Ziua Logo
  Nr. 3652 de sambata, 17 iunie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Informatorul securist Voiculescu ameninta cu CEDO
foto: mediafax
Liderul conservator Dan Voiculescu a anuntat ieri ca luni va da in judecata CNSAS in plenul sau, pentru scurgere de informatii catre presa, in urma analizarii dosarului sau. Conservatorul spune ca este hotarat sa dea in judecata si SRI, in cazul in care CNSAS ii va confirma ca si aceasta institutie detinea dosarele si documentele care "au transpirat in presa". "Daca cumva CNSAS va afirma ca le avea si SRI, nimic nu ma opreste sa chem in judecata si SRI", a subliniat Voiculescu intr-o conferinta de presa. "Incalzirea" a asigurat-o purtatorul de cuvant Bogdan Ciuca, care a prezentat o scrisoare sensibilizatoare pe care Voiculescu le-a adresat-o tuturor membrilor PC. Dupa momentul introductiv, in timpul caruia a stat langa ziaristi, mimand relaxarea si scrutand amuzat audienta, conservatorul-sef a intrat hotarat in scena, imbracat sport, pentru a-si sustine partitura. In discursul sau, Voiculescu a mai spus si ca Biroul Politic al PC va lua luni o decizie in privinta posibilitatii iesirii de la guvernare. Liderii din teritoriu au pareri impartite in privinta parasirii arcului guvernamental. Cei mai multi insa nu sunt dispusi sa faca pasul in afara coalitiei. Mai mult, unii parlamentari sunt pregatiti ca, in cazul unei rupturi, sa treaca in alte tabere politice. Pe de alta parte, Mircea Dinescu spune ca Voiculescu "s-a dat singur in gat la CNSAS" si ca cel mai mare dusman al conservatorului este chiar el insusi.
Sute de telefoane de incurajare
Desi a spus ca inca nu i-a fost trimisa decizia CNSAS, Voiculescu a prezentat publicului planul sau. "Daca va fi o hotarare impotriva mea, voi chema in judecata la Curtea de Apel, voi contesta hotararea CNSAS. Iar daca si acolo se va intampla ca politicul sa isi bage coada, pentru ca traim in Romania si, din pacate, in Romania este posibil orice, voi apela la forurile europene. Am atata determinare si atata hotarare, pentru ca stiu ce am facut in viata. Sunt hotarat sa imi apar demnitatea pana la capat", a afirmat Voiculescu. El a adaugat ca, daca se va gasi o dovada concreta ca a facut politie politica, va renunta la toate functiile, inclusiv la cea din partid, si se va intoarce la afaceri. "Am avut o mare bucurie si o mare victorie", s-a laudat conservatorul, explicand ca victoria se refera la faptul ca, in sfarsit, nu mai este "general de Securitate", iar bucuria se leaga de faptul ca a primit sute de telefoane de la colegi de partid, prieteni, cunostinte, care i-au spus ca au incredere in el si-l sustin. Totodata, liderul PC a multumit CNSAS pentru "imensul serviciu" pe care i l-a facut, distrugand mitul "Voiculescu - ofiter al Securitatii" si mitul "Voiculescu a pus mana pe conturile lui Ceausescu".
Victima a Securitatii
"Nu am fost ofiter al Securitatii, nu am facut politie politica. Ma voi lupta cu toata lumea pentru a-mi apara demnitatea si va asigur ca din aceasta batalie va triumfa adevarul", a mai spus Dan Voiculescu. El a insistat: "Am colaborat cu Securitatea asa cum au colaborat milioane de romani angajati la stat. Nu era roman care sa lucreze la stat si care sa nu colaboreze cu Securitatea intr-un fel sau altul." Seful conservatorilor a vorbit despre rapoartele pe care le-a facut pentru Securitate, care erau unele "profesionale", "care n-aveau legatura cu persoane" si de pe urma carora "n-a avut nimeni de suferit". Profitand de ocazie, Voiculescu s-a prezentat publicului ca fiind, de fapt, "victima Securitatii", institutie careia i-a resimtit din plin "rolul represiv". El a sustinut ca a avut interdictie de a parasi tara in perioada 1977-1980, iar in anul 1984 a fost chiar anchetat de Securitate. Pe de alta parte, Voiculescu l-a acuzat pe Mircea Dinescu, membru CNSAS, ca-i poarta pica pentru ca in urma cu cativa ani, nu a primit un avans de 8000 de dolari pentru o emisiune pe care o realiza la postul de televiziune al carui patron era conservatorul. "E jenant pentru el si e onorant pentru mine, ca un astfel de om se coboara pana la un astfel de nivel", a comentat Voiculescu.
PC iese de la guvernare daca a fost lucratura
Pe de alta parte, Voiculescu a spus ca problema iesirii de la guvernare va fi discutata in cadrul Biroului Politic al partidului, care va avea loc luni. O decizie definitiva in acest sens va fi luata insa de Consiliul National al partidului, care urmeaza sa fie convocat. De altfel, el a explicat ca, in cazul in care se va dovedi ca "a fost lucrat politic" de colegii de Coalitie, va iesi din arcul guvernamental. "Daca se va dovedi ca m-au lucrat politic colegii de coalitie, nu ma pot complace sa raman cu ei in continuare", a spus seful PC. El a adaugat ca nu crede ca partidul va nominaliza pe altcineva la functia de vicepremier, atat timp cat nu s-a luat o decizie in ce priveste iesirea de la guvernare. (Valentina DELEANU)
CNSAS redacteaza decizia saptamana viitoare
CNSAS va finaliza luni redactarea deciziei referitoare la cazul Dan Voiculescu, urmand sa ii trimita marti sau miercuri acest verdict, insotit de argumentele "in fapt si in drept", adica benzi audio, stenograme ale sedintelor sau materiale documentare, a declarat ieri Cazimir Ionescu. Purtatorul de cuvant al Colegiului a precizat ca decizia referitoare la cazul Voiculescu nu a fost inca redactata, ea urmand sa fie finalizata in regim de urgenta, "desi nu este normal ca o instanta sa lucreze sub presiune". El a aratat ca acest proces dureaza mai mult decat s-a crezut initial, pentru ca expertii Departamentului juridic al CNSAS trebuie sa realizeze argumentatia "in fapt si in drept" necesara deciziei cu privire la seful PC. "Aceasta argumentatie presupune mai multe elemente, printre care benzile audio si stenogramele sedintelor sau diverse probe documentare. Toate acestea sunt anexate deciziei CNSAS, care are in spate un proces complex si amplu, bazat pe probe, nu o simpla supozitie", a sustinut Ionescu, citat de Mediafax. (R.G.)
"Dan Voiculescu a fost dat in gat de Dan Voiculescu"
"Dan Voiculescu a fost dat in gat la CNSAS chiar de Dan Voiculescu. Cel mai mare dusman al lui Dan Voiculescu este chiar Dan Voiculescu. Contractul nu are nici o legatura cu decizia CNSAS. Orice contract e doar un contract, fie ca este respectat sau ca nu e", a declarat Mircea Dinescu (foto), membru al CNSAS, pentru Mediafax. El a precizat ca televiziunea patronata de Dan Voiculescu nu este singura cu care a rupt un contract. "Daca e sa credem ce spune Voiculescu, asta ar insemna ca ar trebui sa le tremure fundul tuturor patronilor acestor posturi, ca o sa le dau certificate de colaborator", a spus Dinescu. "Daca ne luam dupa Voiculescu ar insemna, pana la urma, ca orice politist care m-a amendat vreodata o sa primeasca de la mine un vot ca a facut politie politica. Il credeam mai destept pe Dan Voiculescu", a sustinut el, adaugand: "La ce nivel crede el (Voiculescu, n.r), ca m-am coborat? Poate la nivelul lui, de colaborator al Securitatii, sau de ce nivel vorbeste?". De altfel, in opinia lui Dinescu, liderul PC are la indemana o arma cu care ar putea distruge CNSAS: "dosarele dumnealui", pe care le-ar putea da presei. (A.H.)
Filialele PC nu lasa puterea
Liderii filialelor PC s-au alaturat in bloc lui Dan Voiculescu, declarandu-si sprijinul pentru seful lor, banuit vinovat de a fi facut politie politica. Doar liderul filialei Bistrita Nasaud a indraznit sa afirme ca daca s-ar fi stabilit oficial ca Voiculescu a facut politie politica, el, persoanl, ar fi fost dezamagit. In rest, majoritatea liderilor PC din teritoriu au sustinut ca ceea ce i se intampla lui Voiculescu este o lucratura politica. "Banuiala mea este ca avem de-a face cu o lucratura a serviciilor secrete si de la Cotroceni (...) Dupa parerea mea este un atac neloial din partea Aliantei, a partenerilor nostri de guvernare, care in loc sa ne multumeasca ca le-am asigurat majoritatea parlamentara si stabilitate in actul de guvernare, arunca cu pietre in noi, in speta in Dan Voiculescu", a spus presedintele PC Alba, Nicolae Popa, citat de Mediafax. Cat priveste eventuala iesire de la guvernare a partidului, o parte din filiale (Arad, Hunedoara si Constanta) sustin ca Voiculescu nu poate lua decizia de capul sau. O singura filiala, cea de Mures, a sustinut iesirea de la guvernare, pentru ca, in teritoriu, coalitia nu mai functioneaza.
Pe de alta parte, liderul PC din Camera Deputatilor a sustinut ieri, pentru Mediafax, ca "i-au ajuns la ureche" zvonuri potrivit carora exista membri PC care vor sa paraseasca partidul in eventualitatea in care se decide iesirea de la guvernare. "Cei care vor sa se mute, sunt liberi sa plece", a spus Pascu, aratand ca si in PC, ca si in restul partidelor parlamentare, exista o "multime de oportunisti". "Sa plece! Ne vom curata de gunoaie", a mai spus liderul deputatilor conservatori. (V.D.)
SRI respinge acuzatiile
SRI respinge afirmatiile liderului PC care a sustinut ca ar fi avut loc scurgeri de informatii de la SRI, cu privire la dosarul sau si arata: "Corespondenta dintre SRI si CNSAS se desfasoara in intregime prin curieri asigurati de unitatea specializata a SRI". In privinta declaratiei liderului PC care a sustinut ca "nu poate trece peste faptul ca CNSAS a cerut informatii de la SRI exact in ziua nominalizarii lui pentru postul de vicepremier", SRI transmite ca sedinta comisiei mixte SRI-CNSAS in care s-au discutat dosarele privitoare la persoana senatorului Dan Voiculescu a avut loc pe 5 iunie 2006, la repetatele solicitari ale CNSAS din saptamanile precedente. De asemenea, SRI precizeaza ca dosarele respective au fost transmise CNSAS pe 6 iunie, impreuna cu documente privind alte persoane care au facut obiectul comisiei mixte din 5 iunie. "Ulterior, la solicitarea CNSAS, SRI a transmis si microfilmul aferent dosarelor", mai precizeaza SRI. (A.H.)
 Comentarii: 16 Afiseaza toate comentariile  
   de ninel2222
Intrebarea zilei!   de DanBruma
Pretenul lui Tariceanu !   de Nicu Pruna
Da ducasa-n CEDO!   de Giculica zbanghiul-turbat
Gandire de om simplu   de Andrada Tiparas
Nu ma mira afiramtia, reactia lui "felix", predecesorii sai patriciu, tender si alti "romani de romani"....   de costy
Noi toti, vom colabora pentruca vrem   de ionion
NU CHIAR TOTI AU COLABORAT CU SECU , CI NUMAI CARE AU PLECAT CAPUL !!!   de BODEA ALEXANDRU
Teoretic dupa ce va epuiza toate instantele din Romania se va putea adresa la CEDO   de nellu
   de avarfreson
Felix ne santajeaza !   de bogos ion gheorghe
Cinste celor 11   de Rottweiler
Mandria e inceputul caderii si trufia e inceputul pieirii.   de gergiana
NORMAL!!!   de Fulga
Voiculescu   de cosor ion
Voiculescu la CEDO ? ATUNCI CHIAR CA S-A INTORS ROATA ?   de Michael Theil - Lazarescu
A r h i v a
  Magureanu, petrolul si elicopterul    8 comentarii
  Idila PSD-PD se infiripa    8 comentarii
  Sandra Pralong: Selectia la "Soros" se facea pe merit si incredere    24 comentarii
  ZIUA a implinit 12 ani    33 comentarii
  Ministrul Barbu, groparul romanilor plecati la munca    3 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 2 Mai-ul de altadata (1196 afisari)
 Magureanu, petrolul si elicopterul (853 afisari)
 Sandra Pralong: Selectia la "Soros" se facea pe merit si incredere (480 afisari)
 Fata ascunsa a culturii arabe (351 afisari)
 Evreii care l-au influentat pe Antonescu (329 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01749 sec.