Ziua Logo
  Nr. 3580 de miercuri, 22 martie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
PC, un partid fara viitor
Ovidiu BANCHES 
Oare cat tupeu iti trebuie sa pretinzi sefia Camerei Deputatilor in numele a 20 de indivizi intrati in Parlament cu legitimatii de imprumut? Sa promiti stabilitate, dar sa actionezi perturbator; sa juri fidelitate, dar sa tradezi la nesfarsit; sa participi la guvernare, dar sa faci opozitie; sa confisti o doctrina respectabila si apoi s-o terfelesti prin actiuni lipsite de onorabilitate? Raspunsul poate fi gasit in Partidul Conservator - expertul supravietuirii in politica prin manevre imorale. Fascinati, probabil, de abilitatile machiavelice ale PC, mai multi pesedisti renegati isi inchipuie viitorul alaturi de oamenii lui Dan Voiculescu. Va mai avea insa acest partid, un viitor?
Candidatura Danielei Popa pentru presedintia Camerei pare a fi picatura care a umplut paharul. Partenerii de Coalitie emit semnale clare ca nu-i mai vor pe conservatori alaturi. Democratii apreciaza ca, prin gestul comis, PC se situeaza in afara echipei de guvernare. Ceva mai retinuti in consideratii, liberalii le sugereaza, totusi, fostilor umanisti, sa ingroape speranta ca vor intra vreodata in familia liberala, la usa careia bateau. Pana si udemeristii sunt de parere ca PC a facut o gafa atunci cand a desemnat un candidat propriu pentru conducerea forului legislativ.
Ingrosand si mai tare obrazul, conservatorii se comporta precum musafirul nesimtit care nu se da plecat decat in suturile gazdei. Parasim guvernarea numai daca ne-o cer cei care ne-au invitat, adica Traian Basescu sau Calin Popescu Tariceanu, spune Bogdan Ciuca, purtatorul de cuvant al PC. Si tot el adauga: "Vrem sa fim respectati nu doar atunci cand este nevoie de voturile noastre". Care voturi? Cele oferite candidatilor PSD, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu, la instalarea acestora in fruntea Parlamentului, in decembrie 2004? Iata ce minunatie declara, cu acel prilej, Codrut Seres, devenit ulterior ministru: "Am fost invitati de Alianta PNL-PD pentru a participa la constituirea unei majoritati parlamentare si la formarea Guvernului, dar, avand in vedere nevoia de moralitate in politica romaneasca, noi am decis sa sustinem candidatii Uniunii Nationale PSD+PUR". Curat moral.
Despartirea PC de Coalitie este o chestiune de timp. Iar momentul in care se vor rupe de aliati - de bunavoie sau cu forta - conservatorii vor trebui sa se reorienteze si pe plan international. Pentru ca liderul liberalilor europeni, Graham Watson, nu va mai recunoaste ca "traditia umanist-conservatoare se potriveste foarte bine cu aceea a liberalilor europeni". Iar observatorii PC Silvia Ciornei si Dumitru Becsenescu vor fi poftiti frumusel afara din ALDE. La populari usa este inchisa, iar la socialisti reprezentantii PSD au ocupat deja fotoliile. Mai raman ecologistii si grupurile mici, dar nici acolo locul nu e sigur. Cam neplacuta situatie, mai ales ca mai sunt doar cateva luni pana la alegerile pentru Parlamentul European.
La fel de adevarat este ca sansele conservatorilor de a trimite europarlamentari la Bruxelles, in 2007, sunt foarte mici. Alegerile pentru PE se vor desfasura, cel mai probabil, dupa regulile practicate in competitia interna: lista de candidati si prag de cinci la suta. Avand in vedere ca cele doua blocuri politice PSD si Alianta PNL-PD s-au fript deja cu "solutia imorala", nu stim cine s-ar mai risca sa mearga la urne cu oamenii lui Voiculescu la brat. Conservatorilor le mai ramane varianta sa candideze singuri si sa spere la o minune: atingerea pragului electoral de cinci procente in conditiile in care niciunul dintre sondajele comandate nu i-a prezentat in afara marjei de eroare de trei la suta. Umbla vorba prin targ ca, pana la alegeri, PC va incerca sa recupereze din handicap atragand mai multi lideri pesedisti cu notorietate, in frunte cu Adrian Nastase. Ar putea sa ii iasa figura, dar la fel de bine ar putea sa se ingroape definitiv cu ei de gat. La fel, circula zvonul ca lui Copos si Seres le e mai draga guvernarea decat partidul lui Voiculescu, pe care intentioneaza sa-l paraseasca pentru PNL. Jocul duplicitar este o arma cu doua taisuri.
Mai devreme sau mai tarziu, fostii umanisti vor ajunge sa plateasca pentru manevrele la care s-au pretat. "Nu e nimic mai primejdios decat a intemeia o forma statornica pe simtiri trecatoare", spunea conservatorul Titu Maiorescu, fara a banui ca, peste ani, un partid cu "forme fara fond", ii va terfeli doctrina. Caci din gandirea marelui critic si om politic, umanistii par sa fi preluat, in momentul convertirii la conservatorism, doar aforismul: "Unde e o necesitate, trebuie sa fie o posibilitate".
 Comentarii: 8 Afiseaza toate comentariile  
PC, PARTIDUL COMUNIST????   de chris59
Ce conserva Partidul conservator?   de DanBruma
PC-partener de Coalitie de conjunctura   de Marinele Serban
Eu in locul vostru, nu m-as grabi cu criticile...   de Raquel
la trecutu-ti mare , mare viitor   de simiondan
Grupul Nastase{8 parlamentari},'si va arata parametrii !   de Marius Adrian Porojnicu
Raspunsul la intrebarea din debutul articolului este :tupeu de securist si nomenclaturist.   de mikele durul
   de Barzava
A r h i v a
  Nationalisti de talie universala    29 comentarii
  "Mi-mi"    8 comentarii
  Romania orfana    2 comentarii
  Din nou Ucraina    1 comentariu
  La judecata zilei    4 comentarii
  Sector 1 da cu tunu'    2006-03-15
  Perchezitia fata cu Puterea    2006-03-08
  De ce sufera Parlamentul?    2006-03-01
  "Cat de mare e minciuna si intoxicarea"    2006-02-22
  Galceava democratilor cu lumea    2006-02-08
 Top afisari / comentarii 
 Actorii din Dallas, din nou impreuna (1912 afisari)
 Vasile Doana, procurorul abonat la CEDO (551 afisari)
 Atac la "Caritatea" evreiasca (186 afisari)
 Calea ferata Bucuresti-Constanta "inghite" 665 de milioane de euro (138 afisari)
 Clanul Tartasesti (69 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.26875 sec.