Ziua Logo
  Nr. 3621 de vineri, 12 mai 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Umbra lui Stolojan la PNL
Scenariul revenirii in forta a lui Stolojan ii bantuie pe liberali. Ei au demarat in partid o campanie de identificare a sustinatorilor fostului presedinte PNL, care ar fi capabili sa voteze in favoarea motiunii de cenzura pe care PSD o pregateste. Reactia majoritatii liberale este exagerata avand in vedere ca in acest moment Stolojan se bucura de o sustinere aproape inexistenta. Liderul deputatilor PNL Crin Antonescu a aratat cu degetul spre cei pe care ii cunostea toata lumea, liberalii cazuti in dizgratia premierului Tariceanu: Mona Musca, Cristian Boureanu si Raluca Turcan. Mult zgomot pentru nimic insa, avand in vedere ca cei trei "rebeli", militanti oficiali ai fuziunii PNL-PD si carcotasi la adresa actualei conduceri a PNL, nu mai au nici o putere in partid. Fostul ministru Mona Musca, exclusul Boureanu si Raluca Turcan, careia premierul nu i-a luat apararea in urma acuzelor cu care a fost gratulata de Ludovic Orban, au sfarsit prin a reprezenta un trio izolat. Nominalizarile ca atare insa, tradeaza teama conducerii PNL in fata unui pericol intern dar si faptul ca Tariceanu se tine cu dintii de actuala formula guvernamentala.
Cinci pentru schimbare
"Mi s-a cerut o estimare a oamenilor care il sustin pe Theodor Stolojan si a celor care ar putea vota in favoarea motiunii de cenzura a PSD si PRM. Am raspuns ca maximum maximorum doar cinci liberali ar putea vota pro motiune. Nu stiu daca o vor face Mona Musca, Raluca Turcan si Cristian Boureanu. Dar ca ei mai pot fi vreo doi", ne-a declarat linistit Crin Antonescu. Bizar este insa ca cei trei liberali au acelasi mesaj, ei batand moneda pe faptul ca o schimbare rasunatoare a Guvernului sau a conducerii PNL nu se impune in prezent, ci dupa 1 ianuarie 2007, pentru a nu fi lezata aderarea Romaniei la UE. O alta glorie de altadata a PNL, Valeriu Stoica - si el un ghimpe in coasta actualei conduceri liberale - a apreciat o eventuala intoarcere a lui Theodor Stolojan in viata politica, inclusiv in functia de premier si presedinte al PNL. "Cred ca este nevoie de el", a spus Stoica, artizanul proiectului de fuziune PNL-PD, intr-un interviu acordat Radio France International, citat de Rador. Liberalii cazuti in dizgratia premierului au aruncat insa in fata pisica integrarii ca o justificare a propriei neputinte si a izolarii de care se "bucura" in PNL. O schimbare a lui Tariceanu din fruntea partidului s-ar face numai in urma unui Congres iar oamenii lui Stolojan nu detin nici o parghie in Delegatia Permanenta a PNL. Pe de alta parte, fostul presedinte al liberalilor nu este bine vazut nici in filialele din teritoriu, Tariceanu beneficiind de o puternica sustinere.
Dupa ce a explicat ca nu va vota o motiune a Opozitiei, Boureanu a recunoscut pentru Ziua ca ar sustine documentul daca liderii Coalitiei ar hotara debarcarea lui Tariceanu de dragul lui Stolojan. El s-a declarat impotriva unei rasturnari "subterane" a Guvernului, dar si-a manifestat dorinta ca Stolojan sa vina in fruntea Cabinetului intr-o maniera oficiala.
Musca dezminte
Mona Musca a precizat ieri ca regreta speculatiile unora dintre colegii sai din PNL potrivit carora ar putea sustine o motiune de cenzura PSD - PRM, precizand ca a exclus intotdeauna categoric "orice cooperare politica formala sau informala cu PSD".
"Faptul ca mi-am exprimat in repetate randuri si continui sa imi exprim nemultumirile fata de nerespectarea promisiunilor electorale si fata de un anumit tip de comportament politic nu justifica nici un fel de suspiciune cu privire la coerenta si consecventa mea politica", a sustinut fostul ministru.
Pacuraru intra in scena
Declaratiile recente ale consilierului prezidential Stolojan ii preocupa insa pe liberali care au scos la rampa pe consilierul politic al lui Tariceanu, senatorul liberal Paul Pacuraru. El l-a salutat ieri posibilitatea ca fostul presedinte liberal sa revina in prim-planul politic. "Este binevenita implicarea sa", a comentat Pacuraru. "In egala masura cred ca domnul Stolojan a avut unul dintre cele mai faste roluri in PNL. Domnul Stolojan a avut un rol extrem de important in istoria PNL", a spus Paul Pacuraru, subliniind ca actualul consilier prezidential este "o persoana extrem de bine organizata si foarte bine fundamentata in tot ceea ce face". "Functiile se acorda de catre structurile de conducere ale partidului, nu le culegi ca pe niste buchete de flori", a avertizat Pacuraru dupa ce, in prealabil, il laudase pe Stolojan.
Liberalii se culca pe-o ureche
Surse din conducerea PNL ne-au informat insa ca liberalii mizeaza chiar pe faptul ca aproximativ 30% dintre parlamentarii PSD nu isi vor vota propria motiune. "Un procent de aproximativ 30% dintre alesii PSD sunt necuvantatori, se simt foarte bine in fotoliile de parlamentari si nu au nici un interes in a vota motiunea pentru a-si asigura comoditatea in Parlament", ne-au precizat sursele citate. Mai mult chiar, ieri, liderii PNL Dan Motreanu si Paul Pacuraru s-au aratat increzatori ca Opozitia nici macar nu va catadicsi sa depuna o motiune de cenzura deoarece, spun liberalii, "nu este momentul". "Nu cred ca PSD e pregatit sa depuna o motiune la aceasta data", a spus linistit Motreanu.
Consilierul prezidential invitat la PNL Bucuresti
L-am invitat pe Theodor Stolojan la sedinta de miercurea viitoare a PNL Bucuresti deoarece, dupa declaratiile recente, cred ca avem cateva lucruri de clarificat. E bine sa le discutam intr-un cadru oficial si nu prin intermediul televiziunii. Eu mi-am adus aminte ca Stolojan e membru in cadrul PNL Bucuresti. Saptamana viitoare sa vina si sa spuna ce are de spus, cumpanim, si luam o hotarare. Theodor Stolojan este rupt de partid si este posibil sa aiba o viziune gresita despre ceea ce se intampla in interiorul PNL. Aerul rarefiat al Cotrocenilor s-ar putea sa il fi rupt de aerul tare de la baza PNL. Eu sper sa vina la PNL Bucuresti deoarece nu ii intindem nici o capcana." (R.G.)
Razvan GHEORGHE, Valentina DELEANU 
 Comentarii: 4 Afiseaza toate comentariile  
   de ninel2222
Bate vant de Schimbare in PNL!   de victor81
nu cumva la Cozia ?! Ca voivodul Mircea se plictiseste singur la manastire...   de Raquel
Ce vrea Stolo .. (macar) :   de Michael Theil - Lazarescu
A r h i v a
  Nebuni liberi prin politica    4 comentarii
  Pro si contra Legii Lustratiei    6 comentarii
  PSD si PRM se reneaga reciproc    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Presedintele a inceput kinetoterapia si a semnat 19 decrete (558 afisari)
 Proiectul "Cathedral Plaza" pe masa DNA (124 afisari)
 ZIUA si replica (74 afisari)
 Stiri pe scurt (64 afisari)
 Patru steaguri rosii (53 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01077 sec.