Zoe PETRE 

Un mail trimis de o verisoara indignata m-a facut deunazi sa iau cunostinta de initiativa TVR de a organiza un concurs de notorietate la scara istorica si nationala. Probabil pentru a depasi alte initiative de acelasi gen, competitia initiata de TVR, departe de a se limita la anul in curs sau la memoria vie a contemporanilor, tinteste catre eternitate si vrea sa afle de la noi pe cine consideram a fi cel mai mare roman al tuturor timpurilor. Vast program - si nobila ambitie! Nu stiu ce rezultate ar putea da un astfel de sondaj in Franta sau America (ma cutremur la gandul ca in Italia sau Germania l-as putea banui), dar in scumpa noastra tarisoara rezultatul, chiar provizoriu cum poate fi el vazut pe sit, este absolut fascinant. Cred ca, avangardist si plin de umor cum il stiam, Gellu Naum s-ar fi amuzat - asemeni lui Raymond Queneau, colegul lui de generatie si crez suprarealist, de asocierea pe o masa de operatie dintre o umbrela si o masina de cusut - vazand cum apare pe lista, precedat de Fanachi Danut, Gheorghe Tomoioaga si Afrasinei Narcis, si urmat indeaproape de Tudor Vladimirescu. Prin hazardul hazliu al ordinii cronologice in care au venit propunerile, Dimitrie Cantemir, printul pribeag, se regaseste alaturi de liderul sindical Catalin Croitoru, melancolia lui Bacovia ar putea fi mangaiata de vecina sa, Andreea Banica, iar Constantin-Voda Brancoveanu s-ar fali sa se regaseasca in preajma lui Nicolae Bumbacescu si Pasarica Gabriel. Iisus Hristos (Doamne, iarta-ma) apare de mai multe ori, odata cu Ebery si Luminita Anghel, altadata - inevitabil pentru tracomani - cu Zamolxe; Liviu Rebreanu e urmat de Poponete Daniel, iar Stefan Odobleja e vecin cu Gaitan Punguta Gabitu. Ion Iliescu e urmat cand de Anghel Saligny (amandoi, ce-i drept, ingineri si avand o anume legatura cu apele), cand de Nicolae Ceausescu (amandoi... dar mai e oare nevoie sa spun ce-i apropie?) De la Pacala la Dromichet, de la Irinel Columbeanu la Gogea Mitu, de la Sergiu Nicolaescu la Clara Haskill si de la Constantin cel Mare la Mihail Gorbaciov, romani - si "de alte nationalitati", mai ales geto-daci - de toate dimensiunile, varstele si obarsiile sunt proclamati "cei mai mari", intr-o perfecta ilustrare a haosului axiologic in care ne scaldam cu atata voluptate. Cineva l-a nominalizat de-a dreptul pe Dumnezeu. O prima observatie liminara: numarul celor cu desavarsire anonimi inregistrati ca propuneri de candidati la gloria nepieritoare este coplesitor in comparatie cu numarul de persoane/personalitati care pot fi identificate de cineva care, ca mine, ar avea o minima cultura generala, ca sa nu mai zic si o familiaritate profesionala cu eroii neamului romanesc. E drept, nu avem cum sti daca aceste nominalizari s-au facut de catre beneficiar sau de catre un amic binevoitor, daca sunt serioase sau in bascalie (Matusa Tamara pr�cis e rezultatul unei astfel de nominalizari, probabil si Hagi Tudose), dar, intuitiv, mi-e greu sa exclud ipoteza dupa care o mare parte a numelor de pe lista exprima setea de notorietate a contemporanilor nostri. Cum spune un proverb al vecinilor si, cat de cat, prietenilor nostri: doi ucraineni - trei hatmani. A doua observatie priveste o anume precaritate a culturii literar-artistice, exprimata, pardoxal, in frecventa cu care apare in lista Brancusi: chiar daca moderatorii sitului declara ca nu inregistreaza decat o singura data un nume, indiferent de numarul propunatorilor, probabil din cauza grafiei diferite, Brancusi - ca si Brancoveanu - apar de multe ori, in vreme ce Eminescu apare odata ca atare si inca o data sub numele de Eminovici. Am invatat de mult inca de la Grigore Moisil - si el prezent in lista - ca tabla inmultirii nu se pune la vot. Uite ca se pune. Altfel n-ar putea fi asociati Gigi Becali cu Stefan cel Mare si Liviu Negoita - cu George Enescu. Dar, la urma urmei, cine ii ajuta pe contemporanii nostri sa discearna, dintre VIP-uri, personalitati istorice, vecinii de palier si vagi amintiri literare, pe "cel mai mare roman al tuturor timpurilor"? Scoala - unde invata putin si necritic? Televiziunile, la fel de obsedate de vanzarea produselor mediatice, indiferent ca sunt publice sau private, si care, de dragul senzationalului, difuzeaza de-a valma emisiuni serioase si ineptii semidocte? Veti zice, poate, ca nu conteaza. Conteaza: ca revelator al defectului constitutiv al acestei riscante operatii, al carei rezultat nu poate fi decat ori banal, ori cu totul nerelevant.