Ileana CORNEA 

Casa Alba e neagra de suparare. Probabil ca George W. Bush a auzit de la Washington cum Vladimir Putin si Hu Jintao au batut palma, la Shanghai, cu Mahmud Ahmadinejad. Statele Unite n-au privit niciodata cu simpatie spre Organizatia de Cooperare de la Shanghai, care depune eforturi continue si nedisimulate pentru a se constitui intr-o reala contrapondere la influenta americana pe plan mondial. Avand drept piloni Rusia si China, structura include patrulaterul ex-sovietic Kazahstan, Kargazstan, Tadjikistan, Uzbekistan si, cu statut de observator, Iranul, Mongolia si cele doua puteri nucleare aflate intr-un conflict perpetuu, India si Pakistanul. Prin cel de-al saselea summit desfasurat ieri la Shanghai, metropola chineza unde, cu un deceniu in urma, s-a semnat certificatul de nastere al organizatiei, OCS a suparat Statele Unite mai rau ca niciodata. Suprapus campaniei de eforturi si artificii diplomatice, concertata de SUA, in directia stoparii programului nuclear al Iranului, summitul de la Shanghai l-a scos la rampa, alaturi de protagonistii reuniunii, pe cel considerat "inamicul numarul unu" pe plan international, presedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad. Luni de zile, oameni tari ai Washintonului si-au suprasolicitat potentele diplomatice si rabdarea, au strans din dinti si au facut compromisuri, pe plan politic si economic, pentru a convinge China si Rusia sa subscrie unei propuneri care lasa portita aplicarii de sanctiuni impotriva Iranului daca Teheranul nu abandoneaza operatiunile de imbunatatire a uraniului. Interesele economice ale celor doua tari in Iran sunt destul de solide pentru ca acestea, in calitate de membri permanenti ai Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite sa nu ezite in a-si exercita dreptul de veto in cazul in care SUA si aliatii lor in problema iraniana ar incerca sa introduca in consiliu vreo rezolutie prea dura pentru Iran. Si, chiar acum, in perioada in care Iranul - dupa cum au declarat oficiali de la Shanghai - studiaza ultima oferta pentru solutionarea dosarului sau nuclear, inaintata de tarile membre ale Consiliului de Securitate al ONU (Franta, Marea Britanie, SUA, Rusia, China) si Germania, Ahmadinejad accepta invitatia lui Hu Jintao la Shanghai si profita de ocazie pentru a-si expune punctul de vedere in privinta cooperarii asiatice, de pe o pozitie de egalitate cu ceilalti sefi de stat, implicit cu presedintii Chinei si Rusiei. Faptul ca Ahmadinejad urma sa fie invitat la reuniune era cunoscut inca de luna trecuta, iar vocile revoltate ale potentatilor americani, intre care chiar si cea a lui George W. Bush, nu au avut nici un efect asupra lui Hu Jintao. Presedintele rus, Vladimir Putin, a afisat, in toata aceasta perioada, aceeasi dezinvoltura cu a omologului sau chinez, neincercand sa-si mascheze intentia de a discuta nemijlocit cu liderul Teheranului. Ceea ce s-a discutat la Shanghai i-ar fi inspirat, probabil, lui Gabriel Garcia Marquez "Cronica unei tradari anuntate". Inainte de summit, ambasadorul SUA la Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA), Gregory Schulte, intr-un discurs rostit cu usile inchise in ultima zi a reuniunii agentiei de la Viena, a lansat pe adresa Iranului apelul de a face o "alegere pozitiva" in ce priveste activitatile sale de imbogatire a uraniului. Mai mult, a atras atentia ca, pana in prezent, Teheranul nu a aplicat niciuna din masurile de incredere solicitate de AIEA pentru a garanta obiectivele pasnice ale programului sau. Foarte curand dupa acest apel, la Shanghai, presedintele-gazda critica decizia SUA de a sanctiona patru companii chineze suspectate de sustinere a programelor militare si de arme ale Iranului, apreciind ca acestea masuri afecteaza relatiile bilaterale. Iar Vladimir Putin semnala ca "toate tarile, inclusiv Iranul, au dreptul sa utilizeze inalta tehnologie, dar trebuie sa o faca in asa fel incat sa nu suscite ingrijorari din partea unei parti a comunitatii internationale". Faptul ca Putin a propus, in cadrul summitului, crearea unui club energetic al OSC implica acordul acestuia pentru acceptarea Iranului intr-un astfel de club, fie si cu statut de observator. Mai mult, liderul moscovit a luat in calcul si perspectiva finantarii de catre Rusia a unor proiecte economice in cadrul organizatiei. Cum energia se poate produce inclusiv prin metode nucleare, Iranul s-ar putea afla curand in situatia nostima de a-si vedea programul nuclear finantat chiar de rusi. Cat priveste pozitia lui Ahmadinejad, acesta a pledat pentru consolidarea OCS, in fata "puterilor dominante" pe scena internationala. Astfel, la Shanghai, liderul Teheranului s-a vazut cooptat intr-o viitoare fructuoasa colaborare ruso-chino-iraniana pe plan energetic si nu numai. Nu numai, pentru ca tarile participante la reuniune si-au propus si unirea eforturilor in directia combaterii terorismului mondial, inclusiv prin crearea unei banci de date comuna membrilor acestor structuri.