Suitele pentru violoncel ale lui Johann Sebastian Bach au fost scrise, in realitate, de cea de-a doua lui sotie Anna Magdalena, sustine un reputat muzicolog australian, Martin Jarvis, profesor de muzica la Universitatea Charles Darwin, informeaza marti MigNews, citat de Rompres. In opinia acestuia, Anna Magdalena a aparut in viata marelui compozitor cu cativa ani mai devreme decat se considera oficial - nu intre 1720-1721, ci in 1713. Luand in calcul aceasta perioada, precum si analiza ciornelor cu note, Jarvis a ajuns la concluzia ca autorul suitelor pentru violoncel ale lui Bach nu este insusi compozitorul, ci sotia sa Anna Magdalena. Aceeasi opinie este impartasita si de muzicologul Yo Tomita de la Universitatea Regala din Belfast, care apreciaza ca "extrem de importanta" descoperirea colegului sau australian. Nu de aceeasi parere este insa Steven Rose de la Universitatea Halloy din Londra, care pune la indoiala concluzia lui Jarvis: "S-ar putea ca ea sa fi intervenit pe alocuri cu unele corecturi, sa fi detaliat sau sa fi imbunatatit pe alocuri compozitiile, insa nu exista suficiente dovezi ca ea le-ar fi scris integral", considera Rose. Multe personalitati marcante din lumea artei, in special scriitorii au fost nu doar inspirati, ci ajutati la propriu de neveste, iar in lipsa acestora - de surori sau fiice, care au trudit la cladirea operelor ce le-au imortalizat numele. Cum ar fi bunaoara cazul lui Wordsworth, Nabokov, Carlyle, Dick Francis. Uneori, aportul femeilor la opera sotilor s-a redus doar la crearea banalului confort domestic menit sa asigure barbatului conditiile de munca, scutindu-l de corvoada zilnica a muncilor casnice. In acest fel au contribuit la creatia sotilor Jessie Conrad (sotia lui Joseph Conrad) si Nora Joyce (sotia lui James Joyce). Cele doua femei - asa cum scrie in cartea sa Jeffrey Myers, "Casatorita cu un geniu" - asigurau o anume stabilitate perechii ce se afla in permanenta in fata unei crize nervoase. Altele insa au avut parte nu numai de destinul de gospodina. Jennie Carlyle, o femeie de o educatie aleasa si o figura charismatica, era un fel de bodyguard al sotului sau, aparandu-l de admiratorii excesivi. Sotia lui Nabokov era polivalenta In opinia profesorului Rosemary Ashton, autorul volumului "Thomas si Jennie Carlyle", "Jennie avea oroare de acest rol ingrat, dar asta era evident un castig pentru sotul sau!". Alti scriitori recurgeau la viata de familie ca la sursa prima de inspiratie, cum ar fi cazul lui F Scott Fitzgerald si D. Lawrence. Sotia lui Nabokov, Vera, era polivalenta: editor, corector, redactor, agent, manager, sofer, daca ar fi sa-i dam crezare biografului scriitorului, Brian Boyd. Inca un exemplu elocvent in acest sens - Wordsworth; acesta le incredinta sotiei, surorii si chiar nurorii sale copierea manuscriselor. Unii contemporani spun ca sora sa Dorothy a fost implicata direct in actul de creatie: Wordsworth se inspira, practic, din jurnalele intime ale acesteia. Ani la rand au circulat zvoniri referitoare la faptul ca sotia lui Dick Francis, Mary, era in realitate autorul romanelor politiste semnate de acesta. Ambii au negat zvonurile la vremea respectiva, dar Francis aprecia rolul sotiei sale, afirmand deseori ca toate cartile pe care le-a scris i se datoreaza ei. Mary ii corecta manuscrisele si ii imbunatatea scrierile, iar dupa moartea ei, in 2001, Francis n-a mai scris nici o carte. Unii creatori considera ca implicandu-si sotia in activitatea de documentare pentru o carte pot fi siguri ca asistentul nu-i va trage in piept, nu va fugi cu tot cu date si nu-si va scrie propria brosura. De aceea, implicarea sotiilor in acest gen de activitate este cat se poate de profitabila pentru cuplu in ansamblu: interesele comune au sudat dintotdeauna un cuplu, sustin terapeutii in probleme de familie. (M. BICA)