Respingerea de catre Senat a Proiectului de Lege a lustratiei, privind limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist, pe motive de tardivitate, ne ofera ocazia de a exprima cateva puncte de vedere in aceasta problema. Cu exceptii mai mari sau mai mici, "alesii natiunii" sau ai membrilor de partid se dovedesc a fi reprezentanti din esaloanele doi sau trei ale fostului partid comunist, descendenti ori rude colaterale ale celor care au detinut puterea inainte de decembrie 1989, cadre sau activisti care au impus o ideologie condamnata de istorie si au incercat pe toate caile sa elimine ori sa reduca la minimum insasi libertatea de a gandi in mod independent. Mentalitatea acestora nu se schimba de buna-voie si nu poate fi schimbata cu usurinta. Presa post-decembrista a relatat pe larg numeroasele cazuri de fosti securisti sau colaboratori notorii ai fostei politii politice, implicati in afaceri dubioase, cu ambitii politice ori veleitati scriitoricesti justificative, care au poluat mediul economic, politic si social al Romaniei, insinuandu-se uneori pana la nivelul unor importante functii din sfera puterii executive sau legislative. Pentru trecutul lor plin de victime, pentru riscurile de a fi santajati si de a santaja, pe care le-ar implica prezenta lor in sistemul organelor de stat, acestia trebuie sa ramana in afara principalelor functii importante din stat, cel putin o perioada de timp. In aceeasi categorie pot fi inclusi procurorii si judecatorii care, inainte de decembrie 1989, au indeplinit functii importante de conducere si care, manipuland legislatia existenta in epoca, au interpretat si aplicat normele juridice respective pe criterii politice, punandu-se in slujba puterii totalitar-comuniste si impunand aceeasi orientare tuturor celor aflati in subordine. Despre raspunderile acestei cohorte de "slujitori ai adevarului si dreptatii" si despre complicitatile vinovate la care s-au pretat de-a lungul a peste 40 de ani de activitate, media romaneasca a relatat prea putin, fragmentar, nesistematizat si fara o analiza serioasa a asa-zisei "justitii socialiste" si a consecintelor hotararilor pronuntate asupra destinelor anumitor persoane fizice si a unor intregi categorii sociale (intelectuali, politicieni, fosti proprietari etc.). Obisnuiti cu executarea comenzilor de la partid, cu incalcarea flagranta a oricaror dispozitii legale - fie ele materiale sau procedurale -, asemenea persoane trebuie excluse de la infaptuirea justitiei intr-un stat de drept, democratic si social, precum si de la principalele functii sau demnitati publice, cel putin o perioada de timp. Trebuie spus cu toata claritatea ca daca Securitatea, ca politie politica, a incalcat permanent si in proportie de masa drepturile si libertatile omului, finalizarea actiunilor acesteia, prin condamnarea la moarte ori la ani grei de inchisoare, pentru infractiuni politice sau delicte de opinie, este opera reprezentantilor institutiilor pe care le consideram astazi ca apartinand puterii judecatoresti. Desigur, exista numeroase persoane ce au detinut alte functii sau indeletniciri, specifice perioadei anterioare Revolutiei din decembrie 1989, care au servit neconditionat partidul si statul comunist, au propagat si impus ideologia totalitara ori s-au angrenat in diverse activitati represive, persoane care trebuie obligate - prin lege - sa faca pasul inapoi si sa ramana in afara functiilor publice o perioada determinata de timp. Dosariada anilor '90 Problema lustratiei a fost abordata pentru prima data, in 1990, de art. 8 al Proclamatiei de la Timisoara, care urmarea asanarea clasei politice si decizionale romanesti prin eliminarea structurilor securisto-comuniste din toate institutiile statului. Numeroasele incercari de a legifera lustratia s-au lovit de lipsa de vointa politica a fortelor aflate la putere, singurul rezultat palpabil fiind Legea nr. 187/1999, privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica. Lipsa vointei politice s-a datorat unor cauze multiple. Astfel, "emanatii" revolutiei si, ulterior, multi dintre cei care au ocupat functii decizionale in stat au provenit din fostul partid comunist, compromisi prin activitati anterioare si santajabili prin legaturile unora sau altora cu fosta securitate ca politie politica. Acestia aveau nevoie de timp, pentru a-si "confectiona" trecuturi convenabile, eventual de oponenti ai regimului comunist sau de luptatori in Revolutia din decembrie 1989, dar si pentru a sterge urmele unor colaborari cu organele de securitate. Profitand de inexistenta unei legislatii clare si ferme ori incalcand normele existente, santajabilii si-au rezolvat problemele colaborarii cu Securitatea pe diverse cai oculte. Unii si-au procurat dosarele de securitate, altii au procedat la modificarea acestora ori la sustragerea si distrugerea de documente sau inscrisuri compromitatoare, incercand - si uneori reusind - inlaturarea urmelor care ar fi putut sa ateste trecutul lor de informatori, colaboratori sau agenti ai Securitatii ca politie politica. Este suficient sa ne amintim de "dosariada" anilor '90, perioada in care rafuielile personale si politice se rezolvau prin publicarea dosarelor de informatori, in conditiile unei prese ea insasi in cautare de fonduri financiare si aflata in plin proces de formare. Chiar primul director al Serviciului Roman de Informatii, Virgil Magureanu, santajat din interior cu mediatizarea dosarului sau de fost informator al Securitatii, a fost obligat sa procedeze la publicarea acestuia, desi Legea nr. 51/1991, privind siguranta nationala a Romaniei, in vigoare la acea data, prevedea ca "documentele organelor de informatii si ale celor cu atributii in domeniul sigurantei nationale se pastreaza in arhivele acestora si nu pot fi consultate decat in conditiile legii". De asemenea, este cunoscuta obtinerea de catre Corneliu Vadim Tudor a dosarelor sale de Securitate, precum si razboiul mediatic dintre acesta si Virgil Magureanu, generat de refuzul celui din urma de a-i elibera o adeverinta din care sa rezulte ca nu a fost informator sau colaborator al Securitatii, practic un fel de certificat de buna purtare. Acesta nu a fost insa singurul preocupat de trecut si de cosmetizarea imaginii sale publice. Numerosi alti reprezentanti ai diverselor partide politice s-au dovedit ulterior a fi fost imorali, compromisi prin activitati anterioare de politie politica si santajabili, preocuparile lor de ascundere a unor fapte reprobabile fiind deconspirate si, uneori, sanctionate ca atare. La toate acestea se adauga incercarile unor cadre de Securitate, mentinute in Serviciul Roman de Informatii abia infiintat, de a fi pe placul noilor stapani si de a-si ascunde propriul trecut, care au generat ceea ce s-a numit cazul Berevoiesti (distrugerea prin ardere a unei cantitati importante de documente, apartinand inclusiv SRI), descoperit si intens mediatizat de presa vremii. Putini insa au analizat si au pus in evidenta implicatiile si consecintele acestui fenomen asupra procesului de instaurare si consolidare a democratiei in Romania, a sistemului politic, economic si social din tara noastra, incercand sa initieze masuri de stopare a accesului la functii publice a celor neaveniti, vinovati de instaurarea si mentinerea comunismului, de delatiuni ordinare ori de alte fapte incompatibile cu valorile si principiile noului sistem social-politic. Din pacate, fortele retrograde si interesele de moment ale unor reprezentanti de seama ai partidelor politice au reusit sa amane pe durata nedeterminata clarificarea politica si morala a lucrurilor, iar atunci cand n-au mai putut face fata presiunilor - tardiv si ineficient - au adoptat Legea nr. 187/1999, limitata la accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica, lasand electoratului decizia de a elimina sau nu din viata publica persoanele vinovate de actiuni de politie politica. Lustratia la vecini Spre deosebire de Romania, in alte state fost comuniste accesul la propriul dosar a fost reglementat mult mai rapid. Bulgaria a adoptat o lege in acest sens in 1996, iar in Ungaria legea lustratiei, care viza doar activitatea Parlamentului existent, a fost adoptata inca din 1994, amendata in 1996 pentru a garanta accesul cetatenilor la propriile dosare intocmite de Securitate si s-a prevazut ca aceasta ramane in vigoare pana la 30 iunie 2004. Polonia a adoptat in 1998 o lege prin care s-a infiintat Curtea de Verificare, cu misiunea de a analiza declaratiile a 23.500 procurori, judecatori, avocati, inalti functionari si alte personalitati publice privind legaturile acestora cu fostele servicii de informatii comuniste. In aceeasi tara a intrat in vigoare o lege a lustratiei, modificata la 20 mai 1999 pentru a permite accesul procurorului la arhiva fostei politii politice, iar la inceputul anului 2000 Comisia pentru Investigarea Crimelor impotriva Natiunii Poloneze a fost transformata in Institutul pentru Memoria Nationala, care a preluat arhiva fostelor organe de Securitate, avand - printre altele - misiunea de a cerceta crimele comise de regimul comunist in perioada 1944 - 1989. O lege a lustratiei, care nu cuprinde dispozitii referitoare la accesul la propriul dosar, a fost adoptata si in Albania la data de 22 septembrie 1995, ramanand in vigoare pana la 31 decembrie 2001. "Originalitatea" noastra romaneasca s-a manifestat si prin faptul ca esenta Legii nr. 187/1999 priveste Securitatea ca politie politica, instrumentul puterii totalitar-comuniste si nu puterea insasi, partidul unic si institutiile pe care acesta le-a creat si dezvoltat. Desfiintarea CNSAS Semnificativ pentru incercarea de escamotare a raspunderilor ce revin fostilor activisti de partid si de stat este faptul ca sunt asimilati colaboratorilor organelor de Securitate (informatorilor, gazdelor caselor conspirative sau de intalniri, rezidentilor etc.), desi rolul si activitatea lor proprii au fost deosebit de importante, indeosebi dupa asumarea de catre partidul comunist a conducerii nemijlocite a intregii activitati a organelor de securitate. Astfel, art. 5 alin. (5) din lege statuteaza ca "Sunt asimilati colaboratorilor prevazuti la alin. (3) persoanele care au avut competente decizionale, juridice ori politice sau care prin abuz de putere politica au luat decizii la nivel central sau local, cu privire la activitatea Securitatii sau cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist". In ansamblul sau, legea privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica a fost conceputa tocmai pentru a se evita legiferarea Punctului 8 al Proclamtiei de la Timisoara, respectiv elaborarea si adoptarea unei legi a lustratiei, precum si pentru a se da o relativa si superficiala satisfactie tuturor celor care solicitau o astfel de lege. In acelasi timp, a fost infiintat Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), condus de un colegiu compus din 11 membri, numiti de Parlament, o structura greoaie, costisitoare si ineficienta. Activitatea CNSAS a fost obstructionata constant, atat prin tergiversarea acordarii unor spatii corespunzatoare, cat si prin dificultatile intampinate in preluarea dosarelor fostelor organe de Securitate de la diversi detinatori, operatiune care nu a fost incheiata nici dupa sase ani de activitate. La acestea s-au adaugat gravele disensiuni interne intre membrii Colegiului, generate de orgolii personale sau de grup, dar si de anumite interese individuale in acuzarea excesiva de activitati de politie politica a unor persoane ori in spalarea de pacate a altora. Este de mentionat, totodata, ca actuala structura a CNSAS nu mai corespunde configuratiei politice actuale a Parlamentului, chiar daca activitatea Consiliului a fost prelungita pe o durata de sase ani prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 149/2005, intrata in vigoare la 14 noiembrie 2005. Costurile necesare functionarii Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, asigurate din bugetul de stat, fara luarea in calcul a rectificarilor bugetare, s-au ridicat in ultimii sase ani la peste 462 miliarde lei (45,0 mld. lei in 2000; 83,4 mld. lei in 2001; 74,5 mld. lei in 2002; 83,1 mld. lei in 2003; 87,5 mld. lei in 2004 si 88,6 mld. lei in anul 2005), achitate de contribuabilul roman pentru a afla despre 111 persoane care au desfasurat activitati de politie politica, nominalizate in 14 liste publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a III-a. Evaluarea activitatii desfasurate de CNSAS, inclusiv a verificarilor efectuate pentru alegeri, pe baza rapoartelor publicate pe site-ul acestei institutii, comparativ cu cheltuielile efectuate, demonstreaza niste costuri enorme pentru rezultate putine, in pofida eforturilor de cosmetizare si a comparatiilor efectuate de raportori. In ceea ce priveste accesul la propriul dosar, suntem de parere ca actualul CNSAS ar trebui desfiintat, iar atributiile sale, arhiva si intreaga suprastructura, transferate unui institut de istorie, astfel cum s-a procedat si in alte state foste comuniste. S-ar elimina in acest mod luarea deciziilor referitoare la activitatile de politie politica de catre persoane numite pe criterii politice, interesate in a interpreta si prezenta o serie de stari de fapt pe baza unui anumit tip de ideologie, afectand astfel obiectivitatea necesara evaluarii faptelor trecutului. Consideram ca numai specialistii in istorie, care dispun de o metodologie adecvata si de experienta necesara, cu acribia stiintifica caracteristica si cu lipsa oricarui patos politic pot analiza si evalua in mod obiectiv documentele, datele si informatiile existente in arhivele fostelor organe de represiune. In caz de necesitate, istoricii ar putea conlucra cu reprezentanti ai autoritatilor judecatoresti, pentru clarificarea semnificatiei ori a implicatiilor juridice ale anumitor stari de fapt sau situatii rezultate din studiile efectuate. Pe langa aceste aspecte de ordin stiintific, esentiale pentru acuratetea constatarilor si a concluziilor, desfiintarea CNSAS ar conduce la reducerea eforturilor bugetare actuale, fie si daca avem in vedere numai cheltuielile de personal necesare pentru cei 11 membri ai Colegiului, salarizati la nivelul unui secretar de stat, pentru o activitate saptamanala de cateva ore si cu eficienta mentionata mai sus. Lustratia, leac anti-oligarhie Necesitatea elaborarii si adoptarii unei legi a lustratiei este, din punctul nostru de vedere, evidenta. Argumentele anilor '90, referitoare la faptul ca institutiile statului nu pot functiona fara specialistii preluati din fostele structuri ale statului comunist, nu mai subzista dupa 16 ani de la Revolutia din decembrie 1989. A existat tot timpul necesar formarii si specializarii unor oameni noi, tineri necompromisi, neafectati de conceptii si mentalitati specifice totalitarismului, dornici de afirmare si capabili sa-si asume responsabilitati in cadrul autoritatilor si institutiilor statului si in viata publica in general. Daca am ratat, in tot acest timp, asanarea morala a societatii romanesti, eliminarea din viata publica a tortionarilor de orice fel, a tuturor celor care au girat, au aprobat ori au incalcat nemijlocit drepturile si libertatile fundamentale ale omului, suportam consecintele pe care le vedem, atat in plan intern, cat si pe plan international. Avem o clasa politica parazitata de tot felul de astfel de indivizi, care se erijeaza in democrati si in adepti ferventi ai capitalismului, care s-au imbogatit pe tot felul de cai ilegale ori aflate la limita legii si au format o oligarhie ce incearca sa-si impuna punctele de vedere si interesele economice in politica, in defavoarea statului si a natiunii, a valorilor si intereselor noastre nationale. Desi proportia persoanelor compromise este diferita in cadrul partidelor politice, ea slabeste credibilitatea acestora in fata electoratului, care devine pe zi ce trece tot mai convins ca trecutul totalitar continua sa domine scena publica romaneasca, cu efecte negative asupra climatului politic, economic si social. Practic, cetateanul este derutat si pus in situatia de a nu mai avea de ales intre un partid politic sau altul, intre o doctrina sau alta, destui candidati fiind compromisi, fie prin actiuni anterioare, fie prin acte sau fapte ulterioare, care ii fac incompatibili cu functiile la care aspira ori pe care si le doresc. Aceasta opinie, cauzata de realitati, ar putea fi motivul principal al neexercitarii dreptului de a alege, a absenteismului constatat la urne, cu efecte importante asupra consolidarii democratiei in Romania. Demnitari cu trecut dubios Nici la nivelul demnitarilor sau al inaltilor functionari publici lucrurile nu stau mai bine. De-a lungul anilor, presa a investigat si continua sa investigheze trecutul diverselor persoane care ocupa asemenea functii, oferind date, adesea surprinzatoare, despre actiunile de politie politica ale acestora sau chiar cu privire la implicarea lor in reprimarea Revolutiei din decembrie 1989. Exemplul fostului colonel Marian Ureche, ajuns, intre anii 2000 si 2003, general si sef al serviciului de informatii al Ministerului Justitiei este suficient de concludent. De asemenea, suntem convinsi ca o evaluare temeinica a trecutului diversilor sefi militari, care conduc destinele fortelor noastre armate, ar scoate la iveala nu doar calitatea lor de fosti comunisti de rand, ci si implicarea directa a unora dintre ei in organizarea si executarea misiunilor indreptate impotriva revolutionarilor, in diverse localitati din tara. Din verificarile efectuate de catre CNSAS cu ocazia ultimelor alegeri rezulta ca fosti colaboratori ai Securitatii si agenti ai acesteia - ca politie politica - fara vreun scrupul sau retinere, au candidat pentru alegerea lor ca senatori sau deputati pe listele diverselor partide. Dintre numele mai cunoscute metionam pe Baranyi Francisc (UDMR), Tcaciuc Stefan (UUR) si Merce Ilie (PRM). Din punct de vedere strict juridic, problema care se pune este daca statul - prin puterea legislativa - poate si trebuie sa intervina printr-o lege in sensul asanarii morale a societatii. Art. 53 din Constitutia Romanei prevede ca: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau libertatii." Aprecierea asupra necesitatii acestei restrangeri "intr-o societate democratica" apartine initiatorilor proiectului de lege, care trebuie sa o argumenteze mult mai temeinic, prin analiza implicatiilor si a efectelor nocive ale mentinerii actualei stari de lucruri asupra democratiei din Romania. Decizia va apartine, cum este si firesc, Parlamentului. Suntem de parere ca cerinta aplicarii nediscriminatorii nu impiedica in nici un mod posibilitatea de a se adopta o lege a lustratiei, care sa se refere la anumite categorii de persoane. De asemenea, ea poate fi proiectata din start ca avand un caracter temporar, astfel incat sa nu aduca atingere insesi existentei drepturilor a caror restrangere se intentioneaza. In opinia noastra, adoptarea si aplicarea unei legi a lustratiei constituie un proces indispensabil, care nu mai poate fi amanat. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania, pe care Guvernul l-a infiintat la sfarsitul anului trecut, prin HG nr. 1724/2005 (publicata in Monitorul Oficial nr.1195/30.12.2005), ar putea prelua atributiile necesare accesului la propriul dosar si deconspirarea tuturor componentelor fostei politii politice comuniste, evitandu-se astfel o dublare a atributiilor CNSAS, prin desfiintarea acestuia din urma, dar si o mai judicioasa utilizare a fondurilor publice. Acest institut are ca scop "investigarea si identificarea crimelor, abuzurilor si incalcarilor drepturilor omului pe intreaga durata a regimului comunist din Romania, precum si sesizarea organelor indreptatite sa ia masuri in aceste cazuri" (art.2), astfel incat atributiile sale principale se suprapun, intr-o anumita masura, cu cele ale CNSAS, ale carui atributii ar trebui sa le preia, iesind de sub controlul Executivului si fiind supus controlului parlamentar.

Alex MORARU, Razvan IONESCU (Asociatia pentru securitate si cooperare regionala "Alianta")