N.C. MUNTEANU 

Recent, un om de televiziune a fost silit sa-si paraseasca locul de munca pentru ca s-a revoltat impotriva limbutilor pe care era nevoit sa-i suporte. Dupa ce si-a primit chelfaneala la locul de munca si a fost concediat, a revenit asupra consideratiilor. Vorbele i-au fost smulse din context si a fost gresit inteles. Insa cine se uita la televizor si cinci minute pe zi poate spune ca a fost o greseala care descrie exact realitatea. Indiferent de post, patron si calibru, la televiziuni ruleaza acelasi film, cu aceleasi personaje, fie ca e vorba de politicieni sau de analisti. Viata si opiniile romanilor sunt rezumate de cateva duzini de insi care isi poarta parerile obosite pe la cateva posturi de televiziunile inainte sa apara in ziarul de a doua zi. Sunt atat de cunoscuti, mintea lor a ajuns atat de familiara, incat poti opri sonorul, vei continua sa le auzi parerile. Au pareri pentru fiecare si despre orice, competenti in toate domeniile, de la politica la fotbal. Un aranjament reciproc avantajos. Pentru a nu cheltui prea mult, televiziunile acopera spatiile goale din program cu ziaristi gata sa faca reclama gratuita propriilor gazete. Marea trancaneala a nivelat orice diferenta intre marile probleme ale societatii si gargariseala pe marginea unui cancan politic. Agenda afectiva a publicului este scrisa pe teleprompter. Nu mai exista urgente, ganduri necesare, pasiune, ci aritmetica producatorului care decide cat sa dureze discutiile, chiar daca se termina inainte de a incepe sau mor dupa primul minut de taclale. Si dureaza mult pentru ca realitatea de zi cu zi nu e atat de bogata incat sa ingrase jurnalele de stiri. Discutia despre un meci de fotbal, un scandal amoros sau profetiile unui saman pe jumatate nebun sa ocupe mai mult spatiu ca discriminarea la locul de munca, criza locuintelor sau coruptia. Un accident care a omorat cativa muncitori la Constanta a fost expediat, de mai toate televiziunile, in cateva minute de reportaj cu aceleasi informatii. Pe agenda televiziunilor care imbina armonios presiunile politice cu cele economice, simuland entertainment-ul, nu incape un subiect sumbru cum este cel al conditiilor de munca din Romania. Monotonia televizata nu concureaza decat cu plictiseala ziarelor centrale care izbutesc, tocmai prin uzura inainte de termen, a ideilor, sa para prafuite si obosite. Asta pentru ca ideile, putine, multe, pe care editorialistii, comentatorii si facatorii de gazete le-ar putea avea, se topesc ca untul sub reflectoarele studiourilor de stiri. Reluarea lor in presa de a doua zi are un gust ranced, de ciorba reincalzita. Presa de opinie reuseste sa se sinucida, astfel, in direct, in fiecare zi, tocmai pentru ca a inceput sa nu-i mai placa alb-negrul paginii de ziar si vrea sa se vada color, cu diagonala cat mai mare. Dar talk-show-urile de pe micul ecran nu fac decat sa reflecte gagurile rasuflate de pe marele ecran al politicii. Acolo, la tribuna Parlamentului, se imbina armonios demagogia triumfalista a castigatorilor, indiferent de culoarea politica, gata mereu de marete impliniri si sacrificiu (doar sa fie al altora), cu conditia sa le mai dai o data votul tau, cu rachiuna si retorica gaunoasa a invinsilor. Cine are curajul si rabdarea sa citeasca, pe pagina de Internet a Parlamentului, interventiile si declaratiile politicienilor nostri va ajunge, cu siguranta, la concluzia ca lumea cuvantatoarelor nu inseamna neaparat si lumea celor inzestrati cu ratiune. Exista suficient de multi asa-zisi social-democrati care pretind ca voteaza impotriva masurilor de protectie sociala pe motiv ca ar fi populiste si suficienti liberali care sustin pana in panzele albe masurile populiste, centralismul economic si inasprirea controlului statului pentru ca vor sa intre in gratiile electoratului sau sa faca pe placul Uniunii Europene. Insa Parlamentul, locul unde se schimba scatoalce verbale si ghionti fizici, este doar prima faza a unei indelungi operatiuni de spalare a creierelor politice de orice urma de originalitate sau de loialitate doctrinara. O alta moara de macinat vorbe este cea a discutiilor si negocierilor intre partide. Multe dintre disputele care anima scena politica par trucate ca meciurile de wrestling, pentru a manipula atat teama innascuta a romanului fata de instabilitate, cat si nervozitatea produsa de alegerile anticipate. Chiar daca la sfarsitul tuturor aceste trancaneli, politicienii par sa se fi inteles, schimba ocheade amoroase, fac declaratii de dragoste si intelegere, este suficient sa deschizi televizoarele cateva minute mai tarziu pentru a le afla, cu adevarat, punctele de vedere. Multe casnicii politice s-au destramat la televiziune sau prin paginile ziarelor. Vorbim mult si, fireste, facem putin!