Iasiul este un loc binecuvintat de Dumnezeu cu multi poeti. Acolo unde exista poeti, desertaciunea si viciile se mai imprastie, transformandu-se in cuvinte mestesugite si in iluzii binefacatoare. Acest oras extraordinar, cat o mare constiinta umana, are si un poet pe nume Lucian Vasiliu Aleg la intamplare cateva titluri de carti care i-au adus premii si au atras atentia criticii literare: "Mona-Monada" (1981), "Despre felul cum inaintez" (1983), "Verile dupa Conachi" (1990), "Mierla din casa Pogor" (1994), "Lucianograme" (1999). Mai sunt: un roman "Sa alergam impreuna"(1985), o carte de turism cultural "Cambei in China" (2000), "Prin Iasii de odinioara" (1996), "Monografia Cimitirului Eternitatea"(1996), la care este coautor si, editii precum: "Mihai Codreanu, "Blestemul la neuitare", (1996), "Stefan Vasiliu- Darul Duhovniciei (1997), "Costachi Conachi "Spiritul amoriului" (2000,) s.a.m.d. Mihai Ursachi, unul din cei mai inversunati ironici si ludici impotriva cliseelor, iesean si el, scria despre Lucian Vasiliu, in 1977, la inceputuri: "...si-a cucerit spectaculos dreptul de-a parasi anonimatul''. Ce nu a parasit pana acum Lucian Vasiliu este Iasiul, cu spiritul lui unic, in centrul caruia, "Bojdeuca lui Creanga", este pentru poetul care "o pastoreste", opera si materie nemuritoare, spatiu si timp, imuabile. "Cei mai fericiti-nefericiti slujitori ai cuvantului sunt poetii", spunea un ganditor. Ca multe alte locuri din lume si Iasiul traieste mantuindu-se prin ei. Lucian Vasiliu, desi ne-am intalnit de atatea ori in Bucuresti, "Colocviul Sadoveanu'' din orasul Roman, in care vin prima data ne da ragazul unui dialog. Astazi este 4 martie, zi in care se implinesc 29 de ani de la devastatorul cutremur din 1977. Uite, chiar nu stiu cu ce sa incep dialogul. Te las pe tine. Ca muzeograf literar, gandindu-ma ca astazi este 4 martie, voi face o legatura de seismograf literar intre evenimentul geologic din 4 martie 1977 si Iasiul cultural de odinioara. As spune ca Iasiul cultural de azi nu poate arata altfel, decat cum il stim in general, partea aceea vizibila de la cronicari cetire, de la Dosoftei intemeiere, trecand prin efortul "pasoptistilor", Kogalniceanu si "Dacia Literara", Vasile Alecsandri si ideea de unire, prin cultura, prin momentul de gratie numit "Junimea", Titu Maiorescu si actualii mari clasici (pe atunci cativa tineri entuziasti) si mai ales perioada interbelica. Venind dupa al Doilea Razboi Mondial, Iasii au avut un moment de ruptura care s-a manifestat in general in estul Europei dislocata, izolata, zidita, incremenita, intr-un proiect utopic. In ultimii ani. Asadar Iasiul contemporan incearca sa-si revina la formula traditionala, dar si cu accente foarte moderne sau postmoderne. Sentimentul libertatii exista si cateva repere esentiale ar fi institutiile traditionale. Mi se pare un miracol ca dupa pustiitorul comunism, acest oras ( ca de altfel toate celelalte mari centre universitare din tara), sa nu-si fi pierdut din prestigiu, din emotia si soliditatea culturala, din asezarea lui culturala. Voi spune ca este un spatiu care ne obliga, nu avem cum sa nu recunoastem radacinile acelea profunde, rezistente si usor conventionale, pentru unii anacronice, dar fara acest trecut exponential nu vad un viitor literaturii, culturii, in varianta ieseana. Dincolo de deceniile acelea foarte discutabile, carturarimea ieseana a incercat sa-si pastreze o anume tinuta. De ar fi sa elogiez scoala ieseana de istorici, "Institutul A.D.Xenopol" coordonat actualmente de academicianul Alexandru Zub, scoala ieseana de istorie din care provine si actualul ministru al Externelor noastre, Mihai Razvan Ungureanu, de pilda sau diplomatul Andrei Corbea de la Viena Sa nu-l uitam pe Ioan Petru Culianu. Culianu si foarte, foarte multe nume care au pornit din Iasi catre Bucuresti, catre Americi sau catre Europa. In principal, iesenii care au ramas, au dus greul intr-un context delicat. Totusi, pretextul dialogului nostru este literatura, poezia pe care o scrii. Iasiul are cateva reviste literare de referinta, insufletite de truda unor poeti. Cum te vezi acum, in 2006, ca poet intr-o lume naravita la un consumatorism material planetar? Nu as putea sa vorbesc numai de mine, dar daca ar fi sa spun poezie cu P mare, va trebui imediat sa contextualizez. N-am crezut niciodata ca voi scrie literatura. Eram tanar, navalnic, zburdalnic, nebunatic. In 1971, imediat dupa "Tezele din iulie", tatal nostru ( suntem trei baieti in familie) ne-a chemat, ne-a aratat ziarul cu "Tezele" si ne-a spus: "Baieti, de-acum inainte ceva se va schimba in Romania, pregatiti-va pentru momente foarte grele". Ca preot simtea probabil foarte acut acest intuneric cultural care se anunta. De buna seama. Eu eram in clasa a XI-a atunci si nu am priceput mare lucru din spusele parintelui meu, preot interbelic cu facultatea absolvita la Cernauti in 1939, in aceeasi serie cu tatal Anei Blandiana, a lui Grigore Ilisei, cu tatal universitarului Dan Manuca, etc. Pe acest fond tatal meu a avut "parte" de un infarct, incat din 1971, noi, cei trei flacai "nebunatici," am ramas fara un reper. Moartea tatalui a declansat preocuparea mea pentru reflectie, meditatie, sobrietate. Asa m-am trezit scriind. Am inceput sa citesc temeinic. Intre altele m-am ocupat de scoala ieseana de poezie si m-am atasat de cartile lui: Dan Laurentiu, Mihai Ursachi, Cezar Ivanescu. Mai tarziu aflam, in plina maturitate a studentiei, de acest triunghi orfic al poeziei iesene. S-au adaugat Cristian Simionescu, Adi Cusin, Ioanid Romanescu, Emil Brumaru. Astfel am devenit initial bibliotecar, apoi student la Iasi, apoi muzeograf literar. Cum a fost debutul tau in poezie? I-am trimis poezii lui Ioanid Romanescu la revista "Convorbiri Literare". Mi-a citit poemele, apoi mi-a raspuns la "Posta redactiei" si m-a invitat la redactie pentru a discuta "pe text". S-a intamplat, ca in vara lui '83 sa fiu repartizat de la Bucuresti la Biblioteca Centrala Universitara "Mihai Eminescu" din Iasi, sa fac practica biblioteconomica si atunci am trecut pe la redactia "Convorbiri literare". In august 1973, Ioanid Romanescu m-a debutat cu aproape o pagina. Asadar, ii datorez debutul absolut in presa, poetului Ioanid Romanescu si nu oriunde, ci la o revista de prestigiu, revista la care tin mult: si la cea de odinioara din perioada "Junimii" si la cea interbelica din perioada, sa spunem, Tzigara Samurcas si la cea din '70, coordonata de Corneliu Stefanache un timp si la cea de astazi. Cand s-a intamplat debutul editorial? In 1981, cu "Mona-Monada", editura "Junimea", debut la care un aport esential a venit din partea Anei Blandiana, Laurentiu Ulici, Geo Dumitrescu si, mai ales, Cezar Ivanescu, el fiind, cum stii, pe atunci redactor la revista "Luceafarul". Obtinusem in fel de fel de competitii studentesti mai multe premii, inclusiv pe cel al editurii "Junimea" din Iasi, dar cartea imi era blocata. Se numea "Sobolanul Bosch", avea cateva texte, sa zicem, nonconformiste si timp de doi ani aparitia ei a tot fost amanata. In acel moment, Cezar Ivanescu a scris un text ferm in "Luceafarul", adresat editurii "Junimea". Cu un pic de "tam-tam", cartea a aparut in sfarsit in 1981. Nu s-a mai numit insa "Sobolanul Bosch", ci "Mona-Monada". Anul asta, la editura "Paralela 45", pe fondul trecerii a 25 de ani de la debut, Calin Vlasie imi va publica o antologie de poeme. Abia acum, dupa atatia ani, cartea se va numi "Sobolanul Bosch". Coordonezi "Dacia literara", cea mai veche publicatie literara din Romania, o revista de mare tinuta, cu o aparitie de 6 numere pe an. Paradoxal, proiectul "Daciei literare" l-am lansat la o intalnire cu invatatorii din Moldova, in toamna anului 1989, cand mare parte dintre noi nu credeam ca se va mai reveni la discursul interbelic. Se apropia anul 1990 si se implineau 150 de ani de la aparitia primului proiect de revista culturala articulata si era momentul, ca in Iasi, cineva sa o relanseze. Am fost ajutati de Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Stefan Aug. Doinas, care raspundeau de Uniunea Scriitorilor in acea vreme, am primit avizul si impreuna cu criticul literar Daniel Dumitriu si cu poetul si criticul literar Val Condurache am pornit acest drum. Initial trebuia sa apara lunar, entuziasmul nostru s-a mai temperat pe fond de tulburari, de "mineriade" si alte lucruri dificile. Am aparut pana acum 2 ani trimestrial, apoi am gasit resurse pentru aparitie bimestriala. Esti directorul Muzeului Literaturii din Iasi ai privilegiul de-a fi tot timpul in intimitatea unor case celebre, cum sunt "Bojdeuca lui Creanga", "Casa Pogor", etc. As mentiona in primul rand faptul ca "Bojdeuca lui Creanga" este primul muzeu memorial din Romania, prima casa memoriala care a beneficiat de acest statut, intr-un an foarte greu... In timpul Primului Razboi Mondial, 1918. Atunci, cativa preoti si invatatori, fosti elevi ai lui Creanga au initiat acest proiect: casa sa devina vizitabila. Oricum, ea era foarte frecventata, chiar fara sa aiba statut de institutie culturala publica. Asadar, muzeografia literara s-a nascut la Iasi, in 1918, in varianta, scriitorului, dascalului, invatatorului Ion Creanga. Ce "episoade" ai traversat, pana ti-ai stabilit "Statul Major" la acest important muzeu? Am avut trei episoade de muzeografie: "Muzeul Mihail Sadoveanu" din Dealul Copoului, fosta "Casa Kogalniceanu", apoi la sediul Muzeelor literare iesene, celebra "Casa a "Junimii" a lui Maiorescu, Conta, A.D. Xenopol, Lambrior, Caragiale, Slavici, Alecsandri, etc. si un timp la "Bojdeuca lui Ion Creanga". Sa revenim la literatura. Ce-ai mai (re)descoperit in ultimul timp? Cum privesti poezia momentului? Recent am avut ocazia in Bucuresti, sa gasesc la Muzeul National al Literaturii Romane, unde ne duc deseori pasii sa cumpar "Antologia poetilor tineri", a lui Laurentiu Ulici, aparuta in anul 1978-1982. Am regasit cu bucurie aceasta carte, recuperata din uitare de Aurelia Ulici, Daniela Crasnaru si Doina Uricariu. Era un fel de "schita" care preceda masiva antologie de 11 volume, aparuta in 1997. Da. Vreau, de asemenea, sa mentionez cateva grupuri de poeti veritabili. La Satu Mare, in jurul revistei "Poezia", la Piatra-Neamt, in jurul poetului Adrian Alui Gheorghe, la Botosani in jurul proiectului mare al lui Gellu Dorian, editura "Axa" si Premiile Nationale "Eminescu" pentru consacrati si pentru cei aflati la inceput de drum, la Craiova, de Bucuresti nu mai vorbim si am sentimentul ca in acesti ani capitala noastra insumeaza valori deosebite in plan poetic. La Sibiu, in jurul revistei "Euphorion", la Bistrita in jurul preotului-poet Ioan Pinta, scoala de la Cluj, o prelungire a "echinoxismului" de odinioara si, mai ales Basarabia, editura "Cartier", Emilian Galaicu Paun. Sunt tot atatea zone de poezie. Cine-i citeste pe acesti poeti, Lucian Vasiliu? O elita care a existat si in vremea lui Homer si in vremea lui Shakespeare si in vremea lui Dostoievski si in cea a lui Bacovia, asadar cei initiati si cei care traiesc prin arta. Dar numai o parte (din pacate), de: dascali, invatatori, profesori de romana, o parte dintre preotii contemporaneitatii, o parte din universitarii care au ca datorie morala si profesionala cultivarea literaturii contemporane, ne citim sigur intre noi, pe Internet, in antologii sau in momente culturale, cum este cel la care participam in aceste zile. Exista o teama patologica a editorilor, fata de poezie si, putini sunt cei care se incumeta sa riste, publicand-o. Ea nu este o "marfa" vandabila. Si totusi traieste! Traieste si prin exceptionalele (ingaduie-mi sa spun), carti ale tale de dialoguri veritabile si va trai totdeauna, chiar daca aparent, e pe cale de disparitie. Enuntului "Moartea poeziei", ea ii contrapune demnitatea, profunzimea si sacrificiul, unite in cea mai frumoasa clipa a existentei noastre pamantene. Ea, poezia, este ca un condamnat la moarte, a carui executie se amana la nesfarsit. Un miracol. Ai totusi o amaraciune vizavi de ce se intampla in literatura ultimilor ani? Una din cele mai preocupante pentru mine este difuzarea cartii si relatia scriitor-difuzor. Cea cu editorul s-a mai pus la punct, cea cu breasla s-a mai pus la punct, cu autoritatile de asemenea, cu institutiile guvernamentale sau nonguvernamentale incepe sa se aseze intr-un discurs temeinic. Din nefericire nu avem parte de manageri-administratori buni, a ceea ce numesc relatia: autor, difuzor de carte. Nu mai avem librarii in multe orase si in sate si crasmele si pravaliile au sufocat discursul cultural. Te-ai gandit vreodata sa parasesti Iasiul? Nu, desi de multe ori mi s-au propus variante de lucru cultural chiar si in strainatate. In memoria tatalui meu am facut legamantul de a nu-l parasi niciodata., chiar daca voi fi alungat cu pietre sau daca voi ramane paznic la "Bojdeuca lui Creanga" din Ticau. Ce fraza te-a tulburat cel mai mult, despre poezia ta? Nu vreau sa extrag niciuna din nenumaratele scrise de criticii literari, in schimb redau o fraza de-a mamei mele: "Mai baiete, poeziile tale parca ar fi scrise de mine". Un scurt poem semnat Lucian Vasiliu? "Mihai Eminescu citeste poezii de Costachi Conachi, Lucian Blaga citeste poezii de Mihai Eminescu, Cezar Ivanescu citeste poezii de Lucian Blaga, Lucian Vasiliu citeste poezii de Cezar Ivanescu, De Lucian Vasiliu, cine citeste poezii?" Cativa profesionisti ai lecturii si, bineinteles, noi care scriem. Ne-am resemnat cu acest "tainic anonimat.

Dialog realizat de Iolanda Malamen