Scriitorul si publicistul Tesu Solomovici lanseaza, zilele acestea, la Bookfest, un nou volum dedicat dramei evreimii romane in anii Holocaustului. La adapost de orice suspiciune de antisemitism, autorul indrazneste sa evalueze evenimentele in toata complexitatea lor, subliniind "contradictiile si paradoxurile" regimului antonescian, care a operat cu doua masuri in problema "purificarii etnice". Pogromurile si deportarile din Basarabia, Transnistria si nordul Bucovinei nu au avut echivalent in Vechiul Regat sau in sudul Transilvaniei, unde situatia evreilor a fost incomparabil mai blanda, imensa majoritate supravietuind razboiului. Acest "dublu standard" a fost impus de Maresalul Ion Antonescu, prigonitor al unora, dar salvator al altora. Venerat ca un erou patriot sau hulit ca un dictator criminal, Antonescu ramane o personalitate prea complexa pentru etichete simpliste. O demonstreaza si faptul ca, pe tot parcursul razboiului, a pastrat relatii (uneori chiar cordiale) cu varfuri ale evreimii din Romania. Acestor relatii - de neconceput in vreo alta tara aliata a Germaniei naziste - Tesu Solomovici le dedica un important capitol din cea mai recenta lucrare a sa. Fragmentele pe care le reproducem mai jos documenteaza "legatura amicala" dintre Antonescu, conducatorul statului legionar, si arhitectul evreu Horia Herman Clejan. O legatura nu lipsita de implicatii politice. (Miruna MUNTEANU) Intertitlurile apartin redactiei. In vizita la Butimanu Horia Herman Clejan nu detinea nici o functie in Centrala Evreilor. Nici nu se prea amesteca in treburile comunitatii. Era arhitect si, inainte de razboi, ii construise lui Ion Antonescu o casa la Predeal. Ii castigase, se pare, simpatia. Asa se face ca, atunci cand antisemitismul devenise politica de stat in Romania, Clejan a continuat sa aiba acces la Maresal. A fost invitat, la 8 septembrie 1941, sa-si spuna parerea despre ordinul Consiliului de Ministri care impunea tuturor evreilor din Romania sa poarte un semn distinctiv - o stea galbena in sase colturi. Discutia a avut loc intr-un cadru neoficial, la resedinta lui Antonescu din Butimanu. La ea a participat si Willi Filderman, presedintele Federatiei Uniunii Comunitatilor din Romania (FUCE). Avocat de profesie, Wilhelm Filderman, Willi, cum ii spuneau apropiatii, fusese coleg de liceu cu Maresalul. (Despre influenta acestuia asupra lui Antonescu vom detalia, insa, intr-o editie viitoare - n.red.) Invitatia fusese lansata, in dimineata aceleiasi zile, pentru orele 18.00. Era duminica. In ziua de odihna, Conducatorul statului il invita pe liderul evreilor la el acasa, la vila din comuna Butimanu. Ne aflam in vara lui 1941, dupa victoriile eclatante ale armatelor germane si romane pe frontul de Rasarit, Hitler, stapanul Europei si Conducatorul unei tari aliate cu Germania nazista si ale carui trupe "sangereaza pe frontul impotriva bolsevismului", il invita pe liderul evreimii-romane acasa la resedinta sa personala. Sa vina impreuna cu arhitectul evreu Horia Clejan. Doua zile mai tarziu, Consiliul de Ministri a revocat ordinul cu privire la semnul distinctiv impus evreilor. Corespondenta maresalului Antonescu cu arhitectul evreu Clejan Clejan nu se prea amesteca in treburile comunitatii. Totusi, la 2 februarie 1944, s-a lasat convins de conducatorii evrei si i-a cerut maresalului o audienta. Antonescu il invita la resedinta sa si-i asculta plangerile. A doua zi, Clejan i-a trimis maresalului o lunga scrisoare: "Domnule maresal, sunt fericit ca mi-ati facut deosebita cinste acordandu-mi audienta solicitata si va rog, inainte de toate, a primi multumirile mele cele mai profunde. Cele ce vreau sa va comunic sunt realitati, sunt situatii care, in ambianta actuala, ar fi bine daca s-ar rezolva cat mai grabnic." Clejan ii scrie despre situatia evreilor din Transnistria: "Dupa datele din 10 noiembrie 1943 ale Ministerului de Interne, au mai ramas 55.000 de supravietuitori din cei 110.000 deportati. Din acestia au fost repatriati 6300 de dorohoieni si 700 de deportati politici, in total circa 7000 de repatriati, ramanand asadar 48.000. Dupa datele culese insa de Comisia pentru Transnistria ar fi ramas 58.000, acestia fiind amenintati sa fie distrusi, asteapta zi cu zi salvarea. Pentru ei si soarta lor tragica sufera si se framanta toata obstea evreiasca. Pentru acestia stau azi inaintea Domniei Voastre, sa implor omenie si iertare pentru cei ce-au gresit. Daca unii din ei au fost deportati din vina de a fi gandit sau lucrat impotriva intereselor statului, jumatate din ei au si platit cu viata lor aceasta greseala, iar cei ramasi au ispasit cu prisosinta prin suferintele lor, cum insa multi n-au fost vinovati, ei au ispasit totusi cu cei vinovati moartea, mizeria si lipsurile. Stiu ca s-au facut numeroase intampinari la Domnia Voastra in aceasta cauza si ca s-ar fi luat oarecare masuri in aceasta directie. S-a hotarat si repatrierea copiilor orfani, dar numai pana la 15 ani si numai orfanii de ambii parinti. Va rog sa aprobati ca aceasta masura sa-i cuprinda pe toti minorii pana la 21 de ani, orfani chiar numai de un singur parinte. Ceilalti deportati din Transnistria ar fi indicat sa fie dusi, dupa posibilitatile de transport, in localitatile situate mai aproape de Nistru, pentru a nu fi lasati in voia soartei daca evenimentele s-ar precipita, iar apoi treptat sa fie trimisi in orasele de origine sau in lagarele din Vechiul Regat". in legatura cu evreii deportati dincolo de Bug, Clejan scrie: "Dincolo de Bug au fost trimisi evrei in detasamentele de munca pentru "Organizatia Todt" si altele. Despre acestia se spune ca ar fi fost omorati cu totii, ultimii 433 la 10 decembrie 1943, fapt confirmat de o scrisoare din Tulcin. Aceasta scrisoare mai afirma ca toti evreii din Oradotca, Crasnopolka si Tarasifca ar fi pierit pana la ultimul. Aceasta fiind situatia de dincolo de Bug, va rog cu multa insistenta a dispune ca persoane sa plece la fata locului spre a cerceta daca mai sunt acolo evrei deportati si a lua masuri urgente de repatriere". Referitor la situatia evreilor din Vechiul Regat si Transilvania de Sud, Clejan il roaga pe maresal "sa nu fie supusi la taxe excesive", pentru ca "majoritatea evreilor lupta cu greutatile vietii si au de suportat pe langa contributiile directe si taxele militare, intretinerea tuturor acelora plecati la munca si a familiilor lor, intretinerea populatiei evacuate din orase si targuri, a celor deportati, a spitalelor, scolilor etc. Toti acestia, gratie spiritului domniei-voastre de dreptate si omenie, gratie vointei domniei-voastre, cu toate restrictiunile si sacrificiile impuse, au credinta si nadejdea ca vor putea trai, munci si razbi pana la vremuri mai bune. Ei sunt cu tot sufletul pentru triumful dreptatii neamului romanesc si va exprima prin mine tot devotamentul si recunostinta. Sa traiti, domnule maresal. H. Clejan". Maresalul citeste scrisoarea lui Clejan, impinge mai incolo de pe birou harta operatiunilor militare, si - culmea! - ia o foaie alba si incepe sa-i scrie evreului. Reproducem in extenso aceasta scrisoare, e un document istoric si psihologic de mare insemnatate: "Bucuresti, 4 februarie 1944. Domnule Clejan, scrisoarea dv. referitoare la situatia evreilor din Transnistria si de-a lungul Bugului, ca si cele relative la dispensarea din obligativitatea prestarii muncii de folos obstesc, mi-a dat ocazia de a retine din nou o serie de aspecte ale problemei evreilor in Romania in limitele realitatii, determinate de situatia de razboi si de evenimentele precedente acestuia. Dupa cum v-am declarat si oral, am fost nevoit sa evacuam evreii din Basarabia si Bucovina, caci datorita comportarii lor oribile in timpul ocuparii acestui teritoriu de catre rusi, populatia a fost atat de puternic intaratata impotriva acestora, ca fara aceste masuri de securitate ar fi avut cele mai groaznice pogromuri. Cu toate ca am fost hotarat sa evacuez pe toti evreii din Basarabia si Bucovina, prin diferite interventii, am fost impiedicat s-o fac. Astazi regret ca nu am facut aceasta caci am constatat ca din randul evreilor ramasi acolo, elemente nedemne au fost recrutate de catre adversarul tarii noastre. Nu exista nici o organizatie comunista sau terorista, descoperita de organele noastre de politie careia sa nu-i apartina si evrei si adesea ele sunt constituite numai de evrei. Aceasta este tragedia rasei evreilor de a nu fi recunoscatori, de a se opune tarii in care ei traiesc si de la care trag foloase. De aceea atrag si de data aceasta atentia ca, daca evreii si pe mai departe vor continua sa submineze statul tolerant, vor atrage dupa sine urmari si mai grele decat pana acum, caci statul nu poate lasa nepedepsiti pe aceia care, profitand de aceasta toleranta, se straduiesc intr-un fel criminal sa duca statul la prabusire. Mai departe, nu trebuie sa uitam ca noi avem in Transnistria peste 200.000 de romani si de partea aceasta a Bugului tot asa de multi care, in cazul ca frontul se apropie de granitele noastre, ar trebui sa vina in Romania libera. Situatia acestor frati ai nostri ridica pentru natiunea romana una din cele mai grele probleme de constiinta si eu sunt profund ingrijorat pentru cei 100.000 de romani, pe care nu pot sa-i adapostesc in tara. Se intelege de la sine ca in astfel de imprejurari este pentru mine o imposibilitate morala si politica de a consimti la aducerea inapoi a evreilor din Transnistria. Despre aceasta nu poate fi vorba. Voi dispune insa ca evreii din imediata apropiere a frontului sa fie adusi in sudul Transnistriei, de unde, apoi sa poata fi transportati din tara, de catre comunitatea evreiasca, prin legaturile pe care le are in strainatate. Dintre evreii din Transnistria au fost recolonizati numai aceia care au fost deportati acolo din greseala, adica aproximativ 7000 de evrei din Dorohoi si 4000 de copii orfani. In razboiul actual care se extinde asupra intregului glob pamantesc, evreii nu sunt iertati de suferintele si mizeriile pe care aproape intreaga omenire trebuie sa le indure. Daca in timpul lipsei alimentelor si a conditiilor neigienice de viata au fost secerate si vieti ale evreilor, aceasta inseamna ca legile nemiloase ale razboiului, pe care nu noi l-am provocat, au impus si evreilor imperativul de a plati tributul de sange. Romanii, care lupta in primele linii ale frontului, mor zilnic cu miile. Insa ca un om de factura europeana, nu am suportat niciodata omorurile impotriva nimanui si nu pot sa fac acest lucru. Am luat masuri si le voi lua si pe mai departe, ca astfel de omoruri sa nu se comita nici impotriva evreilor, oriunde s-ar gasi. In ce priveste dispensarea de obligativitatea prestarii muncii de folos obstesc si exercitarea profesiei, aceasta este o problema in care nu ma amestec si nu ma priveste. Cred insa ca nu se poate face o comparatie intre contributia materiala a acelor evrei care sunt pentru dispensarea lor de la obligativitatea prestarii muncii de folos obstesc si jertfa de sange a acelora care cu arma in mana contra dusmanului, apara si asigura viata si munca tuturor acelor care se gasesc in patrie, deci si a evreilor. Aceste obligatii au fost stabilite in intelegere cu Centrala Evreilor si o mare parte a obligatiilor servesc intereselor Centralei si sprijina familiile de evrei lipsite de mijloace. Maresal Antonescu." Frumoasa epistola, aproape pastorala, umanista, dar nu trece nici macar o zi, ca acelasi Ion Antonescu, "omul de factura europeana" care purta un dialog civilizat cu un lider al evreilor oprimati, promitandu-i anumite inlesniri, sa se manifeste ingrozitor de cainos. Auzind de la Guvernatorul Transnistriei, Alexianu, ca evreii mor pe capete din cauza tifosului si exista pericolul extinderii epidemiei ("Trebuie sa-i dezinfectez, altfel o sa-i infecteze pe toti"), maresalul ii recomanda acestuia, cu cinism: "Lasa-i, sa mai moara pe-aceia". Este acelasi Antonescu care inchide ochii si se face ca nu stie de miile de refugiati evrei din Polonia, Ungaria, Franta, chiar si din Germania care se strecoara in Romania ca sa-si salveze vietile. Ce asimetrie de psihologie umana imposibil de inteles! Fenomenul petitiilor: pro si contra Istoricul Raul Hilberg nu are cuvinte bune despre acest "fenomen al petitiilor", il analizeaza ca parte componenta a unui sistem in care evreii au jucat un rol in propria lor anihilare. Hilberg sustine ca in fata fortei, evreii ar fi putut reactiona prin cinci forme diferite: 1. Rezistand. 2. Incercand sa atenueze sau sa neutralizeze pericolul. 3. Prin fuga. 4. Prin paralizie. 5. Prin supunere. Exista putine documente care pot atesta existenta unei rezistente evreiesti in fata tavalugului nazist al mortii. Comportamentul evreilor s-a caracterizat prin absenta, aproape completa, a rezistentei, scrie istoricul evreu-american. Conducatorii evrei nu au intocmit, din vreme, planuri de rezistenta. Actiunile de deportare si exterminare i-au lovit prin surprindere, desi amenintarea plutea de multa vreme deasupra capetelor lor. Chiar daca au existat grupuri care ar fi vrut sa puna mana pe arme, ele au fost impiedicate, motivandu-se ca "pentru succesul limitat al unui pumn de oameni, marea masa o va pati". Implorandu-si opresorul prin petitii, evreii credeau ca soarta lor putea fi decisa de cuvinte si argumente. "Petitia era o veche traditie, cunoscuta de mult de familia evreiasca si in perioadele de tulburari multi oameni compuneau reclamatii... Oriunde opuneau armelor - cuvinte, si fortei - dialectica, evreii pierdeau... In Romania, concluzioneaza Hilberg, conducatorii comunitatii evreiesti au incercat sa sesizeze simpatia sau slabiciunea celor mai inalte instante ale puterii, iar eventualele rezultate ale demersurilor facute pe langa acesti conducatori instabili, depindeau de soarta schimbatoare a razboiului." Istoricul american n-a cunoscut in adancime fenomenul petrecut in Romania; numeroasele decizii ale lui Antonescu, care au ameliorat situatia evreilor-romani, au fost rezultatul direct al petitiilor trimise maresalului de diversi lideri evrei, dintre care cel mai influent a fost, de departe, Willi Filderman, fostul coleg de liceu al maresalului. Nu i-a fost usor, probabil, lui Filderman sa se "ploconeasca" si sa-i cerseasca astfel clementa. Dar ce alt mijloc ii ramasese la indemana pentru a impiedica exercitarea raului? Ce Tribunal i-ar condamna ploconeala, supunerea, cooperarea? Fenomenul e unic in istoria Holocaustului. Conducatorul evreu a scris, Ion Antonescu a citit si a raspuns, a pus uneori rezolutii pe plangerile lui Filderman, oameni au fost astfel salvati de la o moarte sigura, suferintele unora ameliorate. Si unde a fost mandria evreiasca? - se intreaba caposii. Chiar in acea epoca, Filderman a fost acuzat de ploconeala fata de dictator, dar din perspectiva timpului, istoria Holocaustului din Romania inregistreaza acest "fenomen al petitiilor" benefic pentru evreii-romani. Istoricul israelian Th. Loewenstein-Lavi avea pretuire pentru "patentul petitiilor" inventat de Filderman: "Sionistii, mai precis cercurile national-evreiesti din sanul lor, au combatut sistemul jalbelor, scria Loewenstein-Lavi. Problema s-a transformat aproape intr-un conflict principial. Metoda era condamnata ca un fel de ploconeala fara demnitate. In epoca antonesciana, nu numai ca petitionarea era aproape singurul mijloc de a exprima rezerve si uneori chiar a protesta, dar era un succes insusi faptul ca jalbele erau primite. De la inceput Filderman a avut ocazia sa constate ca informarea pur si simplu a dictatorului era de folos. Nici vorba de ploconeala, desi pentru <<pikuah nefes>> (salvarea oamenilor, in limba ebraica, n.a.), in acele vremuri cumplite, cu amenintarea permanenta a exterminarii, am fi primit cu ingaduinta orice mijloc folosit. Daca n-ar fi decat seria de petitii ca documentare istorica, se poate reconstitui toata cronica la zi a prigoanei anti-evreiesti."

Tesu SOLOMOVICI