Zoe PETRE 

Scoala romaneasca se confrunta concomitent cu trei serii de probleme: cu cele mondiale, care pornesc din lipsa de adecvare a traditiei scolii din sec. XIX-XX la provocarile lumii contemporane; cu distorsiile de sistem induse de 50 de ani de dirijism politic brutal, care a saracit invatamantul romanesc si de resurse materiale, si de resurse umane, imprimandu-i un provincialism flagrant. In fine, dar nu in ultimul rand, al treilea nivel e generat de saracia de resurse materiale, dar mai ales de absenta unui proiect, de saracia de idei si de viziune pe termen lung. Cum nu stim indeobste ce asteptam de la propriul nostru viitor, nu stim nici ce sa asteptam de la instrumentul esential de constructie al acestuia care e sistemul de educatie. Astfel incat ii cerem tot felul de lucruri care se bat cap in cap: sa pregateasca o societate bazata pe cunoastere fara a sti nici ce inseamna, nici ce presupune o atare societate; sa intemeieze o noua meritocratie, ale carei virtuti sunt aruncate insa in derizoriu de practicile sociale si culturale cotidiene, care confunda valoarea cu notorietatea; sa fie superperformant la nivel european si mondial, cu resurse care abia ii asigura supravietuirea. Evident, problema nu poate fi redusa la fonduri, dar acest capitol este expresia sintetica a unei viziuni, a importantei si statutului pe care o societate il acorda unui anume domeniu. Guvernele Romaniei aloca sistematic, inca din epoca restrictiilor bugetare ceausiste, fonduri precare si prost concepute pentru educatie. Dupa 1989, prejudecata dupa care invatamantul nu creeaza, ci doar consuma resurse este inca viguroasa, si negocierea scrasnita, an de an, a sumelor destinate educatiei o dovedeste cu prisosinta. Inca de pe acum, comunitatea academica tanara din Romania este de fapt formata din cei care nu au plecat (inca) sa-si exercite vocatia in alte zari mai darnice cu resursele destinate cunoasterii. Dupa aderarea la Uniunea Europeana, acest proces de emigrare selectiva se va accentua dramatic. Or, ceea ce intreprinde acum Ministerul Educatiei in domeniul invatamantului universitar deschide o falie primejdioasa intre produsele de elita ale universitatilor romanesti si un sistem masificat dinadins, cu o miopie nociva, in numele economiei de fonduri. De la reforma lui Haret si pana azi, universitatile romanesti au progresat prin fericita imbinare dintre cursul magistral � care ar trebui sa fie, ca in vremea lui Iorga sau a lui Calinescu, un spectacol de idei - si ucenicia aplicata si severa a seminariilor, unde studentii sunt incadrati, in-drumati, ajutati - la inceput de tineri universitari al caror entuziasm e adesea contagios, apoi in seminariile avansate, cu un numar relativ restrans de studenti pasionati de un domeniu specializat, sub indrumarea directa a unui profesor cu experienta, exigenta si prestigiu. Seminariile au toate calitatile, dar si un defect major: costa mai mult decat un curs, care se adreseaza de-o data sutelor de studenti anonimi stransi intr-un imens si impersonal amfiteatru. Drept care seminariile tind sa dispara. Recent, ministerul a injumatatit subventia pentru masterat si a impus astfel ca toate activitatile, chiar la acest nivel avansat de pregatire, sa se adreseze unor grupuri de cel putin 30 de studenti, ca la liceu. Astfel, dupa ce a profitat de Procesul Bologna pentru a impinge invatamantul universitar de baza catre productia de masa, MECC pregateste grabit si masificarea masteratului si a doctoratului. Integrarea europeana nu ne obliga sa reproducem erorile de sistem pe care le observam in unele tari - nu in toate - din Uniunea Europeana. Sistemul universitatilor publice, foarte accesibile ca taxe, dar sufocate de un numar imens de studenti superficial pregatiti, lasati de izbeliste sa se descurce cum or putea, carne de tun pentru somajul cu diploma, e generator de imense frustrari, de stagnare si de "fuga de creiere". Daca ne place cum a fost devastata recent Sorbona, masificam in conti-nuare invatamantul universitar. Cu totii - universitari, birocrati, politicieni sau contabili - trebuie sa intelegem ca "economia bazata pe cunoastere" nu e o lozinca, ci o investitie masiva de resurse materiale, dar si de resurse de inteligenta, chiar de imaginatie exigenta. Daca nu le investim acum, mai tarziu va fi prea tarziu: vom fi ajuns la o productie intelectuala "in lohn", fara pic de valoare nou creata, pe purtatorii acestei valori exportandu-i, cu voioasa nepasare, de mici.