Ziua Logo
  Nr. 3600 de vineri, 14 aprilie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
Stiri pe scurt
CNA amendeaza B1 TV
Consiliul National al Audiovizualului a decis in sedinta de ieri sa sanctioneze postul de televiziune B1 TV cu o amenda de 10.000 de lei (o suta de milioane de lei vechi), pentru limbajul injurios folosit in doua editii ale emisiunii "Nasul" de invitatii lui Radu Moraru, Gigi Becali si Corneliu Vadim Tudor, transmite Mediafax. Potrivit CNA, Corneliu Vadim Tudor a facut o serie de afirmatii injurioase si acuzatii nefondate la adresa lui Constantin Ticu Dumitrescu, membru in Colegiul CNSAS. Vadim a spus despre membrul CNSAS ca este detinut de drept comun si hot de benzina, lucruri pe care le spusese si in editia emisiunii "Dan Diaconescu Direct" de pe OTV pentru care acest post a fost sanctionat cu intreruperea emisiei timp de trei ore. In ceea ce il priveste pe Gigi Becali, acesta a facut afirmatii injurioase la adresa familiei premierului Calin Popescu Tariceanu, numind-o pe sotia acestuia cu apelativul "fa". Desi membrii Consiliului au spus ca apreciaza faptul ca moderatorul Radu Moraru a incercat in cateva randuri sa isi tempereze invitatii, au decis sa amendeze postul pentru "nenumaratele" acuzatii si pentru limbajul instigator la violenta din cele doua editii ale emisiunii, difuzate pe 5, respectiv 10 aprilie. (A.G.C.)
Preluare avizata
Consiliul Concurentei a emis o decizie de neinterventie in cazul preluarii companiei Petroas de catre Delta Asigurari, pentru ca cifra de afaceri a Petroas in Romania a fost sub nivelul minim prevazut in Legea Concurentei. Petroas a realizat pe teritoriul Romaniei, in anul anterior efectuarii operatiunii de concentrare economica, o cifra de afaceri mai mica de patru milioane de euro, astfel ca tranzactia nu intra sub incidenta Legii concurentei, se arata intr-un comunicat al Consiliului. Delta Asigurari activeaza pe piata asigurarilor de viata, iar Petroas pe piata asigurarilor generale. Petrol Asigurare-Reasigurare Petroas Bucuresti a fost infiintata in anul 1998, actionarul majoritar fiind in luna octombrie a anului trecut, Romexterra Bank, cu o pondere de 84,2%. Delta Asigurari si-a inceput activitatea in anul 2003 pe segmentul asigurarilor de viata. Societatea are un capital social de opt milioane de lei, cel mai important actionar fiind Tabor Projects Limited - 87,14%. O participatie de 12,86% din capitalul social este controlata de Asociatia Salariatilor din Petrom. (A.G.C.)
Carrefour la Baneasa
Reteaua de hipermarketuri Carrefour se va extinde anul viitor cu inca patru magazine in Romania, dintre care doua la Iasi si unul la Bucuresti, valoarea totala a investitiei fiind estimata la 80-100 de milioane de euro, a declarat, recent, directorul Carrefour Romania, Francois Oliver, citat de Mediafax. Cel mai nou magazin se afla in Baneasa, in cadrul centrului comercial Feeria, si a necesitat o investitie de 28 de milioane de euro. Centrul comercial Feeria este cel mai mare complex de acest tip din Europa Centrala si de Est, incluzand, pe langa hipermarketul Carrefour, un centru Media Galaxy, alte 77 de magazine, dintre care unele in premiera in Romania, si patru restaurante. In curand vor fi finalizate si lucrarile de constructie ale altor doua magazine, Bricostore si Mobexpert, ceea ce va urca valoarea totala a investitiei din Baneasa la 60 de milioane de euro. Proiectul este integrat unui ansamblu mai vast dezvoltat in zona de catre Baneasa Investment si Baneasa Development. Complexul are o suprafata totala de 36.000 de metri patrati, din care 8400 de metri patrati sunt ocupati de Carrefour. (A.G.C.)
Targ bursier
Tranzactionarea la bursa in timp real va putea fi urmarita de cei interesati prin intermediul unui terminal cu acces vizual la sistemul Arena al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), la Targul bursier, ce se desfasoara in perioada 13-15 aprilie 2006, la World Trade Center, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Nationale a Societatilor de Valori Mobiliare (ANSVM). Societatile de servicii financiare au pregatit pentru vizitatori pachete de servicii promotionale, platforme de tranzactionare on - line, programe de analiza tehnica a evolutiei actiunilor. (G.M.)
A r h i v a
  Privatizarea Antibiotice, prioritatea AVAS    
  Rotschild consultant la privatizarea Electrica    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Stiri pe scurt (215 afisari)
 Privatizarea Antibiotice, prioritatea AVAS (131 afisari)
 Rotschild consultant la privatizarea Electrica (100 afisari)
 Preturi sociale la mare si in statiunile balneo (93 afisari)
 Colectia inedita a metroului londonez (87 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00942 sec.