Gabriel ANDREESCU 

De 15 ani, serviciile de informatii infrunta cu o tenacitate impresionanta interesele democratiei romanesti. Uneori, vointa lor cumva discreta iese la suprafata ca eruptia unui vulcan. Se intampla si acum, prin depunerea celor sase proiecte de lege referitoare la securitatea nationala. Unele dintre prevederi sunt atat de impertinente, atat de amenintatoare pentru principiile constitutionale, incat autorii lor ar trebui considerati incompatibili cu pozitiile pe care le detin. Un prim exemplu: cererea de a secretiza dosarele, pentru 100 de ani, inclusiv a celor care au apartinut regimului comunist, dar considerate a privi "siguranta nationala". Arhivele fostei Securitati trebuiau oricum declasificate imediat dupa 1990. Sa nu uitam insa ca, o lunga perioada, sistemul institutional romanesc a ramas extrem de precar. A fost un corp de tranzitie. SRI s-a implicat in mineriade, in violentele de la Targu Mures si in isteria antimaghiara, a regizat incalcarea embargoului cu Iugoslavia si transferul clientelar al proprietatii publice in maini private. Incercarea de a ascunde astfel de informatii, pentru 100 de ani, sfideaza principiul interesului public. In 1991, cand s-a discutat legea de organizare si functionare a SRI, s-a atras atentia asupra pericolului de a permite serviciului sa aiba o regie proprie. Acest instrument, impreuna cu accesul la detalii financiare si industriale, a fost una din sursele principale ale crearii unei elite economice corupte. Marius Oprea a descris magistral mecanismul in volumul sau, "Mostenitorii securitatii". Experienta purulenta a implicarii SRI in afaceri ar motiva taierea ombilicului dintre fostii securisti si economie, nu lasarea serviciilor sa actioneze liber pe piata economica, cum o cer astazi. Ca pretentiile sa nu se opreasca aici, proiectele doresc ca ofiterii de informatii sa fie absolviti de orice raspundere pentru vatamarea persoanelor ori a patrimoniului acestora. "in timpul exercitarii atributiilor si ale legii", relativizeaza proiectul, ca si cum nu stim ca un astfel de enunt poate justifica orice. De ce acest principiu nu a fost inclus in statutul cadrelor didactice si al surorilor medicale? Intentia clara de a crea un regim privilegiat ofiterilor de informatii sfideaza principiul constitutional al egalitatii cetatenilor. Serviciile nu doar ca au pretentii, ci se comporta ca atare. Ele chiar aplica in fapt statutul cerut astazi pe hartie cand interpreteaza cadrul normativ romanesc. In recenta controversa pe marginea legislatiei de interceptare a telefoanelor, Fundatia pentru o Societate Deschisa (FSD) a facut o demonstratie impecabila a falsificarii si negarii, de catre SRI, a obligatiilor sale. Sustinand ca nu are nevoie, pentru ascultare, de mandatul unui judecator, ca acestia nici macar nu au puterea sa emita mandate in activitati informative, SRI s-a situat, practic, deasupra sistemului de justitie. Pentru a-si legitima pozitia, SRI invoca "practica din majoritatea statelor democratice, inclusiv in SUA". Or, subliniaza FSD, nici in Statele Unite, amenintate cum sunt de terorism, faimosul Patriot Act nu si-a permis sa ia dreptul judecatorului de a fi singura autoritate care emite astfel de mandate. Cel putin trei concluzii ar putea fi trase din scandaloasele propuneri. Mai intai, faptul ca emanciparea societatii de mostenirea PSD nu este posibila fara schimbarea sefilor serviciilor de informatii. Acestia sunt legati prin istoria personala si prin mentalitate de vechea Securitate. A-i pastra inseamna a tine mai departe statul sub aripa trecutului. Apoi, secretizarea unui pachet legislativ atat de important pentru cetateni arata, din nou, pericolul acestei institutii numita Consiliul Suprem de Aparare a tarii. CSAT este, practic, un guvern militar. In conditii de razboi, ori de necesitate, un astfel de organism si-ar avea poate rostul. Dar in conditii obisnuite, este absolut anacronic. Existenta sa reprezinta o insulta la adresa Guvernului. A treia observatie il priveste pe presedintele Basescu. Multi dintre noi ii recunoastem rolul, central, pentru succesul opozitiei la ultimele alegeri. Practic, Traian Basescu este artizanul victoriei din 2004. Dar evolutia evenimentelor sugereaza ca pentru a-si promova optiunile politice, deseori contrare intentiilor Executivului si ale societatii civile, actualul presedinte s-a coalizat cu serviciile secrete. In ciuda cotei inca foarte mari de popularitate, aceasta optiune a sa va fi sigur perdanta. Politicienii care au facut jocul serviciilor au castigat initial, dar nici unul nu s-a mai bucurat de respect si sustinere pe termen lung. Daca domnul Basescu doreste sa joace un rol de anvergura istorica, el trebuie sa aseze serviciile la locul lor firesc intre alte institutii.