Ziua Logo
  Nr. 3607 de sambata, 22 aprilie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
Stiri pe scurt
Belgia ne ratifica aderarea
Camera Reprezentantilor din Parlamentul federal belgian a ratificat joi seara cu o larga majoritate (115 voturi pentru, 14 impotriva si o singura abtinere) proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului de Aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, transmite Rompres. Votul a avut loc in prezenta ambasadorilor Romaniei si Bulgariei in Belgia. Programarea rapida a votului in plenul Camerei, la doua zile dupa avizul favorabil dat de Comisia de Relatii Externe, confirma sustinerea pe care Belgia o acorda Romaniei in procesul de aderare la UE precum si nivelul excelent al relatiilor bilaterale romano-belgiene. Senatul belgian a ratificat Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE la 30 martie. Procedura belgiana de ratificare prevede ca documentul trebuie aprobat si de catre cele cinci parlamente regionale si comunitare (Parlamentul Comunitatii franceze, Parlamentul Valon, Parlamentul Flamand, Parlamentul Comunitatii germanofone si Parlamentul Regiunii Bruxelles - Capitala). (D.E.)
Baze SUA in Bulgaria
Guvernul de la Sofia a aprobat, joi, planul de stationare a trupelor americane pe teritoriul Bulgariei, incheiat la 24 martie, informeaza Mediafax. Acordul intre Washington si Sofia prevede folosirea de catre trupele americane a trei baze militare bulgare - poligoanele de la Novo Selo si Bezmer si aerodromul de la Graf Ignatievo, armata americana beneficiind de acces si la un depozit de armament situat in apropiere de portul Burgas la Marea Neagra. Bazele vor fi folosite pentru antrenarea a 2.000 - 3.000 de militari americani. Acordul, care va ramane in vigoare cel putin zece ani, urmeaza sa fie ratificat de Parlamentul de la Sofia si va fi semnat in timpul vizitei pe care secretarul de Stat american Condoleezza Rice o va efectua la 27 aprilie, in capitala bulgara, aminteste Mediafax.
Turul doi in Ungaria
Cele doua principale forte politice din Ungaria, socialistii actualului prim-ministru Ferenc Gyurcsany si Fidesz a lui Viktor Orban, au mobilizat ieri pentru ultima oara partizanii lor inaintea celui de-al 2-lea tur decisiv al alegerilor de maine, informeaza Rompres. Mai multe zeci de mii de persoane au participat, in calm, la doua adunari, cea a coalitiei socialiste, alaturi de aliatul sau liberal SZDSZ, intr-un parc din Pesta, si cea a Fidesz, pe malul Dunarii in Buda. "Vreau sa conduc o tara care imbina patriotismul si modernitatea, o tara calma, dar dinamica", a lansat, printre altele, Gyurcsany. La cativa kilometri distanta, fostul prim-ministru Viktor Orban promitea ca lupta pentru indepartarea tendintei primului tur, care a dat un usor avans coalitiei de centru-stanga, ar urma sa fie o "tinta dificila, dar nu imposibila". (D.E.)
Irakul isi cauta premier
Partidul Dawa al premierului irakian in exercitiu, Ibrahim Jaafari, are in vedere doi potentiali candidati, pentru fotoliul de premier al viitorului Guvern de la Bagdad: Jawad al-Maliki si Ali Adib. Totodata, au fost initiate contacte, pentru "explorarea reactiilor celorlalte blocuri politice, in legatura cu acesti potentiali candidati", a precizat un deputat din partea partidului amintit, citat de Rompres. Premierul Jaafari nu se afla "in cursa", a precizat deputatul, desi un consilier al prim-ministrului in exercitiu a anuntat ca acesta candideaza pentru sefia Cabinetului. Aliantele sunita si kurda au respins candidatura lui Ibrahim Jaafari pentru un nou mandat de premier, generand o noua criza politica in tara. Noile propuneri ale Dawa urmau sa fie dezbatute, ieri dupa-amiaza, in cadrul unei reuniuni a liderilor celor sapte formatiuni componente ale Aliantei Irakiene Unificate (AIU, siita conservatoare), care a obtinut 128 din cele 275 de mandate ale Parlamentului de la Bagdad. (I.C.)
Returnare de uraniu
Uzbekistanul a restituit Rusiei 63 de kg de uraniu imbogatit ce ar putea servi la fabricarea a doua bombe nucleare si jumatate. Anuntul a fost facut de Agentia Internationala pentru Energie Atomica, precizand ca este vorba de "primul caz dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice, cand Rusiei i se restituie combustibil utilizat intr-un reactor nuclear". Uraniul a fost receptionat, miercuri, de catre centrul de retratare de la Maiak, in apropiere de Celiabinsk (sudul Rusiei), dupa 16 zile de transport sub supraveghere speciala de la un reactor nuclear de cercetare situat la 30 de km de Taskent. "Aceasta operatiune secreta a fost desfasurata in cooperare de AIEA, SUA, Uzbekistan, Rusia si Kazakhstan, in cadrul Initiativei pentru Reducerea Amenintarilor Globale (GTRI), a adaugat agentia. Repatrierea uraniului uzbec a devenit o prioritate dupa ce substanta si-a pierdut din radioactivitate suficient de mult pentru a putea fi furat de posibili teroristi, potrivit unui responsabil al AIEA. (D.E.)
Israelul in Gaza
Armata israeliana (Tsahal) ia in considerare varianta reocuparii, "pentru perioade mai scurte sau mai lungi", a unor sectoare din Fasia Gaza, in cazul in care incidentele transfrontaliere se vor intensifica, a relateaza cotidianul ebraic Yediot Aharonot, citat de Mediafax. Conform generalului israelian Yoav Gallant, comandantul trupelor responsabile de sectorul sudic al Israelului, dupa ce Hamas a preluat conducerea Guvernului palestinian, Tsahal a intensificat operatiunile impotriva militantilor islamisti care lanseaza rachete artizanale spre obiective israeliene. Trebuie reamintit ca Israelul a desfiintat coloniile din Fasia Gaza si si-a retras trupele din aceasta regiune, in toamna anului trecut, dupa 38 de ani de ocupatie. O ofensiva in Fasia Gaza ar fi, conform cotidianului Haarez, parte a unui plan de urgenta elaborat recent de armata israeliana. (I.C.)
Belarusul, interzis in Canada
Autoritatile de la Ottawa au refuzat, joi, sa permita avionului in care se afla premierul belarus Serghei Sidorski, in drum spre Cuba, sa aterizeze pe teritoriul canadian pentru realimentare, aeronava fiind nevoita sa faca escala la Chicago pentru a se aproviziona cu combustibil, informeaza Rompres. Ottawa, care si-a suspendat luna trecuta relatiile cu Minskul in semn de protest fata de controversatele alegeri prezidentiale de la 19 martie, a argumentat ca responsabilii canadieni sunt extrem de preocupati de angajamentul Republicii Belarus fata de democratizare si drepturile omului. "In lumina acestor preocupari, nu suntem pregatiti sa facilitam accesul pe teritoriul canadian al unor reprezentanti de inalt nivel al regimului din Belarus", a precizat MAE canadian. (D.E.)
Taxa de viza majorata
Uniunea Europeana urmeaza sa aprobe, saptamana viitoare, majorarea taxei de viza la 60 de euro, cu posibilitatea unei negocieri de acordare a unor scutiri statelor invecinate, a anuntat, joi, presedintia austriaca a UE, transmite Mediafax. Majorarea taxei actuale de 35 de euro, aplicabila vizelor de tranzit si turistice de pana la trei luni, va intra in vigoare incepand cu 2007, pe tot teritoriul Uniunii Europene, cu exceptia Marii Britanii si a Irlandei, care si-au stabilit propriile tarife, sustin oficiali ai UE. Majorarea taxei a fost solicitata de Franta, in vederea achizitionarii noilor tehnologii de securitate pe care UE le va introduce la granitele sale. Masura nu va viza Rusia, in timp ce Ucraina si tarile din Balcanii de vest pot obtine o amanare de un an, care sa le permita sa negocieze mentinerea actualei valori a taxei de viza. (D.E.)
A r h i v a
  Germania cu ochii pe Romania la UE    1 comentariu
  Iranul se declara pregatit pentru orice situatie    4 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Genocidul armean din perspectiva romaneasca (1594 afisari)
 "Evanghelia dupa Iuda" (676 afisari)
 Padurea Baneasa defrisata cu romi (504 afisari)
 De ce intarzie razboiul cu Iranul? (329 afisari)
 Pe sub mana (300 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01222 sec.