Primavara aceasta a avut loc cea de-a treia comemorare a valului de represiuni in cadrul caruia regimul Fidel Castro a arestat 75 de disidenti cubanezi, pronuntand sentinte grele. La scurt timp dupa aceasta, multi prieteni, impreuna cu mine, au infiintat Comitetul International pentru Democratie in Cuba. Inca mai pastrez in memorie curajul celor care si-au gasit constiinta sociala, au depasit frica si au infruntat dictatura comunista. Imi aduce aminte de zanganitul cheilor care a rasunat in piata Wenceslas din Praga - si, ulterior, in intreaga Cehoslovacie - in toamna lui 1989. Din acest motiv am agitat cheile in timpul conferintei vizand democratia in Cuba, organizata de comitetul nostru la Praga, in urma cu trei ani. Am dorit sa atrag atentia comunitatii internationale asupra situatiei drepturilor omului in Cuba, sa sprijin Opozitia din acea tara si sa incurajez fortele pro-democratice. Uniunea Europeana a introdus apoi sanctiuni diplomatice, desi simbolice, impotriva regimului Castro. La scurt timp, insa, s-a evidentiat o pozitie contrara. UE a initiat un dialog cu regimul cubanez, sanctiunile au fost suspendate conditionat, iar disidentilor li s-a spus chiar ca nu erau bineveniti in ambasadele mai multor state democrate. Compromisurile lase si alibiurile politice au invins inca o data in istorie o atitudine de principiu. La randul sau, regimul cubanez a reactionat ipocrit, eliberand o mica parte din detinuti - un grup format in mare parte din persoanele torturate, grav bolnave - de care regimul se temea ca ar fi putut muri in inchisorile sale de trista amintire. Unii dintre noi, cei care traim in democratiile post-comuniste ale noii Europe, am fost martorii unor intelegeri politice similare, in perioada in care traiam dincolo de Cortina de Fier. Ne este, totodata, deosebit de familiar argumentul potrivit caruia politicile europene nu au provocat arestari masive in Cuba. Insa democratia a dat dovada de slabiciune si, la randul sau, regimul cubanez si-a schimbat strategia. Organizatii prestigioase, precum "Reporters sans Frontieres" si "Amnesty International", au adus nenumarate dovezi in sensul violentei si intimidarii practicate impotriva cubanezilor liber cugetatori, care se asteapta la un cu totul alt zgomot decat cel al zanganitului de chei. Cazurile lor nu ajung adesea in fata instantei, ci in spitale. Grupuri de "luptatori pentru revolutie" - de fapt, militia cubaneza - isi ataca cu brutalitate oponentii si ii acuza de infractiuni absurde, in ideea sa ii intimideze sau sa ii forteze sa emigreze. In Cuba, hartuirile planificate de acest gen sunt numite "acte de respingere". Violentele politice ce lasa impresia unor incidente de strada nu sunt niciodata usor de dovedit, spre deosebire de pedepsele cu inchisoarea si, in consecinta, nu beneficiaza de atentia cuvenita din partea lumii. Cu toate acestea, mii de fosti detinuti politici din Europa Centrala si de Est pot depune marturie ca un branci primit de la un militian, pe strada, doare la fel de tare ca unul primit de la un gardian, in inchisoare. Neajutorarea victimelor luptelor de strada organizate de stat si a amenintarilor familiilor acestora este resimtita la fel ca neajutorarea unei persoane hartuite in cadrul unei investigatii realizate de serviciile de securitate. Multi politicieni europeni, care au incercat sa vada situatia la fata locului, au fost impiedicati sa faca aceasta in ultimii ani. Se pare ca unii europeni considera Cuba o tara indepartata, a carei soarta nu ar trebui sa ii intereseze deoarece au propriile probleme de rezolvat. Insa situatia cu care se confrunta cubanezii astazi face parte din istoria noastra europeana. Cine ar putea cunoaste mai bine chinurile poporului cubanez daca nu europenii, cei care au dat viata comunismului si l-au exportat in lume pentru ca, ulterior, sa plateasca scump pentru aceasta, decenii intregi? Omenirea va plati pentru comunism pana cand vom invata sa ii tinem piept, cu toata raspunderea si hotararea politica. Avem multe ocazii sa facem aceasta atat in Europa, cat si in Cuba. Si nu ar trebui sa surprinda faptul ca noile state membre ale UE au adus in Europa noi experiente politice si, odata cu acestea, mai putina toleranta si intelegere pentru concesie si compromis. (...) Diplomatii europeni ar trebui sa ia in balanta consecintele tolerarii regimului Castro. Ar trebui sa demonstreze ca nu ii vor ignora practicile si nici nu vor neglija suferintele detinutilor cubanezi. Nu trebuie sa uitam niciodata victimele aparent anonime ale "actelor de respingere" comise de Castro. Vaclav Havel, Madeleine Albright, Andr� Glucksmann, Arp�d G�ncz, Vytautas Landsbergis si Adam Michnik Fost presedinte al Cehiei, Vaclav Havel este unul din fondatorii Comitetului International pentru Democratie in Cuba. Madeleine Albright este fost secretar de Stat al SUA; Andre Glucksmann este un filosof francez; Arp�d G�ncz este fost presedinte al Ungariei; Vytautas Landsbergis este fost presedinte al Lituaniei; iar fostul disident polonez Adam Michnik este redactorul-sef al "Gazeta Wyborcza". Copyright: Project Syndicate, 2006. www.project-syndicate.org