Ziua Logo
  Nr. 3632 de joi, 25 mai 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Stiri pe scurt
Explozie in Suceava
Un autocamion si doua autoturisme au fost distruse, marti seara, in curtea unei firme sucevene, in urma unei explozii. Potrivit IJP Suceava, un camion MAN care era parcat in curtea unei societati comerciale din municipiul Suceava a luat foc de la un scurtcircuit la reteaua electrica a autovehiculului. Focul s-a extins pana la rezervorul camionului, iar in momentul exploziei flacarile au cuprins si doua autoturisme aflate in apropiere. In urma incendiului, autocamionul MAN si un autoturism Ford Mondeo, apartinand unui rezident in Italia, au fost distruse in totalitate, iar un alt autoturism Audi A6, apartinand unul sucevean, a fost distrus in proportie de peste 50 la suta. (G.T.)
Moldoveni prinsi la granita
Trei tineri din Republica Moldova au fost prinsi de politistii de frontiera galateni in zona Oancea dupa ce, in noaptea de marti spre miercuri, au trecut ilegal frontiera de est a Romaniei, traversand inot raul Prut. "Tinerii au declarat ca, avand o situatie materiala precara, au hotarat sa isi ia viata in propriile maini in Romania. Fara prea multi bani in buzunare si cu cateva haine la ei, cetatenii moldoveni intentionau sa se opreasca intr-un sat din judetul Galati pentru a munci in agricultura", a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Galati. Celor trei li s-au intocmit dosare penale pentru trecere ilegala a frontierei de stat. Dupa finalizarea cercetarilor, vor fi predati autoritatilor de frontiera din Republica Moldova. (G.T.)
Ilegali in Spania
Peste 60.000 de romani si bulgari au patruns ilegal pe teritoriul Spaniei, pe la frontiera cu Franta, in primele patru luni ale anului, prin intermediul unor retele constituite in acest scop. Intrarea pe teritoriul Spaniei a imigrantilor romani sau bulgari este intermediata de o retea care foloseste caile de acces dinspre Franta catre provinciile Lerida si Huesca (nord-est) sau Navarra si Guipuzcoa (din Tara Basca). Imigrantii folosesc puncte de trecere unde prezenta politiei este redusa. In alte cazuri, imigrantii vin din tarile lor de origine cu trenul si coboara cu putin inainte de granita, in special la gara Cerbere, in apropiere de Port-Bou, apoi patrund in Spania traversand pe jos tunelurile feroviare care leaga cele doua tari. Potrivit Mediafax, politia spaniola "se plange" de presupusa permisivitate a fortelor de securitate franceze fata de acest fenomen. (B.C.G.)
Incendiu la Cabana
Hotelul Cabana Vanatorilor, situat la mai putin de un kilometru de Predeal, a fost distrus partial, in noaptea de marti spre miercuri, de un incendiu ale carui cauze sunt deocamdata necunoscute. Potrivit proprietarului hotelului, Stefan Bercea, acoperisul si mansarda cladirii nu au mai putut fi salvate de pompieri, cu toate ca acestia au intervenit cu sase autospeciale. "Eu am fost anuntat de receptionera. Au venit pompierii, dar flacarile s-au extins repede si am fost nevoiti sa privim cum arde", a spus Bercea. Cei opt turisti cazati in hotel au fost evacuati fara ca vreunul dintre ei sa fie ranit, insa unii au spus ca au lasat o parte din lucruri in camere. "Totul a inceput pe la doua noaptea. Am auzit un zgomot infernal si apoi am aflat ca este incendiu. Am iesit repede din camera, dar nu am apucat sa iau toate lucrurile", a spus unul dintre turisti. (G.T.)
Eleva talharita
O eleva de 12 ani din Alba Iulia a fost talharita de un tanar marti dupa-amiaza, in plina strada, in timp ce se intorcea de la scoala. Potrivit Inspectoratului Judetean de Politie Alba, Istvan Iosef N., in varsta de 20 de ani, din Targu Mures, a urmarit-o pe fetita dupa ce a iesit de la scoala si, in drum spre casa, s-a apropiat de ea, a lovit-o cu pumnul si apoi a incercat sa ii ia bunurile pe care le avea asupra ei. Vazand ca se apropie cativa trecatori, tanarul s-a speriat, a smuls un lantisor de aur de la gatul fetei si apoi a fugit. Hotul a fost ulterior prins de o patrula de jandarmi, fiind cercetat in arest preventiv pentru comiterea infractiunii de talharie. (G.T.)
Prim termen in cazul Chelaru
Magistratii Tribunalului Iasi au stabilit primul termen de judecata in procesul intentat lui Robert Ciobanu, acuzat de uciderea Larisei Chelaru, pentru data de 12 iunie. Inculpatul este acuzat de omor deosebit de grav si perversiuni sexuale cu minori. Acuzatia de omor deosebit de grav a fost formulata de procurorii ieseni dupa o jumatate de an de la inceperea anchetei privind uciderea Larisei Chelaru, in varsta de opt ani. (M.V.R.)
Depozit in flacari
Un puternic incendiu a izbucnit, miercuri dimienata, la un depozit din comuna ilfoveana Jilava, din cauze inca necunoscute. Flacarile au fost observate in jurul orei 8.00 de cativa locatari din zona care au chemat imediat pompierii militari. Doua autospeciale de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Ilfov si patru din Bucuresti au ajuns la fata locului la scurt timp. In spatiul cuprins de flacari erau depozitate doze de spray cu substante insecticide si pentru incarcarea brichetelor, care au explodat din cauza temperaturii ridicate, precum si branzeturi. (G.T.)
Microbuz lovit de tren
Doua persoane au ajuns in stare grava la spital, ieri dimineata, dupa ce o locomotiva care circula pe ruta Bistrita-Ilva Mica a lovit in plin un microbuzul in care se aflau. Politistii au stabilit ca vinovat de producerea accidentului este soferul microbuzului, care e una dintre victime, intrucat acesta nu s-a asigurat si nu a optit la semnalele acustice si luminoase. Cea de-a doua persoana ranita in urma acestui accident, Alexandra Retegan, a fost transportata in stare grava la Spitalul Judetean, cu multiple leziuni interne. Soferul microbuzului, Liviu Vasile Pop, de 49 de ani, va fi cercetat pentru vatamare corporala din culpa. (G.T.)
Bancnote falsificate
Un barbat care a pus in circulatie, in perioada decembrie 2005-mai 2006, bancnote false de 500 de mii si de un milion de lei, a fost arestat de Tribunalul Bacau. Costica Spiridon a fost pus sub acuzare pentru falsificare de moneda si alte valori. Procurorii au stabilit ca barbatul, incepand cu luna noiembrie 2005, a falsificat si pus in circulatie bancnote contrafacute dupa cele autentice emise de Banca Nationala a Romaniei. Spiridon a fost prins in flagrant asupra lui fiind gasite 15 bancnote contrafacute din cupiura de 1.000.000 de lei noi. La perchezitia domiciliara, anchetatorii au gasit si obiectele folosite la contrafacerea banilor. (Mediafax)
A r h i v a
  Firmele lui Tartaga deturneaza fonduri SAPARD    
  Martorii lui Stanculescu audiati    1 comentariu
  Organizatiile media acuza presiunile procurorilor impotriva ziaristilor    
  Acord intre Calder si Balkan Petroleum    2 comentarii
  Rudele ziaristilor morti la Mihailesti cer interventia lui Basescu    2 comentarii
  Romania pierde din nou la CEDO    3 comentarii
  A picat planul la amenzi    1 comentariu
  Ancheta de mantuiala in cazul Mitrea    1 comentariu
  Iliescu pe sest la Parchet    12 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Cat de mare trebuie sa fie salariul minim? (405 afisari)
 Firmele lui Tartaga deturneaza fonduri SAPARD (215 afisari)
 Operatiunea "Rabla" si in 2006 (174 afisari)
 Capcana lui Traian (162 afisari)
 Romania pierde din nou la CEDO (162 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01185 sec.