ZIUA prezinta, in premiera, modul in care celebra rafinarie Rafo din Onesti a fost preluata, printr-un grup de interese autohton, de catre reprezentantii oligarhiei ruse. Itele afacerii se intind de la Theodor Stolojan si pana la Roman Abramovici. Anumite episoade care s-au derulat cu ajutorul institutiilor romanesti arunca o lumina "portocalie" asupra masurilor de arest preventiv dictate in cazul fostei conduceri a Rafo si Balkan Petroleum. De la negocieri purtate in puscarie si pana la modul in care s-a instituit sechestrul asigurator asupra Rafo, totul este o parte dintr-un mare joc al magnatilor rusi care au ochit, cu mult timp in urma, cele mai profitabile afaceri ale Romaniei. Situatia in care se afla acum Rafo se datoreaza in mare parte luptei pentru suprematie in acest sector si mai putin modului in care au fost conduse afacerile in ultimii ani in rafinarie. Rafo a reprezentat pentru toate guvernele care s-au perindat la conducerea tarii dupa 1989 o sursa extraordinara de venituri, o tinta spre care toti afaceristii care se respectau s-au indreptat. Pana de curand, sforile la Rafo erau trase de magnatii politicii romanesti. La un moment dat insa au aparut pe scena marilor afaceri anumite personaje care au pus capat erei politicienilor-afaceristi si au marcat inceputul unei epoci in care numai banul este resortul, mijlocul si scopul. Acest moment a fost, pentru Rafo, anul 2003, cand la conducerea rafinariei din Onesti a sosit echipa lui Marian Iancu. Preluarea rafinariei nu a fost un proces usor pentru Iancu si oamenii sai, dar Hrebenciuc si Iacobov au fost scurt-circuitati delicat, fara drept de apel, printr-o metoda mai putin ortodoxa, dar eficienta: achizitionarea de creante pe sub tejghea! Ceea ce au facut oamenii lui Iancu la momentul acela a insemnat, in culise, constituirea unor tabere cu scopul precis de a manevra Rafo spre alti proprietari, nu doar din razbunare, dar si pentru o mai mare felie din "tort". Asa au inceput jocurile de culise, transferurile bancare si "urmele" special alese pentru a fi "citite" de autoritati. In randurile de mai jos vom incerca sa prezentam cateva date cu privire la modul in care conexiunile din lumea afacerilor transfrontaliere au functionat in cazul Rafo si cum a fost preluata aceasta afacere de la niste personaje considerate, pana nu demult, adevarati "rechini" printre "bibani". Rafinarea petro-dolarilor Trebuie spus ca din punct de vedere al eficientei procesarii, Rafo este una dintre cele mai performante rafinarii din Europa. Adica rafineaza titeiul cu mai putine reziduuri decat alte rafinarii. De aici si interesul politic pe care il vom explica mai jos, alaturi de modul "rafinat" de a face bani! Specialistii ne-au explicat pe indelete cum se fac banii negri din petrol si de ce toti cei care sunt conexati pe aceasta industrie sunt plini de dolari. Orice rafinarie are un coeficient de rafinare cuprins intre 7% si 11-12%, cifrele reprezentand gradul de pierderi la tona de titei rafinat. Prin urmare, daca cineva vine cu o tona de titei, un anume procent din acea tona se pierde in procesul de rafinare. Cine sta sa verifice daca pierderile sunt de 7% sau de 10%? Acele trei procente reprezinta miliardele negre care se scurg spre conturile personale ale proprietarilor. Nici un angajat al statului si nici un expert al Ministerului public nu va putea masura sau face diferenta dintre adevarata capacitate de rafinare si cea scrisa in hartii. Asta tine de furnizor si procesator. Nimeni nu va masura cu lopata deseurile de prelucrare. Prin urmare, procesatorul, adica proprietarul rafinariei mai precis, va ramane cu un anumit procent din prelucrarea titeiului pe care va trebui sa-l valorifice. Asta e partea usoara a afacerii. Banii obtinuti in acest fel sunt insa bani negri. Care vor avea nevoie de mult "detergent" pentru albire, asa ca se apeleaza la fel de fel de subterfugii. O parte dintre acestea pot fi depistate de structurile speciale de monitorizare, altele nu. O bucata din informatiile cu privire la modul de spalare a banilor de la Rafo, ZIUA le-a dezvaluit in exclusivitate asa cum reieseau din documentele Oficiului National de prevenire si Combatere a Spalarii Banilor. Numai ca toate aceste transferuri sunt foarte greu de probat ca fiind ilicite, pentru ca valoarea exacta a banilor negri nu se cunoaste, iar cei care ii produc au grija sa unga toate rotitele sistemului in asa fel incat toata lumea sa fie multumita. In momentul cand Iancu si echipa sa au realizat modul in care trebuie sa gestioneze aceasta afacere au simtit imediat nevoia de a angaja niste profesionisti care sa se priceapa la cifre si petrol. Asa a intrat in scena echipa lui Marin Anton: V&V Trading SRL! O echipa pentru linistea "Elefantilor" Porecliti de apropiati "Elefantii", fratii Iancu si Constantin Margarit au fost incantati de echipa V&V adusa de liberalul Marin Anton. L-au indepartat imediat pe Toader Gaureanu de la conducerea Rafo si l-au instalat pe partenerul lui Anton, Paul Ivascu in functia de director general al Rafo. La vremea aceea li s-a parut o miscare buna, dar, de fapt, in acel moment si-au semnat condamnarea, asa cum se va vedea ulterior. Firma V&V este specializata pe management, dar cum in afaceri acest termen poate fi rotit in functie de beneficiar, membrii firmei aveau propriile lor interese chiar daca aparent lucrau pentru "Elefanti". Incet-incet, Rafo, si implicit echipa lui Marian Iancu, au fost inconjurati de oamenii adusi de echipa V&V. Au fost formate societati comerciale prin care titeiul venea si pleca, aparent conexate de firmele "Elefantilor", firme care rulau fondurile obtinute prin procesul de rafinare descris mai sus si treptat un adevarat paienjenis de interese si societati comerciale a invaluit afacerea Rafo. Aceasta imagine era insa pentru autoritati si pentru "investigatorii" presei. O alta structura, paralela cu aceasta, se contura in spatele unor personaje aparent diafane si nevinovate. Daca "Elefantii" si-ar fi facut "temele" cu responsabilitate ar fi observat un indiciu ingrijorator: Marin Anton si Theodor Stolojan au fost colegi de birou la renumita firma Tofan. Care a dat faliment intr-un moment nepotrivit, mai precis exact cand se credea ca va da lovitura pe piata. Prin urmare, intre Anton si Stolojan nu erau numai legaturile politice liberale, dar si unele de serviciu, de interese financiare si de secrete! La acea vreme, Gelu Tofan a ridicat vocea si a acuzat anumite persoane de falimentul societatii sale, dar vorbele sale nu au prea avut ecou. Din momentul in care echipa V&V a ajuns sa conduca Rafo, destinul acesteia a intrat pe un traseu bine determinat care va avea epilogul abia peste doi ani si jumatate, intr-o celula a puscariei Directiei de Cercetari Penale a IGPR! Conexiuni vremelnice si prietenii transfrontaliere Pentru ca imaginea celor care roiau in jurul rafinariei, la finalul anului 2003, sa fie completa trebuie adaugate cateva personaje extrem de importante al caror rol va fi crucial in lupta pentru Rafo. Primul si cel mai important este Yoav Stern. Binecunoscut pe piata petroliera din Romania si nu numai, acest personaj este reprezentantul grupului de firme Glencore, principalul furnizor de titei pentru Rafo. Stern mai este si sotul Ioanei Cuzino. Tatal acesteia fiind avocatul lui Marian Iancu. Asa s-a inchis cercul in jurul lui Marian Iancu. Chiar daca tarziu a realizat ca a fost prins in capcana, Iancu a simtit ca ceea ce castigase la Rafo era foarte greu de pastrat. Iata de ce. Stern, Cuzino si Anton, adica furnizorul, avocatul si managerul erau, intre ei, foarte buni prieteni, cunostinte vechi cu legaturi solide in spate. "Elefantii" au picat ca musca intre ei, dar asta o vor afla mai tarziu. O legatura pe care nu a vazut-o decat tarziu Marian Iancu a fost aceea dintre Marin Anton si Stolojan. Aceasta i-a fost divulgata abia pe la inceputul anului 2005, cand au avut loc miscarile de strada de la Rafo. Ingrijorat ca Rafo si-ar putea inchide portile, liderul de sindicat Marian Ion s-a dus in audienta la Cotroceni. Acolo a dat peste nimeni altul decat Theodor Stolojan, consilier al presedintelui Romaniei Traian Basescu. Conform surselor noastre, convorbirea dintre liderul muncitorilor de la Rafo si Stolojan a fost concisa si fara echivoc: Rafo se duce spre groapa si nimeni nu va putea impiedica acest lucru. Din discutia cu Stolojan, Marian Ion a inteles clar ca acesta avea cunostinta de anumite lucruri pe care numai conducerea si cativa initiati din anturajul lui Marian Iancu le stiau. Ulterior, atat Elefantii cat si cei devotati lor au pus cap la cap anumite tranzactii financiare ordonate de firma de management V&V si de anumite decizii de la Cotroceni. Daca partea "romana" a grupului interesat de Rafo a inceput sa fie vizibila chiar din anul 2004, grupul nevazut, format din mogulii Rusiei, zambea cinic la gandul noii achizitii din Romania. Cine vinde si cine cumpara petrol In lumea larga sunt vreo cativa indivizi de la care romanii nostri cu rafinarii pot achizitiona materia prima. Yoav Stern este unul dintre acestia. "Aurul negru" este disponibil astfel numai anumitor persoane, agreate de anumiti indivizi, care la randul lor solicita avantaje de tot felul, chiar si politice. Cazul Rafo nu este unul izolat si nici nu a iesit din aceste tipare. Istoria acestor relatii incepe atunci cand, suit pe tronul din Onesti, Iancu a simtit nevoia acuta de a avea un furnizor constant de materie prima, dar si de un partener cu care sa se poata intelege la plata facturilor si la celebrul "cuantum al pierderilor". Yoav Stern parea omul potrivit asa ca titeiul a inceput sa curga dinspre Est spre Onesti, adica dinspre Glencore spre Rafo. Chiar daca pare o afacere banoasa, petro-dolarii se castiga greu din cauza impozitarii de catre stat. Sunt necesare firme off-shore pentru a rezista pretului mondial al benzinei si motorinei. Asa a facut si Marian Iancu care a initiat fel de fel de societati comerciale care sa-l faca sa poata reduce pretul la care livra produsele rafinate. Nimic ilegal. Dar pe parcursul anilor 2003 - inceputul anului 2005 Rafo a contorizat creante destul de mari si fata de furnizori, si fata de terte persoane. In aceeasi perioada au intrat in joc, atrase de Marian Iancu, personalitati importante cum ar fi Ioan Talpes si Ovidiu Tender. Ultimul cu bani foarte multi pe care inca ii mai are de recuperat. Marian Iancu a fost arestat intre 17 februarie 2005 - 24 iulie 2005. Perioada in care a fost arestat a fost deosebit de importanta pentru Rafo si a marcat sfarsitul erei "Elefantilor" la Rafo! In luna aprilie a anului 2005, din cauza problemelor judiciare si financiare pe care le aveau Elefantii, Rafo si-a intrerupt activitatea. Firma Glencore inchisese robinetul! Yoav Stern avea de recuperat creante! Pana in acel moment, titeiul sosea la Rafo de la Glencore via Faber. Din luna mai 2005, dupa ce Glencore a sistat livrarea catre Faber-Rafo, o alta firma a batut la usa Rafo pentru a-si oferi serviciile: societatea Expanet. Negocierile s-au purtat in puscarie, acolo unde Iancu fusese arestat de catre Parchetul Curtii Supreme. Un anume Uri Bider, un rus, isi oferea serviciile pentru a livra titei catre Rafo prin firma Expanet. Acelasi Uri mai voia ceva: Rafo! Cu totul! Marian Iancu a zis "DA" pentru alimentarea cu titei de la Expanet. Despre vanzare a zis ca, in principiu, e de acord, dar ca cifrele trebuie discutate. ZIUA a oferit datele acestor negocieri din arestul DCP care au avut loc cu acordul procurorului anchetator care a recunoscut ca a aprobat negocierile pentru a nu fi acuzat ca a falimentat Rafo, de parca ar fi existat pana atunci un asemenea precedent. Dupa ce Iancu a fost de acord cu Uri Bider, alaturi de care a participat Marin Anton, in puscarie fiind nu a putut fi informat ca, de fapt, noua firma era de fapt aceeasi firma, dar cu un alt intermediar. Cu alte cuvinte, Iancu achizitiona titei tot de la Stern si Glencore, dar acum prin intermediul unei firme numite Expanet. Culmea este ca aceasta societate avea birourile in acelasi sediul cu cel al lui Yoav Stern. Iancu nu a vazut asta. De aceea se spune ca afacerile semnate in puscarie sunt afaceri proaste! O teapa de zile mari Cat Iancu a zacut in puscarie, Stern, Anton, Cuzino si nou venitul Uri Bider au aranjat lucrurile, in asa fel incat toate sa fie puse cap la cap. La iesirea din arest, dupa zece zile, Iancu a semnat ca este de acord sa vanda Rafo. A primit 66 de milioane de euro si niste titei de restul pana la 77! Cam asa au prezentat faptele Uri Bider si Marin Anton intr-o conferinta de presa. Nu stiu ce calcule au facut ei, dar, clar, Rafo nu valoreaza 77 de milioane de euro. Surse confidentiale ne-au dezvaluit ca la banii care s-au platit, circa 40 de milioane, reprezinta produsele care se aflau in Rafo la momentul vanzarii societatii, precum si titeiul aflat pe conductele de sute de kilometri ale rafinariei. Prin urmare, rusii lui Uri Bider au luat pe nimic una dintre cele mai performante rafinarii din Europa. La momentul cand Iancu s-a "trezit", Marin Anton si firma V&V trecusera in tabara rusilor, fostul sau partener care il aproviziona cu titei era de asemenea in partea cealalta a baricadei, iar creditorii ii bateau la usa. Cam in acelasi moment, Iancu a incercat sa suceasca afacerea, sustinand ca rusii lui Uri Bider, adica firma Clader A, nu si-au respectat conditiile contractuale. Dar jocul fusese jucat. Rafo este condus acum de aceeasi firma V&V, dar sub patronajul lui Uri Bider. Titeiul vine tot de la Yoav Stern, dar nu prin Faber - adica prin "capusa" Elefantilor, ci prin Expanet, "capusa" firmei Glencore. Aceeasi Marie cu alta palarie! Un partener incomod: statul Uri Bider a recunoscut ca e prieten de 25 de ani cu Yoav Stern. Prin Uri si prin manevra facuta lui Iancu pe cand aceasta se afla in puscarie, Yoav Stern si-a recuperat si o parte din creantele pe care le avea la Rafo! Practic, Iancu a pierdut Rafo prin aceeasi manevra prin care a castigat-o de la Iacubov si Hrebenciuc. Ironia sortii este ca nu a recunoscut nimic din ceea ce i se pregatea, chiar daca acelasi joc il mai jucase o data, dar de cealalta parte a fileului. Ajuns in faza de amenintari si procese cu rusii de la Calder A, Iancu a incercat o noua negociere cu acestia. Numai ca in scena a aparut Statul, cu ale sale creante la Rafo. Astfel, dupa ce Statul a pus sechestru pe actiunile de la Rafo, la masa tratativelor s-au asezat rusii si Iancu pentru a discuta ce s-a vandut si ce s-a cumparat si mai ales cu ce s-a ales fiecare. Rusii au avut o idee geniala care excludea Statul de la masa verde: Iancu sa le vanda firma Balkan Petroleum, adica societatea care detinea pachetul majoritar la Rafo si astfel, rusii, prin Calder A sa mearga mai departe, fara novare, alaturi de stat, in procesul Rafo. La aceasta propunere, Iancu a zambit si a marit pretul. Rusii au strambat din nas. Iancu le-a spus in fata ca daca nu vor accepta pretul, Rafo nu va fi niciodata a lor. Marian Iancu le-a mai adus drept argument faptul ca pe firma Balkan Petroleum se afla mai multe afaceri, ca de exemplu echipa de fotbal Poli Timisoara, si de aceea este necesara o marire considerabila a pretului. Numai ca rusii stiau exact cat pot oferi, deoarece ei achitasera inclusiv datoriile lui Iancu catre Stern si altii, datorii care altfel nu ar mai fi fost platite, dar care, prin neplata, ar fi blocat accesul oricui la Rafo! Dupa cum se poate observa, rusii au platit cat au considerat ca este de plata si nimic mai mult. In prezent este un razboi surd intre rusii din spatele lui Uri Bider si "Elefanti". Deocamdata vorbesc avocatii, dar sursele noastre sunt de parere ca in scurt timp "masa verde" va ramane goala. Daca acel moment va sosi, Elefantii vor avea nevoie de tot norocul din lume. Pentru ca in spatele unei semnaturi depuse de un oarecare Uri Bider se afla una dintre cele mai mari si temute puteri ale lumii moderne: oligarhia rusa! Puterea de la rasarit Conform unui document care a fost predat Serviciului de Informatii Externe, "firma Calder A International BV a preluat aceasta afacere in cadrul grupului de companii Vienn Capital Partners si este membra a unui consortiu format din societatile Calder A International Bv, Expanet Trading, Raglam Overseas si Alfa Oil. Finantarea pentru derularea acestei afaceri s-a obtinut de catre firma Calder A International BV in virtutea asocierii cu Alfa Oil, in anul 2003, prin intermediul grupului Alfa al bancherului rus Mikhail Fridman, cand a obtinut un imprumut garantat de Alfa Bank in valoare de aproape 125 milioane de dolari". Firma care a preluat conducerea Rafo este parte integranta a holdingului rusesc KRU. In spatele acestor trei initiale, care semnifica Kuzbassrazrezugol, se afla cea mai mare companie ruseasca care activeaza in domeniul carbunelui. Liderul de la KRU se numeste Iskander Makhmudov. Cel de al treilea nume ca importanta in acest sir este cel al avocatului bulgar Todor Batkov, seful lui Uri Bider. Intre finantator, Fridman, proprietarul, Makhmudov si presedintele companiei Calder A, Batkov, exista mai multe legaturi de afaceri care s-au derulat pe parcursul marii privatizari a industriei si resurselor din Rusia si Bulgaria. In lista de mai sus trebuie sa mai existe un nume despre care vom vorbi : Mikhail Chernoy. Intre Batkov si Chernoy este o legatura directa, primul fiind exponentul intereselor financiare ale celui de al doilea. Despre Fridman, Makhmudov, Batkov si Chernoy s-au scris romane in presa rusa si occidentala, materiale publicistice care dezvaluiau metodele mai putin ortodoxe de rezolvare a diferendelor in afaceri, alaturi de alte nume de oligarhi rusi. Acelasi grup care acum a ochit Rafo, prin divizia sa de "neferoase", a preluat acum ceva timp Alro Slatina si tot ce tine de aluminiu in Romania. Jocurile nu sunt deloc transparente. Legatura dintre Alro si Rafo a fost si este grupul Alfa. Daca faci trei pasi inapoi si te uiti la intregul tablou se va putea vedea clar cum acel individ, Uri Bider, care a intrat direct si fara probleme in celula lui Marian Iancu cu scopul de a-i propune tranzactionarea Rafo este reprezentantul unor magnati de care lumea intreaga se teme. Oleg Deripaska, Roman Abramovici, Mikhail Cernoy, Boris Berezovsky si inca vreo cinci magnati care controleaza afaceri de mii de miliarde peste tot in lume. Lovitura de la Alro Despre unul dintre acestia din urma, Vitali Matsitski, si Roman Abramovici ziarul nostru a scris pe larg anul trecut, cand a tras un semnal de alarma legat de preluarea industriei romanesti de aluminiu de catre grupuri de interese rusesti. La o prima vedere, s-ar fi putut crede ca noii proprietari intentioneaza sa se lanseze pe piata internationala. Nimic mai gresit. Pentru ca Vitali Matsitski nu are de gand sa investeasca miliarde de dolari pentru modernizarea ALRO cu tehnologia occidentala, nici sa astepte ani buni pentru amortizarea investitiei. Intentia magnatului rus Matsitski este sa vanda, la pachet, intreaga industrie de aluminiu romanesc, grupului rusesc RUSKI ALUMINIUM (infiintat in anul 2000), condus de Oleg Deripaska, impreuna cu multi-miliardarul Roman Abramovici. Grupul lui Deripaska si Abramovici a mai vrut sa cumpere ALRO, in 2000, dupa ce achizitionase ALOR Oradea, care la acea vreme era partener principal al companiei din Slatina. Stratagema lui Deripaska a fost una neizbutita. Deripaska a declarat, atunci, ca a pierdut o batalie, dar nu si razboiul. Legaturile dintre Matsitski si Deripaska sunt cunoscute inca dinaintea privatizarii ALRO. Deripaska, ce este ruda prin alianta cu Boris Eltan, este cel mai tanar miliardar in dolari din Rusia. Are numai 35 de ani. In anumite cercuri de afaceri se vorbeste ca Matsitski este doar "cartita" lui RUSKI ALUMINIUM, prin care acesta din urma vrea sa puna mana pe aluminiul romanesc. Sunt "Elefantii" un obstacol pentru afaceristii rusi? Episodul Alro cu tot ceea ce a fost senzational in el a fost dezvaluit in exclusivitate de ZIUA, dar nu a fost luat drept invatatura cu privire la modul "rusesc" de preluare. Evenimentele care vor urma vor decide pentru mult timp de acum incolo cui va plati Romania de acum inainte benzina si motorina. Pentru ca despre gaz si neferoase, stim deja cui dam tribut. Marian Iancu ramane in libertate La citirea hotararii Tribunalului Bucuresti prin care s-a consfintit cercetarea in stare de libertate, nici inculpatul, nici vreun reprezentant al sau n-au fost in sala Omul de afaceri Marian Iancu va fi cercetat in stare de libertate, in dosarul in care este acuzat, alaturi de Ovidiu Tender, de comiterea unor infractiuni de natura economica, ce au prejudiciat statul cu 2.700 de miliarde de lei. Asta dupa ce, ieri, magistratii Tribunalului Bucuresti au respins ca nefondata propunerea procurorilor Parchetului General de arestare preventiva a lui Iancu. Decizia Tribunalului nu este insa una definitiva, procurorii atacand-o deja cu recurs la Curtea de Apel. Nici Marian Iancu, nici un reprezentant legal al sau nu au fost prezenti in sala de judecata, la citirea deciziei. Cererea de arestare preventiva a fost rejudecata, saptamana trecuta, de Tribunalul Bucuresti, dupa ce in 14 aprilie, Curtea de Apel a apreciat ca in cauza ar fi fost comise anumite vicii de procedura. Astfel, in fata judecatorilor CAB, avocatul Ion Neagu a demonstrat ca incheierea de sedinta prin care s-a dispus arestarea preventiva a lui Marian Iancu a fost identica cu cea prin care Ovidiu Tender fusese arestat cu aproximativ o luna inainte, pana si data inscrisa pe acestea fiind aceeasi: 3 martie 2006. Stupefiant este ca desi avocatii lui Iancu au evidentiat greseala, iar judecatorul care a comis-o nu si-a negat vinovatia, procurorul a depus la dosar o nota rectificativa, prin care se corecta doar data la care pe numele celor doi oameni de afaceri au fost emise mandate de arestare, fara sa se faca vreo rectificare in ceea ce priveste incheierile si motivarile deciziilor. Acuzatii nedovedite Pe de alta parte, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie au dispus, in 20 februarie, punerea in miscare a actiunii penale impotriva lui Ovidiu Tender si Marian Iancu, pentru infractiuni de natura economica. Tender si Iancu sunt acuzati ca au constituit o grupare de criminalitate organizata, in care au cooptat si alte persoane (invinuite sau inculpate in dosar), pentru a obtine fonduri frauduloase a caror sursa urma sa fie disimulata. Potrivit Mediafax, Tender este acuzat de inselaciune, bancruta frauduloasa, instigare la abuz in serviciu, spalare de bani, precum si constituire si apartenenta la un grup de criminalitate organizata. Acuzatiile la adresa lui Iancu sunt, potrivit aceleiasi surse, de spalare de bani, initiere si constituire de grup infractional organizat, complicitate la inselaciune si instigare la abuz in serviciu. Faptele vizeaza activitatea SC Rafo Onesti si SC Carom SA. Tot in acest dosar Tribunalul Bucuresti a prelungit, la sfarsitul saptamanii trecute, cu inca 30 de zile, mandatul de arestare preventiva a lui Tender. In momentul de fata, desi arestat preventiv, Tender este spitalizat, din cauza unor probleme cardiace. Tribunalul Bucuresti a emis pe numele lui Iancu, in 4 aprilie, un mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile, in dosarul Rafo. Alexandru Marian Iancu s-a prezentat la sediul Directiei Cercetari Penale a Inspectoratului General al Politiei Romane, pentru a fi incarcerat, la mai putin de doua ore dupa decizia instantei. De altfel, Marian Iancu a mai fost arestat in perioada 14 februarie-24 iunie 2005, in dosarul privind activitatile ilicite de la Rafo Onesti. Al treilea dosar penal Totodata, el a fost deferit Justitiei intr-un caz de evaziune fiscala. In aceasta cauza, Iancu a fost trimis in judecata, in august 2005, alaturi de alte noua persoane, printre care si Corneliu Iacobov, Toader Gaureanu, Liliana Luchian, Marin Marin, Teodor Caramizaru, Ciocarlan Eracle si Liviu Tugulan, pentru activitati comerciale ilicite in care ar fi fost implicate grupul de firme VGB - rafinaria Rafo - societatea Tender SA - Carom SA. Prejudiciul a fost estimat la 110 milioane de lei. Dezbaterile in acest dosar au trenat mai multe luni pe masa judecatorilor TB, insa, la termenele anterioare, cauza era cat pe ce sa fie restituita la Parchet, dupa ce aparatorii celor implicati au invocat doua exceptii. Una dintre acestea se referea la faptul ca actul de sesizare a instantei nu a fost semnat de procurorul sef sectie, ci de procurorul sef adjunct de directie. Pe de alta parte, aparatorul lui Gaureanu a sustinut ca nu a avut posibilitatea sa participe la toate audierile in cauza. Acest punct de vedere a fost insusit si de catre ceilalti aparatori in cauza, dar judecatorul a fost in asentimentul procurorului, respingand exceptiile. Tot la termenele anterioare, instanta a decis ca Ministerul Finantelor Publice, care voia sa se constituie parte vatamata in cauza, nu are calitate procesuala in acest dosar. (D.E.I.)

Petre NITEANU