Ziua Logo
  Nr. 3653 de luni, 19 iunie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Tinerii mai au de asteptat
Red APPLE 
Numirea lui Radu Berceanu in functia de ministru, pe langa toate celelalte semnificatii si consecinte, ne arata indubitabil cat de labila era ideea conform careia este nevoie de o noua clasa politica. Desi teoretic ideea parea luminoasa, in incercarea ei de a atenua perceptia negativa la adresa partidelor politice, nu trebuie uitat ca Traian Basescu a castigat tocmai pentru ca nu intra in aceasta categorie. Incercarile de a o pune in aplicare la nivelul membrilor guvernului nu a reusit inca sa ne releve o viziune noua, moderna si constructiva, venita din partea celor care ocupa pentru prima oara aceste functii.
Dar lupta politica din interiorul coalitiei a fost momentul in care aceasta idee s-a dovedit de neurmat. Prezenta lui Radu Berceanu in cabinet arata ca experienta trebuie pretuita. Asa cum o faci cand citesti orice CV.
Ce a fost saptamana trecuta
Candidatul Voiculescu, infrant la dosar
PD a trimis in Guvern un "atacant"
Tensiunile din Alianta DA se acutizeaza
PSD - partidul cocorilor
Vesti bune de la Bruxelles.
De ce
Proaspat nominalizatul vicepremier Dan Voiculescu si partidul sau au parcurs cateva momente grele in scandalul dosarelor fostei Securitati, aflat abia la inceputurile sale. Ambitia unora dintre conservatori, de a iesi de la guvernare in semn de solidaritate cu onoarea sefului lor, a agitat insa spiritele in PC. Faptul ca toata lumea este extrem de nervoasa si gata de revolta din cauza posibilei parasiri a guvernarii este recunoscut chiar de catre unii dintre liderii acestui partid, care se asteapta la migratii de parlamentari conservatori, inspre cele doua formatiuni ale Aliantei DA, dar mai ales la PD.
Tensiunea conservatorilor este amplificata si din cauza faptului ca gestionarii dosarelor fostei Securitati adauga date cu "pipeta" in acest caz, respectand toate procedurile legale in materie, care temporizeaza marele scandal. De asemenea, Voiculescu a inceput sa gafeze, prin acuzarea de colaborare cu fosta Securitate a tuturor romanilor care au lucrat la stat. Mai mult, a prezentat acest fapt ca pe ceva util pentru apararea intereselor nationale.
Democratii au preferat sa-si retraga din Guvern doi "fundasi", pe vicepremierul Gheorghe Pogea si pe ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre - persoane considerate probabil prea cuminti si impaciuitoare pentru contextul politic actual - si sa trimita in coasta lui Calin Popescu-Tariceanu un "atacant" recunoscut, cu o experienta redutabila in jocul politic de culise al guvernarilor multicolore - Radu Berceanu. Premierul a fost de acord cu revizuirea Cabinetului sau, de catre partea democrata, explicand ca si domnia sa ceruse anterior, in repetate randuri, demiterea lui Dobre de la Transporturi.
O alta dovada a acutizarii tensiunilor dintre PNL si PD a fost viteza uluitoare cu care noul secretar general al Guvernului, liberalul Radu Stroe, le-a dat viza de plecare din Palatul Victoria consilierilor fostului vicepremier Gheorghe Pogea. Totodata, liberalii au insistat public pentru schimbarea ministrului democrat al Educatiei, Mihail Hardau, atat pentru o asa-zisa lipsa de proiecte in educatie, cat si din cauza furtului subiectelor examenului national la "Istorie". Aliatii din PD n-au raspuns insa acestor atacuri. Ei au parut ca incaseaza senini lovitura peste lovitura, pentru a acumula energia unei contralovituri mortale.
Principalul partid de opozitie, PSD, a inceput sa isi canalizeze forta catre organizarea alegerilor anticipate, pe considerentul ca actuala coalitie n-ar mai tine decat cateva zile. Strategia elaborata de Miron Mitrea, iesita la suprafata acum, indica doi pasi de urmat: indepartarea premierului Tariceanu si parafarea unei aliante cu PD.
Democratii prefera sa nu comenteze planurile concepute in "laboratoarele" Mitrea-Geoana, lasand astfel intentiile principalului partid de opozitie sa pice in desuetudine. Abia dupa ce ideile PSD au inceput sa faca zgomot in mass-media, un deputat al PD, aflat in vizita prin teritoriu, a zis cu jumatate de gura ca asocierea cu PSD este "rauvoitoare si tendentioasa". Insa PSD si-a vazut mai departe de treburile proprii, schimbandu-si nu numai culoarea (rosu in loc de albastru), ci si simbolul electoral. Cei trei trandafiri au fost inlocuiti cu un stol de cocori in zbor.
Alegerea cocorilor ca emblema a partidului condus de Mircea Geoana nu este o solutie prea fericita. Chiar daca strategii PSD s-au gandit, probabil, la surprinderea zborului maiestuos al acestor pasari, ele nu raman altceva decat niste vietati care parasesc periodic pamantul romanesc, pentru a gasi medii mai caldute. Intr-o alta viziune, mai prozaica, cocorii sunt zburatoarele care pot aduce in tara gripa aviara, pot contamina alte pasari si pot muri din cauza acestei boli - fie singure, fie din ordinul Guvernului, prin capturarea de pe lacuri si eutanasiere. Insisi ornitologii si lingvistii descriu cocorii ca acele pasari migratoare cu ciocurile ascutite, cu gaturile si picioarele lungi, cu penele cenusii si cu pete rosii pe capete... Aceasta descriere, prezenta in toate dictionarele, demonstreaza din nou lipsa de inspiratie a strategilor PSD, romanii fiind mai mult decat sensibili la "pete".
In toata agitatia de saptamana trecuta, a existat si o veste buna. De la Bruxelles a sosit stirea ca Europa este pregatita sa primeasca Romania la 1 ianuarie 2007, insa numai daca Romania va fi pregatita si ea pentru acest lucru.
Ce va fi
Presedintele Basescu va sustine un discurs in fata Parlamentului. Sunt asteptate critici la adresa Cabinetului Tariceanu, care nu a reusit sa doboare steguletele galbene din raportul de tara.
PC ar putea iesi de la guvernare, daca liderii partidului vor decide sa repare astfel onoarea sefului lor, Dan Voiculescu.
Profesorii vor declansa din nou conflictul cu Guvernul.
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
un cal pur singe   de cosor ion
Care-i problema ! - n-au timp ???   de Olga Khan
A r h i v a
  Atentie, vom fi din nou monitorizati politic. La sange!    25 comentarii
  PD - solutia "morala"    17 comentarii
  Geopolitica fotbalului    
  Colaborarea ca memorie    8 comentarii
  La judecata zilei    3 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Gica Petrescu, nemuritorul (371 afisari)
 Japca pe Enescu (289 afisari)
 Proprietati "disparute" fara urma (242 afisari)
 Planul pentru Kosovo naste dezmintire fara dezmintire (185 afisari)
 Corcodusii lui Vanghelie (42 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.88971 sec.