Varujan VOSGANIAN 

Cu indreptatire, dezbaterile privind Raportul de tara s-au axat pe ceea ce cuprinde acesta si cu consecintele observatiilor respective in procesul de integrare. In principiu, in ce priveste transpunerea si aplicarea legislatiei si standardele europene, rapoartele de acest fel indica trei tipuri de domenii. In primul rand, domenii fara probleme, in care tara respectiva este pregatita sau, daca nu este cu totul pregatita, atunci ritmul de indeplinire a conditiilor este suficient de bun astfel incat tara respectiva sa fie pregatita in momentul aderarii. In al doilea rand, domenii in care sunt necesare eforturi marite, ceea ce inseamna ca autoritatile trebuie sa accelereze ritmul reformelor in pregatirea aderarii. Si in al treilea rand, domenii ce provoaca ingrijorari serioase si care, fara masuri ferme din partea autoritatilor, pot pune in pericol functionarea corecta a politicilor comunitare si pot impiedica statul candidat sa beneficieze in intregime de statutul sau de stat membru. Nu vreau sa enumar ce cuprinde fiecare din domeniul respectiv, a facut-o din plin presa ultimelor zile. Interesant este, insa, ca cele mai mari probleme in ce priveste integrarea in sine le ridica nu domeniile incluse in Raportul de tara, ci mai ales ceea ce Raportul de tara nu ne spune. Intr-un anumit fel noi vom intra in Uniunea Europeana, cel mai probabil, la 1 ianuarie 2007, dar de integrat, in adevaratul sens al cuvantului, ne vom integra mult mai tarziu. Practic, integrarea se va realiza in clipa in care vom trece la moneda europeana, ceea ce nu se va putea petrece inainte de anii 2013-2014. Dincolo de cele treizeci de capitole negociate, sub semnul acquisului comunitar, intre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana, mai exista o seama de criterii, numite de convergenta dintre care unele sunt obligatorii, iar altele, fara a fi incluse in vreun tratat european, sunt obligatorii pentru a da Romaniei un statut demn printre statele Uniunii. Criteriile de convergenta sunt de doua feluri, cele care tin de convergenta nominala, adica de indicatorii monetari, si cele care tin de convergenta reala, adica de economia reala. Criteriile de convergenta nominala sunt incluse in Tratatul de la Maastricht si au in vedere nivelul inflatiei, al ratei dobanzii pe termen lung, al deficitului bugetar, al datoriei publice totale precum si evolutia cursului de schimb. Rata inflatiei ar trebui sa fie de maximum 2,5% (in Romania este, in acest moment peste 7%). Rata dobanzii pe termen lung ar trebui sa fie de maximum 6,4% (in Romania este de 7,5%). Deficitul bugetar nu trebuie sa depaseasca 3% (in Romania este de sub 1%). Datoria publica totala nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB, (in Romania abia atinge 20%). Cursul de schimb nu trebuie sa fluctueze cu mai mult de plus/minus 15%, ceea ce Romania ar indeplini pentru o paritate centrala de 3,6 lei/euro. Cu alte cuvinte, Romania indeplineste trei din cele cinci conditii. Avem, insa, probleme delicate in ce priveste reducerea inflatiei si cu un nivel al inflatiei mai mare de 3% pe an va fi dificil sa realizam integrarea monetara. Celelalte criterii tin de convergenta reala si ele se refera la nivelul PIB/locuitor, la structura ramurilor economiei, la indicatorii nivelului de trai, ai celor ce privesc educatia, sanatatea, infrastructura ori la volumul si structura comertului exterior. Evaluarea criteriilor convergentei reale arata cat suntem de saraci; asta nu inseamna ca nu avem nevoie de UE, ci, dimpotriva, ca piata comuna europeana este singura sansa ca, printr-un transfer de resurse financiare si manageriale, decalajele sa poata fi atenuate. Asa s-a intamplat si cu alte tari europene, cum ar fi Grecia, Spania, Portugalia sau Irlanda. Iata cateva cifre, pentru a intelege gravitatea situatiei. In ce priveste nivelul PIB/locuitor, el este in Romania de 3500 euro/locuitor, fata de peste 20.000 euro/locuitor in tarile UE. Iar daca facem aceeasi comparatie cu Europa celor 15, diferenta este cu mult mai mare. Salariul minim pe economie este la noi de 106 euro, in timp ce in majoritatea tarilor dezvoltate din UE, el este de peste 1200 euro. Agricultura ocupa in PIB 12-13% in Romania (in conditiile in care 40% din forta de munca e implicata in muncile campului), fata de 3-4% in tarile UE. Investitiile straine cumulate sunt de 747 dolari/locuitor in tara noastra, fata de 4.080 dolari/locuitor in Cehia, 3.690 dolari/locuitor in Ungaria sau 1.500 dolari/locuitor in Polonia. Avem 9%, populatie cu studii superioare fata de o medie europeana de 18%. Exemplele pot continua. Asadar, dezbaterea privind integrarea europeana trebuie sa aiba in vedere nu doar ceea ce rezulta din acquis-ul comunitar ci si ceea ce ne va putea permite nu doar sa intram, ci si sa coabitam in Uniunea Europeana. Ceea ce inseamna ca trebuie sa fim preocupati si de ceea ce nu scrie in Raportul de tara, tinand exclusiv de vointa politica, de viziunea strategica si de capacitatea manageriala a clasei politice romanesti.