Sorin ROSCA STANESCU 

Cu o intarziere remarcabila, la 16 ani de la evenimentele din decembrie '89, puterea instalata la Bucuresti a decis ca a sosit timpul sa sanctioneze politia politica. Prin Ordonanta de Urgenta nr. 16, care nu numai completeaza, dar schimba, in datele ei esentiale, Legea 187 din 1999, privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii. In paranteza fie spus, e timpul sa ne reamintim ca autorul acesteia, Ticu Dumitrescu, a refuzat sa-i mai admita paternitatea, dupa ce normele respectivului act normativ se schimonosisera, trecute fiind prin furcile caudine ale Parlamentului din 1999. Ei bine, aceasta ordonanta de urgenta, care acum este supusa ciurului Parlamentului din 2006, intentioneaza sa-i arunce peste bord, prin efectele ei, pe toti reprezentantii fostei securitati. Care astazi pot fi gasiti in SIE - spionaj extern - in SRI - spionaj intern - in DGIA - spionaj militar - in SPP - paza demnitarilor - in STS - un sistem de protectie al convorbirilor telefonice purtate de demnitari - in DGIPI - fostul "doi si-un sfert", precum si-n alte structuri informative mai putin importante, aflate sub umbrela diferitelor ministere. Si sunt vizati, de asemenea, toti reprezentantii administratiei publice, ai Justitiei si ai societatii civile. Care sunt principalele schimbari pe care le aduce aceasta ordonanta de urgenta? De ce starneste ea un veritabil cutremur in politica romaneasca? Care este motivul pentru care analistii si nu numai - pentru ca si Traian Basescu a avut o asemenea interventie - incep sa se intrebe daca este oportun ca, in 2006, sa facem ceea ce trebuia facut in 1990? Daca nu cumva este tardiv? Daca nu cumva este periculos pentru siguranta nationala, acum cand nu ne mai aflam intr-o pauza a istoriei care a urmat incheierii razboiului rece, ci, dimpotriva, in plin razboi antiterorist? Pana la urma, ce pierdem si ce castigam prin ordonanta de urgenta pe care Parlamentul o poate transforma in lege? Nu-mi fac iluzii. Temele pe care le supunem dezbaterii publice sunt mult prea complexe si mult prea explozive pentru a putea fi epuizate prin dezbaterea pe care o declansam azi. Sau intr-un singur editorial. In 1990, incepand din luna ianuarie, am fost un avocat al demantelarii intregului sistem intern si extern al fostei securitati. Si sustinator al unei legi a lustratiei. Era epoca in care schimbarile radicale erau pe cat de necesare, pe atat de posibile. Totul putea fi atunci daramat prin insusi efectul Revolutiei si reconstruit de la iarba. Pe principii moderne, democratice. Dar Revolutia de la Bucuresti a fost asa cum a dorit Iliescu. "Originala". Trecerea catre democratie a fost sovaielnica, dureroasa si paguboasa. Atunci cand CDR a venit la putere, intr-un entuziasm general si frenetic, speranta unor schimbari radicale - desi destul de tardive - a reinviat. In acest context, Ticu Dumitrescu a fost invins de Parlament in demersul sau de a deconspira sistemul represiv al statului comunist. Ticu a fost invins. Dar nu s-a predat. Iar astazi el isi poate lua revansa. Sa vedem cum. Si daca nu este cumva prea tarziu. Deconspirarea securitatii ca politie politica a fost o comedie. Nu de putine ori, ca exemplu, am expus in mod public cazul meu. Am colaborat timp de sase ani cu Brigada Antiterorista. Care apartinuse securitatii ceausiste. La intrebarea pusa in scris de catre Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa - care ii viza si pe ceilalti membri - raspunsul, tot in scris, al CNSAS a fost ca nu am facut parte din structurile fostei securitati. Nu ca nu as fi facut politie politica, ci ca, pur si simplu, eu nu as fi existat ca informator. Absolut fals. Si atat de revoltator, incat am initiat si o conferinta de presa pentru a dezvalui opiniei publice impotenta fostei legi care permitea o asemenea schingiuire a realitatii. Dar domnul Onisoru, presedintele de atunci al institutiei, mi-a spus verde in fata: "Conform legii, dumneavoastra, in mod oficial, nu ati fost colaborator al Brigazii Antiteroriste. Chiar daca ati fost. Pentru ca acesti informatori sunt nume clasificate." Este posibil ca, de acum incolo, asemenea aberatii sa poata fi evitate. Dar ce ne facem cu cele pe care legea insasi le-ar putea institui? Daca se declanseaza o vanatoare de vrajitoare in serviciile secrete si in intreaga societate romaneasca? Daca fiecare dintre ofiterii care au lucrat pana in 1989 va deveni tinta unor razbunari, indiferent de faptul ca a indeplinit doar roluri tehnice? In paranteza fie spus, clonele celor care au facut realmente politie politica, plasate in serviciile secrete dupa '89, se consolideaza bine mersi pe pozitii. Nu cumva urmeaza destructurarea acestor servicii? Dar ce se intampla cu restul societatii? Pentru ca legea va viza 1.300.000 de dosare. Dintre care - deocamdata - doar o suta de mii sunt puse la index. Si cine va opera noul sistem inchizitorial? Iacobinii? Sau khmerii portocalii? Pe malul Dambovitei este instalata, daca nu suntem foarte atenti, un soi de ruleta ruseasca. Care poate declansa - in numele principiului cat se poate de corect al aflarii adevarului - o noua faza a razboiului romano-roman. Prin delatiune. Daca prima data parintele legii, Ticu Dumitrescu, s-a revoltat pentru ca actul normativ fusese aruncat in derizoriu, acum el s-ar putea rascula impotriva pericolului exacerbarii necontrolate a efectelor sale. Voi reveni.