In lunile care urmeaza, poate chiar mai devreme, vom auzi vorbindu-se cu insistenta, atat la Bruxelles cat si in toate capitalele europene, despre prioritatile care ar trebui sa modeleze realitatea sociala europeana. Discutii in acest sens au mai existat, dar relativ sterile, asa cum sunt percepute de catre opinia publica majoritatea dezbaterilor care au loc in institutiile europene. De data asta, este vorba despre o presiune venita din partea opiniei publice in mod direct si nemediata aproape deloc de catre institutii reprezentative specializate. Fie ele politice, de tipul parlamentelor, fie de tip sindical. Evenimentele din Franta au fost analizate gresit de decidentii politici. Revoltele urbane mai intai, apoi multimea revoltelor impotriva "contractului primei slujbe" au demonstrat clar ca structurile existente au fost depasite rapid de situatie si nu au mai fost in stare sa dea un raspuns corect, cautand fie paleative, fie apeland la masuri draconice cum a fost instituirea starii de urgenta. Iar colegii decidenti politici din alte tari europene au privit cu foarte mare emotie la semnalele multiple de neliniste sociala din Franta pentru ca, pe fond, stiau foarte bine ca problemele lor erau identice si ca situatia putea degenera si in alte zone ale continentului nostru. Asa a aparut urgenta care transpare acum in discursurile tuturor liderilor importanti din UE, cea care a constituit si miza de substanta a recentei campanii electorale italiene: rediscutarea modelului social european, cu masuri imediate si adecvate fiecareia dintre realitatile nationale. Interesant, extrem de interesant acest dublu demers ce se amorseaza acum. Pe de o parte, odata cu stoparea pe timp nedeterminat a procesului extinderii dupa primirea Romaniei si Bulgariei, prin relansarea proiectului Constitutiei Europene se incearca crearea unui cadru coerent pentru luarea deciziilor politice si armonizarea activitatilor institutiilor europene. Pe de alta parte, a aparut clar ideea ca "solutia sociala nationala" incepe sa fie din ce in ce mai greu de sustinut in vechii termeni de autoritate, caci circulatia libera a fortei de munca a externalizat la nivel european problemele care existau doar intr-o zona. Si, in paralel, a creat noi tipuri de presiune asupra pietei muncii din unele state. Fie ca e vorba despre viitoare migratii de forta de munca, fie, ceea ce se petrece deja de un timp incoace, despre delocalizari progresive, si in progresie rapida, a unor capacitati de productie spre noi "piete emergente" in afara teritoriului UE. Ce au descoperit acum decidentii europeni si care este noua miza a jocului? Pur si simplu, un adevar de bun simt: constructia europeana a putut sa fie tinuta doar ceva timp in laboratoarele de creatie ale birocratiei din Bruxelles, acolo unde s-au elaborat proiectele de mare anvergura care urmau sa faca mai buna viata europenilor. Acum insa a venit timpul scadentei sociale, adica al platii, deocamdata de catre tarile "vechii Europe" a notei sociale de plata ce finalizeaza banchetul politic al procesului extinderii. si rezultatele sunt destul de putin in linia sperata de teoreticienii jocului. Ba chiar intr-atat de putin asteptate, incat a trebuit ca demonstratiile tinerilor francezi sa atinga un nivel comparabil cu cel din mai '68 pentru a se vedea cat de grave si ample sunt problemele cu care se confrunta tanara generatie. Si nu mai era vorba despre adolescentii turbulenti ai ghetourilor ci despre tinerii francezi la fel de debusolati ca si colegii lor de generatie din alte tari europene. Ce a lipsit modelului european ca el sa continue succesul "statelor bunastarii" care au constituit argumentul de forta al Europei in deceniile trecute? Pai tocmai despre asta este vorba: s-a trecut fara o pregatire adecvata de la pietele nationale foarte stabile si ofertante ale protectiei sociale la o piata extrem de volatila tocmai pentru ca are ca principiu legiferat deplasarea fortei de munca, dar si dreptul fiecarui cetatean european de a beneficia de drepturile oferite de oricare dintre sistemele nationale existente. Piata europeana exista de facto, dar fara sa-si fi pregatit plasa de protectie adecvata la nivelul Uniunii Europene extinse. Au venit, urmeaza sa mai vina, multe tari sarace si multi cetateni - poate mult prea multi, zic unii - care ar putea sa agreseze sistemele de securitate fragile. Ele insele legate de un marasm economic si de la fel de presantele probleme demografice. imbatranirea populatiei si demotivarea tinerei generatii prin masuri restrictive de protejare abuziva a pietelor nationale au putut, cel mult, sa produca reformularea Legii Bolkenstein, astfel incat sa se obtina o acalmie temporara a sindicatelor din tarile "vechii Europe". Prima masura dintr-un sir care de-abia incepe? Cei care cred in proiectul european spera ca nu. Poate va fi vorba intr-adevar de constructia, mai intai, a unui nou model social care sa ia in calcul toate datele lipsa din prima ecuatie, inclusiv nevoile enorme ale noilor tari membre. Daca asa se va intampla, atunci Europa gandita in laboratoarele politice va avea o mare sansa de a fi acceptata de europeni in viata lor de fiecare zi. Sa speram ca asa se va intampla, fie si numai pentru ca printre beneficiarii noului sistem vom fi si noi, cu salariile, pensiile si asigurarile noastre de sanatate. Asta este miza, singura miza pe care si ai nostri ar trebui s-o aiba in minte.