Ziua Logo
  Nr. 3580 de miercuri, 22 martie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Clanul Tartasesti
-- Traian Basescu acuza, in campania electorala, ca in jurul fostului premier Adrian Nastase functioneaza un grup mafiot * Din el faceau parte, dupa cum spunea actualul presedinte, Eugen Bejinariu, Ionel Blanculescu si Gabriel Oprea, oameni care sunt condusi in umbra de cuplul Bittner-Petrachel * Punerea sub invinuire a lui Serban Mihailescu scoate la suprafata un alt grup format in jurul fostului presedinte al PSD * Unul din care fac parte Toma Zaharia, Gabriel Bivolaru, Marin Bucur, si care are la baza localitatea natala * Afaceri cu precursori ai heroinei, contracte paguboase pentru stat, devalizari de banci, terenuri luate cu japca au fost indeletnicirile consatenilor carora Adrian Nastase le-a acordat protectie * Unii au ajuns dupa gratii, altii au dosare grele la DNA
Departamentul National Anticoruptie a declansat, in urma cu cateva zile, urmarirea penala impotriva fostului secretar general al Guvernului Nastase, Serban Mihailescu. Alaturi de acesta a fost pus sub invinuire si Marin Bucur, patronul restaurantului si hotelului Casa Capsa, presedintele Asociatiei de Vanatori "Cerbul Bucuresti". Un om de afaceri despre care se spune ca a fost folosit drept paravan de catre fostul premier al Romaniei. Un nume nou care apare in acest moment pe piata.
Pana acum singurii oameni de afaceri "de casa" ai lui Nastase cunoscuti de opinia publica erau cei din gruparea Bittner-Petrache. Actualul presedinte al Romaniei Traian Basescu acuza in campania electorala din 2004 existenta unui grup mafiot strans legat de fostul premier Adrian Nastase si care deruleaza afaceri de milioane de euro asupra carora planeaza numeroase semne de intrebare. "Din mafia personala a lui Adrian Nastase fac parte Eugen Bejinariu, Ionel Blanculescu si Gabriel Oprea, oameni care sunt condusi in umbra de cuplul Bittner-Petrache!", spunea Basescu. Presa la randul ei a scris pe pagini intregi despre legaturile dintre Adrian Nastase, Dana Nastase, Alexandru Bittner, Adrian Petrache, Petre Ion sau Gheorghe Negrea.
Spre exemplu, presa a dezvaluite legatura de afaceri existenta intre sotia lui Bittner, Sherry, si Dana Nastase. Care au detinut la un moment dat o firma de antichitati. Silverado Com SRL. Si care s-au retras, locul lor fiind luat de Petre Ion si Gheorghe Negrea. Adica de doi apropiati ai lui Alexandru Bittner.
La fel, presa a scris despre faptul ca fostul secretar general al Guvernului Nastase, Eugen Bejenariu, a ocupat functia de cenzor in doua dintre firmele lui Bittner. Mai exact, Telemedica SA si Centrul de Asistenta Medicala SA. Legaturile pe axa Nastase-Bittner-Petrache sunt mult mai numeroase. Unele dintre ele au fost recunoscute, altele se stiu, dar nu pot fi probate inca. Ultimul caz de acest gen a iesit la iveala la inceputul anului 2006. Este vorba desigur de celebrul scandal matusa Tamara. 400.000 de dolari mosteniti de Dana Nastase de la Tamara Cernasov. O batrana care reusea sa supravietuiasca dintr-o pensie de cateva milioane si care traia intr-o amarata locuinta, la bloc. Dar care a reusit sa vanda mai multe bijuterii. Cui? Coincidenta sau nu, tocmai lui Alexandru Bittner. Pentru nu mai putin de 400.000 de dolari.
Practic Adrian Nastase a fost identificat cu gruparea Bittner-Petrache si cu afacerile derulate de catre acestia. Chiar unul dintre colegii de partid al ex-presedintelui Camerei Deputatilor il acuza pe Adrian Nastase ca ar face parte, impreuna cu cei doi, dintr-un grup mafiot. "Sa terminam cu gruparea mafiota Petrache-Bittner-Nastase", spunea Marian Vanghelie, inaintea sedintei in care s-a decis decapitarea fostului sau sef.
Legaturile clanului
Numai ca Bittner-Petrache este doar unul dintre gruprurile aflate in stransa legatura cu Adrian Nastase. Prietenii fostului premier sunt mult mai multi. Iar afacerile acestora la fel. ZIUA este in masura sa va prezinte astazi un nou grup strans legat de Adrian Nastase si ai carui membri se afla in centrul unor megaafaceri. Curate sau nu. "Grupul Tartaseseti". Un grup despre care se spune ca a folosit de fostul premier al Romaniei ca paravan in multe afaceri.
Un grup in care pot fi gasite nume sonore. Gabriel Bivolaru, fratele yoghinului Gregorian Bivolaru, acesta din urma nascut in Tartasesti. Devalizatorul Bancii Romane de Dezvoltare, unul dintre creierele afacerii Rafo si cel care, prin interpusi, i-a vandut terenul pe care a fost construit celebrul bloc din Zambaccian. Toma Zaharia, zis si "generalul Heroina". Fost secretar de stat in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor. Implicat intr-un urias scandal ce privea precursori pentru fabricarea drogurilor. Cel care s-a aflat printre negociatorii pagubosului contract EADS. Un nume patat dar care a fost tinut in brate de Nastase. Toti au in comun un lucru. Sunt nascuti in aceeasi localitate. Comuna Tartasesti. Unde a vazut lumina zilei si Marin Bucur. Un personaj care a derulat afaceri de zeci de milioane de dolari, de care nu ar fi strain nici Adrian Nastase.
ZIUA va publica in numarul de astazi o ancheta realizata de reporterii de investigatie a revistei online www.dezvaluiri.ro si care priveste tocmai una dintre afacerile dubioase incheiate de unul dintre membrii "gruparii Tartasesti", Marin Bucur. Si in spatele careie se spune ca s-ar afla chiar Adrian Nastase. De asemenea, vom prezenta si alte cazuri asupra carora planeaza suspiciuni in care este implicat patronul de la Casa Capsa.
George TARATA 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Tartasestii au doua puncte tari, recunoscute la nivel national : productia de "genii" in afaceri,...   de Tzepelica
A r h i v a
  Secretele Vulpii    16 comentarii
  Grecea, disputat de romanii din Australia    16 comentarii
  PSD se-mprastie in patru vanturi    27 comentarii
  Camarad de arme cu Miki Spaga    
  Balta lui Bucur    1 comentariu
  Arges, Mures si Videanu    1 comentariu
  IPS Bartolomeu devine mitropolit    6 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Actorii din Dallas, din nou impreuna (1912 afisari)
 Vasile Doana, procurorul abonat la CEDO (551 afisari)
 Atac la "Caritatea" evreiasca (186 afisari)
 Calea ferata Bucuresti-Constanta "inghite" 665 de milioane de euro (138 afisari)
 Clanul Tartasesti (69 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01227 sec.