Dan CIACHIR 

Alaltaieri s-au implinit 135 de ani de la nasterea lui N. Iorga. In pofida opiniei comune si curente potrivit careia Eminescu este - dupa opinia lui Constantin Noica - "omul deplin al culturii romane", eu il asez pe acest loc pe N. Iorga. Si pentru dimensiunea lui universala pe care cu atat patos i-am dorit-o lui Eminescu. Desigur, viziunea lui Iorga asupra poporului nostru si a destinului sau porneste de la articolele politice ale lui Eminescu, pe care le-a revelat cel dintai. Insa Iorga are acel contur de Verdi, Balzac sau Tolstoi (chiar este un Tolstoi al Bizantului) care sa justifice confruntarea cu universalul; "pasii pe nisipul eternitatii", potrivit expresiei lui Brancusi. Iorga este si etalonul spiritual al Romaniei Mari, la constituirea careia a contribuit decisiv. Inainte de izbucnirea primului razboi mondial, Iorga a strabatut cu trenul, cu trasura sau pe jos Ardealul, Basarabia si Bucovina, sau a insotit Armata romana in incursiunea ei din 1913 in Bulgaria. Era convins ca unirii politice trebuie sa ii preceada unitatea culturala. In acest sens a mers sa intalneasca profesori, invatatori si preoti romani din regiunile respective. Era un om de actiune care a inteles rolul ziarului in lumea moderna - intemeind unul - iar mai tarziu rolul radioului. Inspira teama puternicului partid liberal, motiv pentru care Ion I.C. Bratianu i-a dat ca insarcinare lui Duca sa caute sa-i cunoasca intentiile si sa-i indeplineasca dorintele. Opera de critic si de istoric literar a lui Iorga, intreprinsa din perspectiva didactic-utilitara, i-a lipit pe frunte eticheta desuetudinii, desi, paradoxal, salutase inceputurile poetice ale lui Blaga (ca si primele lucrari semnate de Brancusi). Ani in sir am fost prins in capcana aceasta; un autor prolix, prafuit, planturos (desi Perpessicius ii comparase fraza cu aceea a lui Proust)... M-a scos din pacat Nae Ionescu, care il adula si-i evoca prelegerile in propriile-i cursuri. Asa am ajuns sa citesc "Chestiunea Dunarii", "Chestiunea Rinului", "Carti fundamentale in viata omenirii", perspectiva asupra noastra prin calatorii straini si cred ca sunt unul din putinii neistorici care i-au parcurs vreo doua duzini de carti. "Evolutia ideii de libertate", tot un curs, este o istorie a religiilor care-l infatiseaza pe Iorga ca precursor incontestabil al lui Mircea Eliade. Iar cele trei volume masive in care i-au fost adunate notele de drum in strainatate sunt menite parca sa ilustreze butada lui Keyserling, "Cea mai scurta cale spre tine insuti este o calatorie in jurul lumii"... Dupa avanturile sale radicale din tinerete, Iorga a ramas om de dreapta; un conservator luminat care sustinea ca guvernarea trebuie exercitata pentru popor si nu prin popor. Fusese alaturi de monarhie si ii fusese profesor principelui Carol, care, la un an dupa ce devenise rege, l-a numit prim-ministru. A fost un premier ineficient, insa cine ii citeste interventiile in Consiliile de Coroana din tragicul an 1940 se va convinge ca avea viziune politica. Una intemeiata pe realism, continuata - indraznesc a zice - de ucenicul sau stralucit, Gheorghe I. Bratianu, asa cum reiese din ciclul de conferinte ale acestuia, "Cuvinte catre romani". Fascinant ramane insa ultimul curs al lui Iorga, care demitizeaza Revolutia franceza si-i descopera latura hada. Intelectualii nostri care bat campii despre specificul national nu l-au citit pe N. Iorga, desi unele carti ale sale sunt captivante sub acest aspect, precum aceea despre razboiul de independenta, subintitulata "actiuni si stari de spirit". Iorga explica cum noi avem, simultan, o fatada sau vitrina, respectiv un depozit. Vitrina este amenajata pentru straini si infatiseaza o tara turcizata, grecizata sau, ulterior, ocidentalizata... In spatele fatadei pulseaza insa nestingherita Romania reala - "profunda", i-am zice azi. Asa au stat lucrurile si atunci cand am fost constransi la alianta cu Germania, si in anii '50, cand totul parea ca la Moscova, poate si acum, cand cu Uniunea Europeana... De altfel, la convingeri similare cu cele formulate de Iorga ajungea si Mircea Vulcanescu, in 1943, din perspectiva fenomenologica, in "Dimensiunea romaneasca a existentei". Romania interbelica a avut trei oameni de dimensiuni covarsitoare: pe Iorga, pe Brancusi si pe industriasul Nicolae Malaxa. Iorga este insa singurul nostru urias dintre contemporani. Asasinandu-l, legionarii au comis paricid si s-au asezat pe picior de egalitate cu comunistii, anticipandu-le opera de distrugere a elitei nationale.