus, in stare de ebrietate, care ne-a intrebat cu un ton obraznic in ce limba vorbim. I-am raspuns: "Vorbim in limba romana!" "Aha, zice el, caini de romani", aratandu-ne cureaua de marinar. Si, mai departe: "Eu am luptat la Sevastopol cu romanii!" I-am dat replica: "Caini sunt cei care ne-au rapit Basarabia!" Replici dure am dat si in cadrul institutului, unor studenti sovietici care incercau sa ne provoace sau sa ne jigneasca, pur si simplu. Sovieticii: "Noi nu o ducem prea bine pentru ca ajutam tarile cu democratie populara." Deci si pe noi, Romania. Replica din partea noastra: "Este total invers! Noi va dam voua cu varf si indesat!" (Imi veneau in minte scenele dupa venirea rusilor, cand zi si noapte trailerele carau din schelele petroliere romanesti instalatii intregi de foraj sau conducta de titei care curgea, interminabil, catre ei. Nu mai vorbim de produsele alimentare.) Exemplele pot continua, nu vreau sa plictisesc cu ele. Am dat cateva exemple din care sa reiasa nu numai curajul si spiritul patriotic al unora dintre noi, dar si diferenta de comportare dintre noi si Ion Iliescu, care, dupa mine, era trup si suflet atasat "Marii Uniuni Sovietice". Devenisem, cel putin in ultimul an, atat de indiferent la consecinte pe care le puteau avea, incat nu mai "iertam" absolut nimic. Imi pun intrebarea: cum de a aflat Ion Iliescu de aceste atitudini? De-ar fi aflat insa Ion Iliescu ca la toate orele de marxism-leninism am chiulit, nu stiu ce se intampla cu mine."

Tokasik Nicolae