Adrian SEVERIN 

Este inexacta afirmatia ca incercarii Consiliului Europei de a condamna comunismul i s-ar fi opus stanga socialista europeana. Pozitiile fata de o atare initiativa s-au impartit nu atat pe criterii ideologice, cat dupa linii geografice. Cu exceptia Rusiei, in cazul careia reprezentantii tuturor partidelor politice principale au votat impotriva rezolutiei de condamnare, exponentii stangii democrate din statele fostului bloc sovietic au sustinut unanim documentul. Votul rusesc se explica prin teama ca punandu-se semnul egalitatii intre comunism si URSS, s-ar putea ajunge ca Rusia sa fie obligata a achita, in calitate de succesor al statului sovietelor, despagubirile, mai ales materiale, pentru crimele comunismului de pretutindeni. Opozitia a fost, asadar, manata de pragmatism, iar nu de doctrina, rusii insisi numarandu-se printre victimele totalitarismului comunist. O atitudine aparte a avut extrema nationalista condusa de Vladimir Jirinovski, care, ambarasand dreapta democrata vest-europeana, nu numai ca a sustinut propunerea de condamnare, dar a apreciat-o drept timida si a cerut o lustratie de tipul celei promovate in Romania de cuplul "liberal" Musca-Cioroianu. Cum se explica reticentele stangii vest-europene, ca si cele, mai discrete, ale centrului-dreapta vest-european? Ascunse sub argumente de cirscumstanta, ele isi au originea in constiinta incarcata a colaborationismului democratilor occidentali cu comunismul stalinist si, chiar, cu euro-comunismul. Aliati cu URSS in lupta impotriva aliatului initial al acesteia, Germania nazista, Occidentul a acceptat, in fapt, crimele stalinismului si acum nu se simte confortabil sa le puna in dezbatere. Se admite ca Stalin a avut o fata intunecata (neasociata, din fericire, cu Holocaustul) dar alianta s-a facut, chipurile, cu eroul anti-nazist, iar nu cu liderul bolsevic care ocupand jumatate de Europa ar fi obligat democratiile atlantice sa priveasca neputincioase la lasarea cortinei de fier. La aceasta s-a adaugat ceea ce unii au numit "rusinea destinderii" din anii '70 ai secolului trecut. O situatie speciala o au socialistii vest-europeni. In Spania, Portugalia sau Grecia ei au luptat cot la cot cu comunistii impotriva dictaturii franchiste, salazariste sau a coloneilor. In Franta ori in Italia s-au asociat cu ei in efortul de a civiliza capitalismul. Aceasta in timp ce in Europa de Est social-democratii erau aruncati in inchisorile comunismului real ca fiind concurentii cei mai de temut ai partidului unic. Pare delicat pentru socialistii occidentali sa ii condamne pe tovarasii lor de celula intrucat tovarasii de doctrina ai acestora i-au bagat in celule pe tovarasii lor de doctrina? In Germania occidentala si Austria social-democratii postbelici s-au delimitat de marxism dupa ce au avut nefericite experiente politice si doctrinale comune. Condamnarea comunismului astazi, mai ales operata sub presiunea dreptei, nu ii entuziasmeaza, insa, intrucat, evocand trecutul comun, ar putea crea o confuzie, pe cat de inexacta pe atat de periculoasa, intre stanga revolutionara (comunista) si stanga reformista (social-democrata). Iata de ce initiativa luptei pentru condamnarea comunismului a fost preluata, pe de o parte, de dreapta radicala care de fapt se opune oricarei stangi si oricarui liberalism, iar pe de alta parte, de democratiile nordice, de extractie calvinista, care nu au cunoscut direct totalitarismul comunist, dar se simt destinate sa reeduce pe orice ratacit bagandu-i pe gat modelul lor. Nu inamplator raportorul CE pentru tema condamnarii comunismului a fost un popular suedez care s-a regasit pe aceeasi pozitie cu extremistul de dreapta rus Jirinovski. In Romania, condamnarea comunismului este necesara in contextul luptei ideologice si politice dintre democratie si dictatura, precum si dintre toleranta si intoleranta. Aceasta nu poate insemna nici condamnarea in bloc a comunistilor pentru o presupusa vina colectiva, nici limitarea libertatii de gandire. Spre a fi condamnate, crimele trecutului (cele de sistem, iar nu cele fortuite) si doctrina pe care s-au bazat trebuie cunoscute si judecate fara ura si fara partinire; nu spre a fi razbunate, ci pentru ca repetarea lor sa fie evitata. De aceea nu este indiferent cine este "procuror general": democratii (de stanga sau de dreapta) care urmaresc refacerea solidaritatii nationale prin asumarea adevarului despre trecut ori talibanii dreptei care, fara a fi neaparat victime ale vechiului regim, fie, se ocupa doar de critica trecutului nestiind ce sa propuna spre imbunatatirea prezentului, fie vor sa isi scuze neputinta generala de a performa dand vina pe comunism. Din pacate, in conditiile in care stanga democrata romaneasca este timorata de acuza ca ar fi succesor al comunismului, iar dreapta democrata este paralizata de propria nevolnicie intelectuala si politica, singurii care se manifesta sunt talibanii, porniti post-mortem impotriva comunismului in numele complexelor, iar nu al libertatii. Un atare demers este periculos. De aceea nu poate fi sustinut.