Adrian SEVERIN 

PSD este astazi asemenea unei societati comerciale in incetare de plati: creditorii (militanti si electorat) bat la poarta cerandu-si drepturile neonorate la scadenta, valoarea actiunilor la bursa (intentia de vot) se prabuseste, bancile (simpatizantii si indecisii) nu mai acorda imprumuturi, garantii (lideri de imagine si de opinie, membri fondatori, aliatii interni si externi) devin nervosi, personaje marcante ale consiliului de administratie (principalii lideri de la centru si din filiale) demisioneaza suspectate fiind de bancruta frauduloasa, asociatii (parlamentari, alesi locali, dar si membri de rand) isi vand partile sociale la preturi de rusine. Cu toate acestea, societatea in cauza inca detine active importante (lideri competenti si reputati, structuri organizatorice intinse, informatii si relatii), ofera un produs de calitate (managementul socio-economic si politici ingloband valorile stangii democrate) si are o clientela impresionanta (bazinul electoral al stangii, imens intr-o tara cu mari disparitati de avere si cu traditii autoritar-egalitariste). Insolventa nu este insolvabilitate. Totusi, protectia creditului impune ca la prima atestare a incapacitatii de executare a obligatiilor societatea (PSD) sa fie pusa sub un regim special de supraveghere si administrare. Unii spun ca PSD ar trebui lichidat. Faptul ar echivala, insa, cu un cutremur social. Un partid este o institutie de interes public combinand regulile societatilor de capitaluri cu cele ale societatilor de persoane: creditorii isi pot valorifica drepturile numai in limitele activului societatii din momentul falimentului, in timp ce asociatii raspund cu toata averea lor. Pierderile rezultate din acest joc pot determina falimente in lant, saracind patrimoniul public. in speta, disparitia sau caderea in derizoriu a PSD ar lasa fara reprezentare politica o mare masa de cetateni. In pofida dispretului neoconservatorilor damboviteni pentru aceasta lume de "tarani si semi-oraseni slab alfabetizati si nostalgici", ea exista si ignorarii ori excluderii ei din circuitul politic ii este preferabila canalizarea energiilor spre modernizarea sa printr-o succesiune sanatoasa plecand de la continut spre forma, iar nu invers. Mai mult, lichidarea PSD ar conduce la transformarea democratiei monopartide romanesti de pana acum - cu un partid de stanga hipertrofiat si mini formatiuni subsidiare avand profil ideologic incert - intr-o (cvasi)dictatura structurata politic de un partid prezidential unic. Dupa ce ca dreapta democrata nu se poate naste, doar omorarea stangii si conceperea unei "democratii" fara opozitie mai lipseste. Fara reprezentare si protectie democrata, romanii fie se vor intoarce spre (dez)ordinea feudala cautand refugiu in sanul unor comunitati locale organizate pe varii baze in jurul unor "baroni", fie vor alege o formula totalitara de tip national-populist. Solutia este, deci, reabilitarea PSD! In acest sens trebuie mai intai cautat raspunsul la intrebarea de ce solidaritatea interna pe care s-a contat in gestiunea actualei crize a partidului s-a dovedit a fi intr-o relatie invers proportionala cu credibilitatea lui? Raspunsul are doua parti: pe de o parte, solidaritatea liderilor PSD a fost cladita pe nisipul lipsei de incredere dintre ei; pe de alta parte, absenta unui criteriu de coeziune ideologic a fost suplinita printr-un acord privind impartirea zonelor de interese si sferelor de influenta. In 1992, dupa o perioada de devalmasie si confuzie valorica, FSN s-a rupt in pragmatici (FDSN / PDSR) si romantici (PD-FSN). Cei dintai nu au fost nici neo, nici cripto si nici post comunisti, cum gresit s-a spus, ci pur si simplu un partid al directorilor formati in economia de comanda si informati atat asupra virtutilor, cat si a viciilor ei. Ion Iliescu, el insusi tehnocrat, a fost doar alibiul doctrinar si liderul de imagine folosit pentru ancorarea in solul social a acestor capitalisti in ovo care, cu metodele acumularii primitive de capital, au trecut la transformarea capitalului lor social (informatii si relatii) in capital financiar. Contractul politic dintre ei a stat la baza functionarii PSD cat timp acesta a fost la guvernare si el explica atat succesele sale manageriale incontestabile, cat si derapajele morale care l-au decredibilizat. Iata de ce, inainte de a propune natiunii sau electoratului un nou contract social, social-democratii trebuie sa incheie intre ei un nou contract politic pus pe complet alte baze. Aceasta presupune o negociere complexa, in interiorul, dar si in afara PSD, care sa inlocuiasca partidul de directori cu partidul de militanti si vechiul sistem al echilibrului intre grupurile de interese din partid cu sistemul constructiei echilibrului intre grupurile socio-economice compunand natiunea romana. In atare context vor trebui definite alte tinte, alte valori, alte garantii de loialitate, alt modus operandi, alte criterii de coeziune. Despre ele vom vorbi in editorialul viitor.