Ziua Logo
  Nr. 3613 de miercuri, 3 mai 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Omul de afaceri Paul Opris a murit
-- Fostul patron al postului de televiziune Tele 7 ABC a suferit un stop cardio-respirator * Numele lui Opris aparea in dosarul Zambaccian, dupa ce in 2002 a cumparat o vila de la Tamara Cernasov, matusa Danei Nastase
Omul de afaceri Paul Opris a murit, in urma cu doua zile, din cauza unei afectiuni grave, la Centrul de medicina Interna din Institutul Clinic Fundeni din Bucuresti. Opris a fost internat in urma cu aproape o luna, el suferind de un cancer hepatic in forma multicentrica, reoperat si cu metastaze peritoneale.
Profesorul Mihai Voiculescu, directorul Centrului, a declarat, citat de Mediafax, ca acesta avea o ascita severa si era ingrijit in baza unui protocol trimis din Germania, unde fusese operat. Potrivit directorului Centrului de medicina Interna din Institutul Clinic Fundeni din Bucuresti, Opris, care avea 59 de ani, a suferit un stop cardio-respirator.
Ancheta la Parchet
Paul Opris a fost director al postului de televiziune Tele 7 ABC, iar in prezent era actionar la mai multe firme, printre care postul TV K Lumea, proprietar al postului de radio Total Sport FM si actionar la Etno TV. In 2001, numele lui Paul Opris a aparut intr-o ancheta a procurorilor, in care de altfel a si fost arestata o persoana. In urma unui denunt al lui Paul Opris, la sfarsitul anului 2001, Gheorghe Butan a fost arestat pentru ca i-a cerut bani acestuia pentru a-l ajuta sa obtina o sentinta judecatoreasca intr-un proces. Procurorii sustineau ca, incepand cu luna septembrie 2001, Gheorghe Butan i-a pretins lui Paul Opris 30.000 de dolari. In schimbul acestei sume, Butan i-ar fi promis lui Opris sa-i faciliteze obtinerea unei solutii favorabile din partea completului de judecatori ai Curtii Supreme de Justitie, care judeca recursul in anulare privind atribuirea unei parti dintr-un imobil situat pe Calea Victoriei, la numarul 155. Recursul in anulare fusese promovat de procurorul general al Romaniei in favoarea lui Opris. Gheorghe Butan a fost condamnat la patru ani de inchisoare. Pe de alta parte, presa a relatat de curand ca Butan ar fi depus un denunt impotriva lui Opris, insa DNA a infirmat ca ar exista vreo plangere referitoare la omul de afaceri.
Legaturi cu matusa Tamara
Totusi, numele lui Paul Opris a aparut in dosarul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) privindu-l pe fostul premier Adrian Nastase. Paul Opris este cel care a cumparat imobilul de la Tamara Cernasov, matusa Danei Nastase, sotia fostului premier Adrian Nastase. Opris a achizitionat vila din strada Christian Tell nr. 15 de la Tamara Cernasov in luna octombrie a anului 2002. Procurorii au realizat chiar si o perchezitie la acest imobil incercand sa vada daca exista vreo legatura intre fostul patron al postului Tele 7 ABC si Adrian Nastase. Practic, DNA are suspiciuni fata de pretul la care a fost achizitionata aceasta vila care nu este exclus sa fi fost subevaluata. De asemenea, procurorii verifica si pista conform careia, desi imobilul in acte apartine lui Paul Opris, proprietarul de drept al acestuia este chiar Adrian Nastase. (G. TARATA)
A r h i v a
  Zece procurori mititei    
  ZIUA ascultata ilegal inainte sa apara    1 comentariu
  Fosta firma a deputatului Branza implicata intr-un dosar de evaziune    
  Stanica vrea intreruperea executarii pedepsei    
  Dosar penal pentru consilierul lui Seres    
  Sechelariu la un pas de a fi trimis din nou in judecata    
  Amanare pentru Zaher    
  Subofiter SPP gasit impuscat in Palatul Elisabeta    
 Top afisari / comentarii 
 Operatiunea "Matrioska" (1037 afisari)
 Un golan caterisit... (726 afisari)
 A murit ultimul haiduc (641 afisari)
 Netcity in Capitala (377 afisari)
 ZIUA ascultata ilegal inainte sa apara (187 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01343 sec.