Ileana CORNEA 

Programul nuclear al Iranului ramane, pe plan mondial, una din marile probleme ale momentului, desi numai de probleme nu duce lipsa, acum, planeta. Tari din elita puterilor de pe mapamond si organismele internationale au incercat toate metodele pentru a determina autoritatile de la Teharan sa abandoneze activitatile nucleare, sa renunte la ambitia de fabricare a uraniului imbunatatit, care poate fi utilizat atat in scopuri pasnice, pe plan energetic - asa cum sustin responsabilii iranieni ca vor proceda, cat si in scopri mai putin nevinovate, respectiv, pentru construirea bombei nucleare - asa cum avertizeaza americanii ca se va intampla. S-a incercat varianta negocierilor, a renegocierilor, a inspectiilor, a avertismentelor, a amenintarilor si, mai nou, a ultimatumului ONU. Agitatie sterila. Iranul si-a reluat programul nuclear la 10 ianuarie anul acesta, dupa ce isi anuntase raspicat aceasta intentie, precum si pe aceea de a nu ceda presiunilor internationale. Odata ce a aruncat aceasta piatra in lac, presedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, si-a vazut de treaba lui, privind, impasibil, valurile provocate si incercarile inteleptilor lumii de a o scoate. Din partea UE s-a infiintat tripletul Franta - Marea Britanie - Germania, care, alaturi de Rusia, si-a canalizat eforturile in directia gasirii unei solutii diplomatice pentru depasirea acestui impas. Ca membri permanenti ai Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite, Rusia, SUA si China s-au angajat, de asemenea, in procesul dezbaterilor - dese, lungi si fara rezultate - asupra dosarului iranian. In interiorul cercului acestor facatori de pace, atmosfera este aproape belicoasa, fiecare avand propria viziune despre cel mai indicat mod prin care s-ar putea rezolva "pericolul iranian" (cum au caracterizat Statele Unite situatia). Moscova a prezentat Teheranului un proiect ingenios si reciproc avantajos, conform caruia Iranului sa i se permita sa desfasoare activitati de imbogatirea uraniului, dar pe teritoriul Rusiei. Iranul a refuzat oferta, propunand, in schimb, sa gazduiasca pe teritoriul sau un consortiu international pentru imbogatirea uraniului. Pana acum cateva zile, cand presa americana a dezvaluit ca Administratia de la Washington ar fi pregatita sa atace Irakul, fara sa excluda posibilitatea de a face uz de bomba atomica, oficialii SUA pastrasera o usoara ambiguitate in declaratii, limitandu-se la a afirma ca solutia armata ar fi ultima optiune de luat in calcul. Ultima, dar nu exclusa. Multa vreme, americanii si-au limitat aluziile si sugestiile privind oportunitatea unei interventii in forta impotriva Teheranului, avand in vedere ca razboiul declansat in Irak fara unda verde din partea ONU a avut un ecou international foarte strident si a sifonat serios imaginea presedintelui Bush Jr. Daca America ar fi lansat o propunere de acest gen in cadrul dezbaterilor cu reprezentantii UE, ai Rusiei si ai Chinei, s-ar fi plasat intr-o postura penibila, intrucat nimeni n-ar fi marsat. Doar Blair. Dar Blair nu se ia in calcul, pentru ca, in cazul lui, supunerea neconditionata fata de seful Casei Albe (indiferent cine ar fi acesta si ce culoare politica ar avea) este deja cronica si de notorietate. Astfel, s-a convenit asupra inaintarii dosarului iranian catre Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite. Forul a studiat textul, in forma finala rezultata dupa modificarile solicitate - si obtinute - de Rusia, care nu a dorit ca din document sa se poata deduce ca Iranul ar fi pasibil de sanctiuni, in cazul in care nu isi stopeaza programul nuclear. In sedinta din 29 martie, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezolutie prin care fixeaza Teheranului un ultimatum de 30 de zile, respectiv, pana la 28 aprilie, pentru a-si abandona activitatile nucleare. Rezolutia este cam in genul: "Nu ma scoate din sarite, ca nu stiu ce-ti fac". Si ONU chiar nu stie. Documentul adoptat nu specifica ce anume vor intreprinde Natiunile Unite daca inspectorii Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA) vor anunta, la sfarsitul lui aprilie ca Ahmadinejad face tot ce stie si tot ce vrea el. Rusia si China, ale caror interese economice in Iran nu sunt deloc de neglijat nu privesc cu ochi buni perspectiva unor eventuale sanctiuni. De altfel, dupa ce oficialii moscoviti au exprimat implicit acest punct de vedere, in mai multe randuri, Beijingul a spus, in urma cu cateva zile, raspicat, ca va bloca, prin veto, orice propunere de sanctionare a Teheranului. La polul opus, SUA, care au renuntat la subtilitati si isi declara, din ce in ce mai fara perdea, optiunea pentru atacarea Iranului. In timp Condoleezza Rice invita Consiliul de Securitate al ONU sa adopte o rezolutie asupra Iranului in virtutea "Capitolului 7" al Chartei Natiunilor Unite, care prevede in special folosirea fortei, iar directorul general al AIEA se deplaseaza in Iran pentru a lua pulsul situatiei, Ahmadinejad striga sus si tare ca tara sa este o putere nucleara si cere sa fie recunoscuta ca atare.