Sorin ROSCA STANESCU 

Se afirma, din ce in ce mai insistent, de catre politicieni mai mult sau mai putin interesati in a pescui in ape tulburi, ca Romania este victima a unui grad atat de ridicat de coruptie si criminalitate economico-financiara, incat tratamentul nu poate fi unul obisnuit. Ca se impun masuri cu totul si cu totul speciale. Aparent, ideea pare corecta, pentru ca ne aflam intr-adevar, inaintea intrarii in Uniunea Europeana, confruntati cu aceasta provocare a diminuarii semnificative a coruptiei, combinata cu ridicarea gradului de independenta a Justitiei. Si, din nou, asertiunea de la inceputul acestui editorial pare a fi corecta, daca ne gandim si la starea de spirit a populatiei, fiindca rabdarea cetateanului a ajuns la limita. Si poporul vrea capete taiate si sange. Dar aparentele sunt inselatoare. Chiar daca suntem confruntati cu inalta coruptie si cu un grad ridicat al criminalitatii economico-financiare, mijloacele de combatere a fenomenului nu pot fi speciale, in sensul pentru care pledeaza unii politicieni. Si chiar si unii jurnalisti. La fel cum nu putem instaura o democratie originala, aceasta tentativa sfarsind printr-o non-democratie, nu putem nici in Justitie aplica reguli originale. Pentru ca finalul este injustitia. Daca injustitia reclamata de atat timp de opinia publica interna si externa se transforma in isterie, atunci cand vom face bilantul vom descoperi ca nu i-am venit de hac coruptiei. Ci am distrus doar adversari politici ai celor de la putere care, in cel mai bun caz, pot reprezenta doar un segment al starii de coruptie. In schimb, mijloacele prin care am actionat sunt atat de abuzive, incat am decapitat si ceea ce mai functiona in Justitia romana. Presiunea asupra judecatorilor pentru a face procese sumare, pentru a consemna, pur si simplu, acte ale procurorilor, punand intre acestea si adevar semnul egalitatii, poate conduce la un rau mai mare chiar decat coruptia si criminalitatea. Din aceasta perspectiva, modul inadmisibil in care se cotrobaie prin conturile a zeci de mii de romani, sub pretextul ca spala bani, dar fara a se ajunge, insa, la o finalitate, la prinderea unui numar semnificativ de infractori dovediti cu probe concludente, care sa reziste in fata Justitiei, face parte din arsenalul statului de tip politienesc. De fapt, Oficiul pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, alcatuit din persoane incompetente, nepregatite profesional sa discearna unde, dintre zecile de mii de semnale transmise de o retea uriasa - si legala - de delatori, exista indicii temeinice ca s-a savarsit o spalare de bani, trimite totul in vrac, sub forma se sesizari, procurorilor, serviciilor secrete si Politiei. Se strang, astfel, munti de asa-zise dosare si evident ca in aceasta padure nu mai pot fi identificati copacii. Pana la urma, spalarea de bani, care este o infractiune deosebit de grava pentru ca este legata, in mod direct, de criminalitatea economico-financiara si de evaziunea fiscala si, ocazional, de terorism, trafic de fiinte umane, contrabanda etc., supravietuieste ca fenomen intr-o veselie. Singurii care sufera sunt cetatenii, luati individual sau ca actionari ori manageri ai unor societati comerciale, care, cinstiti fiind, au intrat in acest colimator al supravegherii non-stop a operatiunilor lor bancare. De aici incolo, afacerile lor pot fi deconspirate catre concurenta sau pot fi transformate in mijloace de presiune ori santaj si, tot de aici incolo, poate fi incasata taxa de protectie. Dincolo de faptul ca sunt stigmatizati in ochii bancherilor, care nu le mai dau credite sau ca sunt umiliti pentru ca, prin conturi, prin carduri si asa mai departe, oricine participa la viol poate avea acces la viata intima a persoanelor. Pot fi cunoscute bolile omului sau cheltuielile legate de diversele activitati care intra in sfera notiunii de hobby. Sa ne raspunda autoritatile, daca pot, tot cu titlu experimental, cum am facut si noi cand am prezentat dovada statului politienesc, cati dintre cei al caror nume l-am publicat in editia de ieri a ziarului sau pe site au fost dovediti juridic ca au spalat bani. Dupa doi ani de zile de intensa si completa supraveghere a conturilor lor bancare. Intrebarea este, desigur, retorica. Combaterea reala a acestui flagel s-a soldat, pana una alta, cu un fiasco. Ceea ce inseamna ca trebuie sa umblam la sistem. Asa ca, pentru a raspunde intrebarii din titlu, dupa ce am aflat unde ne gasim, este necesar sa vedem care sunt valorile obligatorii ale statului de drept. Ale democratiei. Ale exercitarii puterii in respect fata de drepturile si libertatile cetatenilor. Revolutia in gandire incepe simplu: prin a nu-l mai dispretui pe cetatean. Apoi, pe masura ce identificam trasaturile statului de tip totalitar ori politienesc, trebuie sa le distrugem. Acolo unde este cazul, incepand chiar cu modificari ale legii. Sau cu reforme institutionale. Dar cheia este sa nu facem din represiune un fenomen mai grav decat infractionalitatea, in sine.