Ziua Logo
  Nr. 3628 de sambata, 20 mai 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Magazin
Voturi geopolitice la Eurovision
Festivalul Eurovision, a carui finala va avea loc astazi la Atena, reflecta rivalitatile si simpatiile etno-culturale existente in momentul de fata pe continentul european, desi organizatorii se lauda ca este vorba despre un concurs "curat", transmit agentiile de presa straine. Tendinta unor tari de a vota "in bloc" a existat inca de la prima editie a acestui eveniment, a declarat Keith Mills, responsabil al unui site de Internet si al unui blog dedicat festivalului de muzica Eurovision. "Cele mai evidente in actiunile lor sunt tarile din "blocul scandinav", Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda si mai nou aparuta in acest grup Islanda, si cele din "blocul fostelor tari ale URSS-ului", Ucraina, Belarus, Letonia, Lituania si Estonia", a explicat Mills. Telespectatorii din cele 38 de tari in care se transmite in direct acest eveniment sunt invitati sa voteze pentru candidatii favoriti. Castigatorul este cel care aduna cele mai multe voturi. Dar, in acest moment, intervine comportamentul colectiv. European Broadcasting Union (EBU), care administreaza acest festival, spune ca nu poate sa furnizeze detaliile voturilor din fiecare tara, de la aparitia acestui eveniment muzical. "Nu detinem astfel de arhive ale voturilor telefonice", a declarat unul dintre responsabilii EBU. Exista in schimb informatiile adunate de numerosi fani care vin in sprijinul teoriei "sistemului de votare in bloc". Grecia si Ciprul, doua tari care au fost aliate o lunga perioada de timp, si-au atribuit reciproc scorul maxim de 12 puncte in cadrul a opt editii, in special in ultimii patru ani.
Probleme politice
Tarile in care exista un mare numar de imigranti dintr-o anumita comunitate au tendinta de a oferi puncte statului de care apartine comunitatea respectiva. Un exemplu este Germania, unde exista o mare comunitate a turcilor: voturile germanilor i-au favorizat intotdeauna pe turci. Svante Stockselius, responsabil al EBU in Grecia, admite ca legaturile culturale si lingvistice influenteaza foarte mult voturile. "Este adevarat, vedem tarile balcanice sau pe cele scandinave cum voteaza una in favoarea celeilalte. Nu conteaza calitatea melodiei cu care va concura Grecia, aceasta tara va primi intotdeauna 12 puncte din partea Ciprului", a declarat Stockselius. Acesta a mai adaugat ca, in trecut, au existat acorduri intre tari prin care se puteau determina rezultatele, dar acestea au fost intrerupte de juriile nationale. Stockselius considera ca aceste acorduri au fost anulate de sistemul de televoting, in care voturile se acorda prin intermediul telefonului sau al SMS-urilor si sunt centralizate intr-o baza de date unica. "Nu puteti convinge un popor intreg sa puna mana pe telefon si sa voteze o anumita tara", a spus el.
Cei zece
Rusia, Macedonia, Bosnia si Hertegovina, Lituania, Finlanda, Ucraina, Irlanda, Suedia, Turcia si Armenia au castigat, joi, etapa semifinalei Concursului International de Interpretare Eurovision, urmand sa participe, sambata seara, la marea finala a competitiei care se desfasoara la Atena. Cei zece reprezentanti ai tarilor finaliste au fost alesi dintre 23 de concurenti care au participat in semifinala. Finalistii desemnati au fost cei care au reusit sa adune cele mai multe puncte din partea publicului, care i-a votat prin telefon sau SMS. Concurenti din Franta, Germania, Spania si Marea Britanie sunt inscrisi automat in finala, deoarece aceste tari au cele mai importante contributii la finantarea evenimentului. De asemenea, primii zece clasati in concursul din anul precedent sunt admisi in finala de anul viitor. Astfel, 14 participanti in finala erau deja cunoscuti, urmand ca acestora sa li se alature si cei zece castigatori ai semifinalei de joi. Romania este calificata automat in finala datorita performantei de anul trecut a Luminitei & Sistem, care au ocupat locul trei in concurs, fiind reprezentata de Mihai Traistariu. El va interpreta piesa "Tornero", compusa de Eduard Carcota, pe un text de Cristian Hriscu si Mihaela Deac. (D.M.)
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
voturi geopolitice ?   de nellu
A r h i v a
  Surpriza din Pestera Izvorul Tausoarelor    2 comentarii
  Sfintii Imparati Constantin si Elena    4 comentarii
  Shakira canta la Timisoara    3 comentarii
  "Enigma esarfelor purpurii"    
  Prognoza pentru zona de munte    
  Prognoza pentru Litoral    
  meteo    
 Top afisari / comentarii 
 Misionarii cosmici (1011 afisari)
 Derusificarea si "dezghetul" (481 afisari)
 Take Ionescu, memorialistul (262 afisari)
 Prognoza pentru Litoral (155 afisari)
 Constantin Ticu Dumitrescu - un elogiu (151 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00881 sec.