Ziua Logo
  Nr. 3584 de luni, 27 martie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
It&comunication
Stiri pe scurt
Produsele Lenovo sunt prezente in Romania
Primele produse reunite sub familia Lenovo 3000, au fost lansate saptamana trecuta pe piata din Romania. Noua linie de produse, care se adreseaza in special segmentului companiilor mici, include diferite modele desktop si notebook, prezentand cele mai recente procesoare.
Linia de produse Lenovo 3000 are incorporate instrumente special proiectate pentru a ajuta la reducerea cheltuielilor de IT, permitandu-le managerilor companiilor mici sa se concentreze mai degraba asupra desfasurarii afacerii decat asupra problemelor de IT, oferind sisteme de recuperare anti-virus, proceduri simplificate de conectare la retea si reactualizari software automate.
Lenovo este o companie dedicata construirii celor mai inovatoare PC-uri din lume. Modelul de afaceri promovat de Lenovo se bazeaza pe inovatie, eficienta operationala si satisfacerea clientului, precum si pe concentrarea asupra investitiilor pe pietele in curs de dezvoltare. Formata in urma achizitionarii de catre Lenovo Group a fostei Divizii IBM de PC-uri, compania creeaza, produce si livreaza pe piata, in intreaga lume, produse si servicii tehnologice sigure, de inalta calitate si usor de utilizat. Lenovo are centre importante de cercetare in Yamato, Japonia; Beijing, Shanghai; Shenzhen, China; si Raleigh, Carolina de Nord. In Romania produsele Lenovo 3000 vor fi vandute prin intermediul partenerilor de afaceri ai companiei. (Marius Rusu)
Proiectele romanesti de IT&C pot obtine finantari europene
Saptamana trecuta a fost organizata Ziua Informarii eTEN in Romania, eveniment la care a participat alaturi de reprezentanti ai Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si Jean-Francois Junger, Ofiter de Proiect, Comisia Europeana.
"eTEN este un program comunitar destinat serviciilor de telecomunicatii trans-europene, al carui obiectiv este acela de a oferi oricarui cetatean, organizatie si administratie din Europa oportunitatea de a participa la dezvoltarea societatii informationale, oferind cadrul favorabil pentru investitii private si pentru crearea de noi locuri de munca, pentru cresterea productivitatii si modernizarea serviciilor publice. Pentru a putea participa la program, Romania plateste din anul 2004 o contributie pe o perioada de 3 ani de 587.000 euro, esalonata in rate anuale de 91.000 euro, 246.000 euro si 250.000 euro", a declarat ministrul Zsolt Nagy.
Organizarea evenimentului, care a reunit peste 50 de reprezentanti a 28 de companii din industria IT&C. Bugetul anual alocat acestui program a variat intre 43 - 47 milioane de euro pe parcursul celor 3 ani aminititi.
eTEN ofera finantare pentru proiectele din sfera IT&C care indeplinesc urmatoarele conditii: serviciul trebuie sa fie trans-european - sa satisfaca nevoile din Statele Membre ale Uniunii Europene. In acest sens, organizatiile din Romania trebuie sa formeze consortii cu organizatii din cel putin doua State Membre UE; serviciile vizate pot fi servicii in totalitate noi sau servicii care exista deja la nivel national, dar carora li se va da o dimensiune trans-europeana; serviciul pentru care se face cererea de finantare trebuie sa fie de interes comun si sa corespunda unui interes economic si social; propunerile trebuie sa se potriveasca unuia din cele doua tipuri de actiuni: Dezvoltare Initiala (Initial Deployment) sau Validarea Pietei (Market Validation); serviciul trebuie sa se adreseze uneia din cele 6 teme: eGovernment, eHealth, eInclusion, eLearning, Trust&Security si Servicii pentru IMM-uri.
Jean-Francois Junger, Ofiter de Proiect, Comisia Europeana, a subliniat faptul ca "eTEN nu ofera finantare pentru proiecte de cercetare-dezvolare sau pentru infrastructura. Finantarea acordata difera in functie de tipul de actiune, abordat astfel: pentru Dezvoltarea Initiala, contributia Comunitatii este de pana la 30% din costul total estimativ al investitiei; iar pentru Validarea Pietei, contributia Comunitatii este de pana la 50% din valoarea investitiei". (Mediafax)
Actiunile Google vor fi incluse in indicele S&P 500
Includerea actiunilor Google in indicele bursier american Standard&Poorts 500, in locul celor ale companiei de petrol si gaze naturale Burlington Resources a determinat cresterea cu 9% a cotatiei titlurilor motorului de cautare, dupa cum transmite Reuters.
Masura va intra in vigoare dupa inchiderea sedintei bursiere din 31 martie si se presupune ca mai multi investitori vor adauga actiunile Google in portofoliile lor.
Richard Sichel, directorul de investitii al�fondului�Philadelphia Trust apreciaza in legatura cu aceasta masura urmatoarele: "Cred ca Google se va bucura de mai mult respect, castigat de altfel pe drept, avand in vedere nivelurile veniturilor si capitalizarii de piata".
Google va ocupa locul 19 in topul celor mai mari companii cotate in cadrul S&P 500, ca urmare a unei valori de piata de 101,1 miliarde de dolari. Prima pozitie este ocupata de Exxon Mobil, cu o valoare de piata de 374 miliarde dolari.
Compania Burlington Resources se retrage din cadrul S&P 500, intrucat va fi achizitionata de ConocoPhillips. (Mediafax)
Sony va lansa un nou serviciu online, concomitent cu PlayStation 3
Compania Sony, unul dintre cei mai importanti producatori de tehnologie, va lansa, la inceputul lunii noiembrie, un nou serviciu online concomitent cu consola de jocuri Playstation 3, a declarat directorul diviziei de jocuri al Sony.
Noul serviciu, care�le va permite utilizatorilor sa achizitioneze jocuri, sa comunice si sa concureze cu alti jucatori prin intermediul Internetului, va plasa Sony in concurenta directa cu Microsoft.
Sony urmareste mentinerea pe prima pozitie pe piata jocurilor video, estimata la aproximativ 30 de miliarde de dolari.
Microsoft a lansat, in noiembrie 2005,�noua generatie de console Xbox 360. Servicul Xbox Live, pe baza de abonament, care ofera posibilitatea de a descarca jocuri de pe Internet si de a concura cu alti utilizatori, a�inregistrat�un succes important.�
Facilitatile de baza oferite de servicul online al Sony vor fi gratuite, iar utilizatorii vor plati abonamente pentru serviciile�privind jocurile si alte facilitati, a declarat presedintele Sony Computer Entertainment, Phil Harrison.
Noul serviciu a fost dezvoltat in colaborare cu Sony Online Entertainment, care ofera deja posibilitatea de a descarca jocuri de pe Internet si de a tranzactiona obiecte virtuale si este inspirat de platforme precum eBay sau�Amazon.
"Trebuie sa ne aliniem asteptarilor utilizatorilor", a declarat Harrison, precizand ca noua retea va face ca jocurile electronice sa ocupe un rol mai important in viata utilizatorilor.
Pe de alta parte, tot mai multe companii cumpara spatiu de reclama�in jocuri si pe Internet, in urma cresterii accesibilitatii Internetului in banda larga si a diminuarii numarului de ore petrecute in fata televizorului. (Mediafax)
Lansarea Windows Vista a fost amanata pana in ianuarie 2007
Decizia de amanare a lansarii sistemului de operare Windows Vista va afecta direct producatorii de cipuri de memorie si de calculatoare, care preconizau o crestere a vanzarilor in urma lansarii noii versiuni Windows.
Microsoft a anuntat marti seara ca va lansa�Windows Vista in ianuarie 2007 si nu in al doilea semestru al anului 2006, dupa cum afirmase anterior.
Lansarea versiunii�pentru companii a Windows Vista a fost stabilita, potrivit ultimelor declaratii, in luna noiembrie 2006.
Cotatiile actiunilor producatorilor de PC-uri Dell si Hewlett Packard au scazut cu aproximativ 2% dupa anuntul Microsoft, iar�cotatia actiunilor Apple Computer, care are propriul sau sistem de operare, a crescut cu 1%.�
Amanarea va influenta pe de alta parte vanzarile producatorilor�asiatici�de cipuri de memorie de tip DRAM, insa analistii sunt de parere ca scaderea cotatiilor actiunilor companiilor din Asia, de 3%,�se datoreaza, in principal, unui efect psihologic.
"Noile sisteme de operare sunt mai complexe decat cele anterioare, necesitand mai multa memorie si mai multe cipuri�DRAM, aducand beneficii producatorilor de profil", a declarat Kim Hyun-tae, manager la Landmark Investment Management. (Mediafax)
"Noile tehnologii si francofonia" la Timisoara
In perioada 22-23 martie 2006, a avut loc Forumul "Noile tehnologii si francofonia", desfasurat la Timisoara, la Centrul de afaceri euro-regional, cu ocazia "Zilelor Francofoniei".
Potrivit unui comunicat al MCTI, Ministrul Zsolt Nagy roman a prezidat masa rotunda cu tema�"Catre o societate a cunoasterii: Cum contribuie noile tehnologii la dezvoltarea unei societati a cunoasterii", pe parcursul careia au fost dezbatute idei precum utilizarea francofoniei ca motor pentru imbunatatirea gestiunii drepturilor navigatorului pe Internet, afirmarea rolului cetateanului digital si libera circulatie a ideilor.
De asemenea, au fost analizate instrumentele comune ale Francofoniei, care sa sustina Societatea Informationala: crearea unei baze de cunostinte reglementate accesibila tuturor, intarirea difuzarii cunostintelor catre minoritari si exclusi (discriminare pozitiva), intarirea solidaritatii digitale educationale, recunoasterea online a diplomelor, crearea unui Erasmus virtual francofon.�Una dintre ideile subliniate in cadrul dezbaterilor a fost aceea a invitarii Francofoniei la adoptarea unei pozitii de leadership in asumarea recomandarilor World Summit on Information Society (WSIS) - Tunis 2005.�
La masa rotunda au luat parte personalitati ale vietii politice, universitare si mass-media din tarile francofone, precum si studenti ai Universitatii Politehnice din Timisoara si reprezentanti ai mediului de afaceri local.���
Forumul a avut drept obiective reinnoirea imaginii Francofoniei in Romania, ca purtatoare de initiative inovatoare, asocierea tuturor actorilor si factorilor de decizie economici, stiintifici si sociali, promovarea unei evaluari a tarilor francofone, precum si inlesnirea identificarii tinerilor cu valorile francofoniei.�
Temele principale abordate de-alungul celor doua zile s-au referit la relationarea intreprinderilor, respectiv la ce fel de modele de retea pot sa creeze intreprinderile in spatiul francofon, la dezvoltarea noilor tehnologii in regiunile cu deficiente si limba franceza ca limba a inovatiei. (MCTI)
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Ma intreb.......................   de Mos Grigore
A r h i v a
  Gestiunea eficienta a activitatilor de desfacere, aprovizionare si achizitie implica informatii actuale, reale si imediate    
  Gestiunea eficienta a activitatilor de desfacere, aprovizionare si achizitie implica informatii actuale, reale si imediate    
 Top afisari / comentarii 
 Vanatoarea (494 afisari)
 Romania risca sa-si piarda Carpatii (459 afisari)
 Dan Ciachir: "1 decembrie 1918 bisericesc" (315 afisari)
 Savantul si omul (241 afisari)
 Societatea civila in genunchi (233 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01481 sec.