Ziarul ZIUA si-a propus sa initieze o operatiune istorica. Sa retrocedeze publicistic dramele celor deposedati abuziv de pe vremea comunismului. Generatii intregi au inceput atunci un calvar care continua si astazi. O lupta surda a unei generatii sacrificate. Tarata prin tribunale, torturata prin inchisori, redusa la scancet, la lacrima. Candva proprietari, mari sau mici industriasi, patroni de pravalii, de carciumioare, aceasta patura medie facea fala Romaniei interbelice. Ei au fost, de fapt, Micul Paris. Au pierdut tot, peste noapte. Sute de mii la numar, au fost dezmosteniti de un sistem totalitar, care avea sa devina cea mai mare anomalie a istoriei. Urmasii lor, pe atunci copii, au ajuns sa-si planga dramele pe la colturi, prin vecini, neluati in seama de autoritati, batjocoriti de instante de judecata corupte si de traficantii de proprietati. Caci, dupa 16 ani de democratie originala, cei ce-si cer proprietatile inapoi, ca un act de dreptate fara de care n-avem ce cauta in Europa, sunt priviti ca o paria a societatii. Fie ca au probleme cu Justitia, cu chiriasii, cu mafia terenurilor si caselor, fie ca vor fi insirati si listati la Fondul Proprietatea, dezmostenitii comunismului vor ramane pe mai departe o problema greu de rezolvat a Romaniei moderne. Un nod in gatul guvernantilor. Pentru a reda acest adevar istoric, pentru ca aceasta chestiune sa nu mai fie un vot de blam european, pentru ca toate aceste drame sa fie curmate, iar generatiile urmatoare sa nu mai priveasca cu rezerve acest "stegulet rosu", ZIUA va face un pas mic pe aceasta cale, dar un salt urias pentru constiinta opiniei publice. Ziarul nostru va restitui povestile si dramele proprietarilor deposedati. Cu cat mai multi, cu atat mai eficient va fi demersul nostru. Reporterii cotidianului au descoperit, pentru inceput, cateva povesti sfasietoare, de oameni simpli, care au pierdut tot, cu o lovitura de soarta. Sunt sute de mii ca ei. Pe acestia ii invitam sa se adreseze redactiei ziarului ZIUA, pentru ca acest serial sa continue cu ajutorul lor si sa sensibilizeze opinia publica. Prin aceste articole vom incerca sa determinam autoritatile sa le considere dramele ca fiind reale, nu doar telenovele, asa cum au fost prezentate de guvernarile social-democrate. (Bogdan COMARONI) Cazul Dumitru Constantinescu Dumitru Constantinescu este urmasul unui fost mosier, Gheorghe Constantinescu, din Urziceni, judetul Ialomita. In fostul conac al familiei Constantinescu, candva infloritor, au fost cazati intai ofiteri rusi ai armatei de ocupatie, apoi sediile diverselor intreprinderi din domeniul agriculturii - SMT, SMA, IAS. Dupa 1990, conacul boierului Constantinescu a intrat in posesia firmei AGROMEC, care a inceput sa vanda bucati din curtea fostului conac, in ciuda faptului ca Dumitru Constantinescu notificase conducerii AGROMEC faptul ca doreste sa recupereze conacul. Din frumosul conac de altadata se alege praful, iar autoritatile romane se vor alege cu un proces la Strasbourg. Fuga de frica rusilor "Tata mi-a povestit ca in toamna lui 1944, primele esaloane ale armatei sovietice au intrat pe ruta Buzau- Urziceni -Bucuresti. Au venit niste oameni la tata si l-au anuntat ca rusii sunt la cativa kilometri de Urizceni. A luat niste valize si au plecat de urgenta cu trasura, la Bucuresti - tata, mama si sora mea. Eu si cu fratele meu eram pe front. In Bucuresti n-aveam casa, dar aveau niste rude si au stat cu chirie, intai pe strada Agricultori, apoi pe Matei Voievod. Prin '46 tata a mai venit acasa, la Urziceni, dar nu a mai gasit nimic. Totul fusese furat, nici macar nu mai avea unde sa doarma. Tata era prea indragostit de locurile natale, de casa lui. Apoi tata s-a prapadit, prin 1951. Eu din '54 n-am mai venit in Urziceni, nici nu mai aveam unde sa ma duc. A fost o tragedie. Nu mai aveam nimic, nu mai aveam cai, frumosii nostri cai, de care tata era pasionat... Aveam cai de trasura, vreo 12, aveam cai de calarie, aveam 40 de perechi de boi pentru pluguri... Era un conac foarte dotat, cu doua tractoare. In casa aveam covoare, sobe superbe de teracota, oglinzi, aveam un semineu splendid. Casa era acoperita cu tabla adusa din Germania, a fost construita in 1933, in stil romanesc.", povesteste, plin de nostalgie, urmasul fostului boier Constantinescu. O treime din fosta mosie

		Fostul conac din judetul Ialomita al familiei Constantinescu

Gheorghe Constantinescu era considerat un boier "de mijloc", dupa averea pe care o avea. "Tata avea, pe vremea aia, 400 de hectare, avea un helesteu de 32 de hectare luciu de apa, la Cotorca, langa Urziceni. De asemenea, aveam o padure de 80 de ha, situata peste raul Ialomita, spre Barcanesti. Mosia noastra a fost langa Garbovi, o parte, iar alta parte pe langa Boranesti, vecini cu mosia Chiroiu, mama tragandu-se din familia Chiroiu", spune Dumitru Constantinescu. "Dupa '90, am recuperat 50 de hectare si 10 ha de padure. Mai ni s-au dat 16 hectare de padure apoi, acum, in total, avem toti cei trei mostenitori aproape 100 de ha, cate 33 de hectare la fiecare. Am mai luat de la unchi al meu 11 hectare. Curtea casei are doua hectare si jumatate, iar conacul are trei hectare, deci in total sunt vreo sase hectare. Din terenul conacului s-a tot furat. Directorul AGROMEC Urziceni a tot vandut din teren pentru ca afacerea ii mergea prost si avea nevoie de bani. Acum procesul se judeca la Curtea Suprema de Justitie. Daca pierd la Curtea Suprema, merg cu procesul la Stasbourg. Nu accept actiuni la Fondul Proprietatea, pentru ca mi se pare o minciuna", ne-a declarat, revoltat, urmasul fostului boier Constantinescu. Cai si lautari Viata in Urziceni era asezata, tihnita si indestulata, povesteste Dumitru Constantinescu. "Tata era pasionat de cai si de lautari. Tot ceea ce era nou in materie de harnasament sau de alte accesorii pentru cai, tata cumpara, inclusiv uniforma pentru vizitiu, finul Vasile, deoarece tata il cununase si ii botezase copii. Apoi, faceau petreceri la care chemau renumitii lautari din Urziceni, lautari din familiile Porojan, Olmazu, Banica, Urziceanu si multi altii, pe care nu mai mi-i amintesc acum. Era o viata tihnita, buna, imbelsugata. Nu numai pentru tata, care era proprietar, dar si pentru ceilalti oameni - invatatori, profesori, negustori, macelari, agricultori etc. Multi evrei veneau in Urziceni pentru a cumpara cereale de la tata, dar si de la altii din zona. Oamenii nu se pacaleau, nu minteau, contractele erau o formalitate, cuvantul dat si batutul palmei erau lege, cine nu-si respecta cuvantul dat era eliminat din afaceri si din orice alte legaturi, in general. Va dau cuvantul meu de onoare ca viata in Urziceni era foarte frumoasa. Era un oras negustoresc, fara mari probleme. Spre exemplu, tatal scriitorului Constantin Toiu, care avea un magazin de sifoane, era bine vazut si avea o viata tihnita si imbelsugata, fara a fi mare proprietar", isi mai aminteste Dumitru Constantinescu. (Marian GHITEANU) Proces la ICCJ Frumosul conac din Urziceni al fostului boier Constantinescu a ajuns in posesia unei obscure firme, AGROMEC SA Urziceni, rezultata in urma privatizarii prin metoda MEBO a fostului SMA Urziceni. Conducerea AGROMEC a vandut pe bucati, parti importante din cele trei hectare ale conacului, pe masura ce directorul Agromec Urziceni, un anume Paun, avea nevoie de gologani. Toate acestea s-au intamplat dupa ce, in anii '90, Constantinescu il avertizase pe Paun ca va revendica bunurile parintilor sai. Sau poate tocmai de aceea Paun s-a grabit sa vanda cat mai mult, ca sa-l sature pe Dumitru Constantinescu sa-si mai ceara drepturile! Cert este ca recuperarea conacului Constantinescu din Urziceni se afla pe rolul instantei de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, asta dupa ce Tribunalul Ialomita i-a dat castig de cauza ultimului urmas direct al fostului boier din Urziceni. Paun de la AGROMEC nu s-a lasat nici el si a atacat in instanta hotararile judecatoresti de retrocedare, pentru a-l incurca pe Dumitru Constantinescu in drumul sau catre dreptate si, mai ales, pentru a obtine timpul necesar ca sa mai vanda ceva teren. In ceea ce priveste actiunile la Fondul Proprietatea, domnul Dumitru Constantinescu nici nu vrea sa auda de "niste hartii fara valoare". (M.G.) Puterea politica n-are interes sa rezolve cererile de revendicare Interviu cu Maria Theodoru, presedintele Asociatiei Proprietarilor Deposedati Abuziv de Stat Pentru inceput, ne puteti oferi cateva date statistice privind situatia revendicarilor? Exista circa 210.000 de notificari depuse in intreaga tara. Dintre acestea, 128.000 sunt cereri de revendicare a proprietatilor in natura. Asta inseamna ca aceste 128.000 de proprietati exista fizic. In Capitala sunt peste 41.000 de cereri de revendicare. S-au rezolvat doar putin peste 5.000 de cazuri prin retrocedarea imobilelor proprietarilor de drept. Profitorii acestei stari de lucruri sunt reprezentanti ai puterii politice din toate partidele, fara exceptie. Toate partidele au demnitari de seama care au cumparat ceva, fie pe Legea nr. 112/1995 privind casele nationalizate preluate abuziv de stat, fie in cadrul procesului de privatizare. Practic, grosul acestor proprietati a fost luat de clasele politice aflate la putere si de clientela lor. Legea 112, ilegala pentru 98% din casele vandute Dar in casele revendicate locuiesc si saraci Sigur ca exista si astfel de proprietati, noi, insa, am recunoscut intotdeauna ca suntem de acord sa-i protejam pe acestia, sa-i mai tinem, da' pana cand sa-i tinem? Ca i-am tinut cinci ani si inca cinci ani, si inca cinci ani... Iar in tot acest timp, statul n-a facut nimic pentru ei. Aici trebuie inteles faptul ca problema chiriasului nu este problema proprietarului de drept, ci a statului. Atat proprietarii, cat si chiriasii statului sunt cetatenii Romaniei, iar aceasta institutie are obligatia sa-i apere si pe unii, si pe altii. Dar puterea a mers cu protectia chiriasilor pana la a-i face proprietari pe bunul altuia. Multi au cumparat aceste proprietati pe nimica toata, fiindca la preturile la care s-au vandut (ei zic la pret social), o vila de 300.000 de euro a fost cumparata cu 6.000 - 10.000 de euro, adica preturi absolut derizorii. De ce credeti ca s-a ajuns in aceasta situatie? Din pacate, din cauza faptului ca mai intai nu s-a dat, cum ar fi fost normal, o lege de restituire a proprietatilor catre proprietarii de drept, ci s-a aprobat, in 1995, Legea nr.112 de vanzare a caselor nationalizate catre chiriasi, a iesit acest haos. Numai proprietarii care locuiau cu statut de chiriasi in propriile case sau cei care aveau locuinta libera puteau primi proprietatea inapoi. Dar in aceste situatii n-au fost nici 2% din proprietarii de drept. In concluzie, Legea nr.112 este ilegala pentru 98% dintre casele nationalizate vandute altor persoane decat proprietarii de drept. Asta, pentru ca art. 1 prevede clar ca statul nu poate vinde decat acele imobile pe care le detine cu titlu de proprietate. Actualul Guvern recunoaste ca imobilele nationalizate au fost preluate de la proprietari in mod abuziv (sintagma continuta in chiar titlul legii) si ca statul nu a avut niciodata drept de proprietate asupra lor. S-au castigat recent la Strasbourg trei procese deja, ajungandu-se la concluzia ca statul roman a vandut ceva ce nu-i apartinea, deci aceste tranzactii sunt ilegale. Zece ani de lupta cu Secares Ne puteti da un exemplu?

		Vasile Secares, un exemplu tipic pentru dusmanii proprietatii de dinainte de '89

Un membru al asociatiei noastre a avut proces cu fostul consilier prezidential Secares, al presedintelui Ion Iliescu, acesta durand zece ani. In cele din urma, proprietarul a castigat la Strasbourg si Secares a trebuit sa plece. Dar el n-a mai fost multumit sa i se dea inapoi 28.000.000 de lei cat a platit pe ea, ci vrea valoarea reala a casei. Ceea ce n-ar fi corect, deoarece si cumparatorul are culpa lui. A cumparat casa in baza Legii nr. 112 si nu se poate prevala de necunoasterea ei. Art. 1 il obliga, in momentul in care statul i-a oferit imobilul spre vanzare, sa ceara vanzatorului titlul de proprietate in baza caruia se efectua tranzactia. Deci, vanzarile de acest gen sunt ilegale, ar putea fi anulate, imobilele ar putea fi retrocedate proprietarilor de drept pentru ca ei asta vor, si nu despagubiri. Cuantumul despagubirii, estimat a fi intre cinci miliarde si opt miliarde de lei ar fi astfel diminuat considerabil, constituindu-se intr-un gest moral atat fata de proprietar cat si fata de populatie. Dupa procesele pierdute de statul roman la Strasbourg, ministrul Justitiei de-atunci, Rodica Stanoiu, spunea ca pagubele ar trebui suportate de judecatorii care au dat solutii gresite. Pana la urma, pagubele au fost suportate tot de stat, adica din buzunarul contribuabilului. Cum judecatorii n-au patit nimic, colegii lor au continuat sa dea solutii strambe, fara nici un fel de responsabilitate. Nu se restituie nici macar imobilele nefolosite Care credeti ca ar fi solutia optima a momentului? Fara indoiala, restituirea proprietatilor in natura, acolo unde ele exista. Din pacate, nu se restituie imobilele nici macar acolo unde ele n-au fost vandute, ba unele chiar stau nefolosite. In lege mai exista o prevedere potrivit careia pot fi facute despagubiri cu alte bunuri ori servicii. Exista bunuri, exista spatii comerciale si terenuri pe care statul le instraineaza pe nimica toata, ori le concesioneaza pe lungi perioade de timp. Si cine se bucura de aceste avantaje? Tot majoritatea celor care au cumparat pe nimic case nationalizate, in timp ce proprietarii de drept nu-si primesc proprietatile inapoi. Acestia din urma ar trebui despagubiti cu bunuri si servicii. Ce parere aveti despre Fondul Proprietatea, care va fi listat la bursa, fostii proprietari carora nu li se pot retroceda bunurile imobile in natura urmand sa devina actionari? O minte sanatoasa nu-si poate imagina ca acesti oameni amarati, care se judeca de zece ani si si-au dat ultima bruma de economie, ba si-au vandut tot ce-au putut de prin casa pentru procese, vor mai avea timp sa astepte sa castige la bursa. La o bursa despre care nu stiu nimic, ca majoritatea populatiei din aceasta tara, de altfel. Asadar, vor vinde, ca nu vor avea incotro, ceea ce este si incorect, si nejust. Pe de alta parte, sursele prevazute pentru alimentarea fondului - creante de pe timpul regimului comunist pe care statul le are de incasat de la alte state, in zeci de ani - sunt iluzorii. Societatile comerciale prevazute a fi incluse in Fondul Proprietatea ridica foarte multe semne de intrebare. Guvernantii n-au facut o evaluare cat de mica a acestora, si-atunci cum poti spune ca valoreaza atat sau atat? De ce n-a vandut statul actiunile celor 114 firme incluse pe lista fondului, iar cu banii obtinuti sa-i despagubeasca pe fostii proprietari? Pentru ca, ni s-a explicat, statul s-a dovedit a fi intotdeauna un prost administrator. Si bietul om de 80 sau 90 de ani va fi un administrator extraordinar, prin intermediul unor brokeri sau al unor case de brokeraj? Iar la toate acestea se mai adauga costurile pe care le implica acest fond, bani care vor fi suportati tot de contribuabilul, care n-are nici o vina pentru prostiile si mijmasurile politicienilor si ale guvernantilor. Numai pentru constituirea Fondului Proprietatea s-a cheltuit deja o jumatate de milion de euro si se va mai cheltui in continuare, timp de cel putin zece ani. Salariile angajatilor, onorariile evaluatorilor (ale caror evaluari in mod sigur vor fi contestate in instanta, daca vor fi facute in bataie de joc) si altele. Fondul Proprietatea nu rezolva problema Vreti sa spuneti ca membrii asociatiei pe care o conduceti sunt total impotriva Fondului Proprietatea? Exact. Guvernantii si reprezentantii puterii se insala daca ei cred ca prin infiintarea fondului au rezolvat problema proprietatii in Romania, pentru ca vom actiona statul in permanenta in judecata pentru diverse motive si in diverse forme. Astfel, vom mentine nesigur statutul proprietatii pana cand se va gasi un guvern care sa trateze cu seriozitate si maturitate aceasta problema. Deja, in cazul in care proprietarii nostri au epuizat toate modalitatile de a-si gasi dreptatea in Justitie, pierzand procese cu deputati, ministri, secretari de stat sau mai stiu eu ce alte functii, am inventat altceva. Nu mai chemam statul in judecata, ci pe cel care a cumparat, cerand compararea titlurilor de proprietate si invederand faptul ca proprietatea apartine celor expropriati. Chiriasul, neavand un act valabil in acest sens, nu poate sa castige cauza, urmand sa evacueze casa si sa-i ceara el statului despagubiri pentru ca i-a vandut un imobil care nu-i apartinea, prin nerespectarea Legii nr. 10/2001, art. 1. Cu statul a facut afacerea, cu el sa se despagubeasca. (Interviu realizat de Dan COSTE) Contactati-ne la redactie! Cititorii pot contribui direct la restituirea adevarului istoric Bucuresti, str. Ion Campineanu nr. 4, parter, sector 1, la e-mail: investigatii@ziua.ro, sau la numerele de telefon: 021/315.91.11, 021/310.31.70, interioare: 133, 134, 177 sau 178.