Ileana CORNEA 

Membrii Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite si-au consacrat acest sfarsit de saptamana dosarului nuclear iranian. Reuniunea celor 15, gazduita de misiunea britanica la New York, a fost precedata de o sedinta mai intima, desfasurata la misiunea franceza. Aici, reprezentantii celor cinci membri permanenti ai Consiliului - respectiv SUA, Rusia, Franta, Marea Britanie si China - au incercat, pentru a n-a oara, sa ajunga la un numitor comun in privinta formularii optime a textului de rezolutie asupra caruia se vor pronunta, prin vot, toate cele 15 state membre ale forului ONU. Si tot pentru a n-a oara, protagonistii intalnirii s-au ridicat de la masa tratativelor cel putin la fel de nemultumiti cum se asezasera. Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca intrunirea in cinci s-a derulat in climatul tensiunilor mocnite intre solul Kremlinului si cel al Casei Albe, tensiuni generate de recentele acuzatii la adresa Rusiei formulate de vicepresedintele american, Dick Cheney, in cadrul Conferintei internationale organizata, saptamana trecuta, in capitala lituaniana, Vilnius. In alocutiunea sa, adjunctul lui George W. Bush acuzase Moscova de limitarea drepturilor civile si de uzuk resurselor energetice pentru santaj, declansand astfel, o avalansa de critici din partea politicienilor si a presei din Rusia. In aceste conditii, nici nu era de asteptat ca, la New York, sa se ajunga la concesii de ambele parti, astfel incat sa fie posibila incheierea unui acord asupra proiectului de rezolutie. Intr-adevar, propunerea lansata de Franta si Marea Britanica si sustinuta de Statele Unite ramane inacceptabila pentru Rusia si pentru China. De fapt, nu se poate vorbi nici macar de o armonie de opinii intre Statele Unite si tandemul franco-britanic. Franta si Marea Britanie au invocat, intr-adevar, in textul propunerii de rezolutie, punctul sapte din Carta ONU, dar au tinut sa sublinieze ca acest punct doar permite aplicarea de sanctiuni si chiar interventia armata, in cazul in care exista o amenintare la adresa pacii, dar, in nici un caz, nu implica recurgerea la aceste solutii. SUA se bucura, in sinea lor ca, in cazul unui atac armat impotriva Iranului (pe care, au dat de inteles ca si-l doresc), rezolutia franco-germana, daca ar fi aprobata, in forma actuala, ar conferi Washingtonului posibilitatea de a sustine legitimitatea actiunilor sale, invocand trimiterea la interpretabilul punct sapte. Rusia, dimpotriva, refuza sa subscrie unui text care ofera o portita pentru sanctiuni sau interventie armata, portita prin care americanii abia ar astepta sa se strecoare. Discutiile demarate in formula de cinci au continuat, in plenul Consiliului de Securitate. La sfarsitul sedintei, s-a ajuns intr-adevar la un acord: acela ca dezbaterile trebuie sa continue. Si vor continua azi. Statelor Unite nu le-a ramas decat sa spere ca, printr-o minune diplomatica, Rusia si China ar putea fi convinse sa se abtina in cazul unui eventual vot asupra rezolutiei, astfel incat, proiectul ar avea sanse sa treaca, la numar de voturi. Daca, insa, unul dintre aceste state ar face uz de dreptul sau de veto, rezolutia franco-britanica ar cadea, provocand un zgomot extrem de neplacut pentru urechile americanilor. Washingtonul i-a intentat Iranului un proces de intentie, acuzand Teheranul de incercarea de a utiliza energia nucleara in scopuri militare, punand, astfel, in pericol, pacea planetei. Si e ferm hotarat sa castige acest proces. Recent, a aruncat in joc si cartea Israelului, cerand lumii intregi sa sesizeze in ce pericol major se afla aceasta tara, permanent tinta a declaratiilor antisemite si amenintarilor proferate de liderul Teheranului, Mahmud Ahmadinejad. Faptul ca, deocamdata, nu exista nici un semnal ca iranienii ar intentiona sa treaca de la atacurile declarative la atacuri armate nu cantareste prea mult in balanta americana. Pentru George W. Bush, atunci cand se intrevede perspectiva de a-si marca si cel de-al doilea mandat cu un nou razboi "pentru pacea si securitatea popoarelor", orice motivatie e buna, iar atunci cand ea nu exista, nu-i o problema sa fie inventata, exista si precedent in acest sens. E de neinteles cum pot Statele Unite sa se gandeasca, macar, la perspectiva unui nou razboi, acum, cand Casa Alba e implicata in cele mai diverse scandaluri, Armata si CIA sunt in colimatorul organizatiilor pentru drepturile omului, Administratia reorganizata, e in rodaj si militarii americani vor acasa pentru ca s-au saturat de Irakul salvat si democratizat, in care curge sange in fiecare zi. Iranul, insa, are nervii tari. Nu da nici un pas inapoi, explicand ca are dreptul de a dezvolta tehnologie nucleara in scopuri pasnice. Mai mult, avertizeaza ca va respinge orice rezolutie a Natiunilor Unite care i-ar cere sa-si stopeze activitatile nucleare, inclusiv pe acelea de imbunatatire a uraniului. Astfel, cei 15 de la ONU se aduna, iar, in asteptarea dineului de dupa sedinta.