Ziua Logo
  Nr. 3572 de luni, 13 martie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Social
Reinvie "Voinicelul"
-- Baza sportiva din Sectorul 3 va fi refacuta pana la sfarsitul anului
Singura baza sportiva din Sectorul 3 al Capitalei, "Voinicelul", va fi refacuta din temelii, dupa 15 ani de abandon. Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat, in sedinta de saptamana trecuta, Planul Urbanistic de Detaliu privind amenajarea zonei care cuprinde parcul cu acelasi nume si baza sportiva aferenta. Terenul este situat in Str. Gh. Petrascu, are o suprafata de 29.000 mp si a fost trecut, printr-o Hotarare de Guvern, din administrarea Ministerului Educatiei si Cercetarii in cea a autoritatii locale ca domeniu public, cu obligativitatea pastrarii caracterului de baza sportiva. Documentul prevede, pe langa lucrarile de reabilitare a spatiilor verzi si functiunile existente, construirea unor terenuri de sport (acoperite si neacoperite), vestiare, rezolvarea problemei de acces si parcare, incluzand si posibilitatea de construire a unei sali de sport multifunctionale. "Vom demonstra prin operatiunea de reabilitare a singurei baze sportive din Sectorul 3 ca este posibila gestionarea civilizata a unui teren abandonat de mai bine de 15 ani. Investitia va fi realizata in asociere prin licitatie publica, astfel incat, la sfarsitul anului 2006, dreptul de administrare al Consiliului Local Sector 3 sa se materializeze in functionarea in conditii de exceptie a acestei baze. Operatiuni similare am facut in cursul anului 2005, cand am amenajat Parcul <<Km 0>> (Piata Sf. Gheorghe) si Parcul <<Gh. Petrascu>> (fost IOR)", ne-a declarat primarul Liviu Negoita.
Magda SEVERIN 
 Afisari: 162  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Cernavoda in carantina    1 comentariu
  Dezbatere internationala pentru mizeria din Bucuresti    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Reinvie "Voinicelul" (162 afisari)
 Avocatii cer restructurarea din temelii a Justitiei (125 afisari)
 Nominalizatii la Premiile CRP 2006 (80 afisari)
 Laura Stoica si Cristian Margescu, condusi pe ultimul drum (63 afisari)
 Samir Spranceana, in arest (56 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01392 sec.