Dan CIACHIR 

Necontenit, de la prabusirea regimului comunist si pana in ceasul de fata, intelectuali, activisti ai societatii civile, credinciosi, clerici si ierarhi greco-catolici, exilati romani de pe toate meridianele planetei, n-au contenit sa reproseze ierarhilor Bisericii Ortodoxe Romane ca au adus elogii publice ocarmuirii totalitare, defunctului dictator si chiar nevestei sale... Ziaristii au fost si au ramas cei mai virulenti sub acest aspect. Elogiile de aceeeasi natura, aduse aceleiasi Stapaniri personificate de un cuplu scelerat, formulate de ierarhii altor biserici decat cea ortodoxa, au trecut ca si neobservate. Spre cinstea lor, nici episcopii nostri, de la patriarh pana la vicari, n-au spus: "Si ei au procedat la fel!", desi encomiastica se revarsase prin acelasi microfon si de la aceeasi tribuna. Ideea era ca daca am fi catolici nu s-ar fi intamplat asa ceva. Sau macar greco-catolici... Iata ca ies insa tot felul de documente la iveala. Unul dintre acestea, publicat de cercetatorul Constantin Moraru in revista "Dosarele istoriei" nr. 1/2006, este de cea mai mare relevanta si se intituleaza "Stenograma convorbirii tovarasului Nicolae Ceausescu cu Papa Paul al VI-lea, Vatican, 26 mai 1973". Inceputul este coplesitor: "Papa Paul: Excelenta, rugam Cerul sa binecuvanteze activitatea dv. pe care noi o urmarim cu mult interes, si am dori sa ne considerati niste umili sprijinitori ai politicii dv. de independenta si suveranitate, pe care o duceti cu atata consecventa. Am urmarit, de asemenea, cu multa atentie si interes activitatea desfasurata de reprezentanta dv. la reuniunile pregatitoare ale Conferintei pentru Securitatea Europeana si pot sa va afirm ca noi sprijinim intru totul principiile promovate de dv. in acest for.// In aceasta problema, noi dam o mare pretuire contributiei dv. personale, dv. distingandu-va in mod deosebit ca un aparator de frunte al egalitatii popoarelor." Si mai la vale: "Permiteti-mi sa profit de aceasta ocazie pentru a va exprima stima noastra. Am urmarit cu mult interes aceasta perioada a vietii interne si internationale a Romaniei, personificata de dumneavoastra." Cand citesti asa ceva, chiar ramai consternat. Pentru ca nici unul dintre episcopii nostri ortodocsi n-au spus sau scris ca Ceausescu ar personifica o perioada - o "epoca" - din istoria Romaniei. Daca un preot sau un ierarh ar fi obiectat ceva cu privire la starea Bisericii, din 1973 Departamentul Cultelor i-ar fi putut riposta cu cele afirmate de Paul al VI-lea "in suprema Petri sede". Desigur, Paul VI vroia sa-i ceara ceva lui Ceausescu. Elogiul reprodus mai sus ti-l aminteste imediat pe Conul Leonida al lui Caragiale si daca inlocuiesti Garibaldi cu Ceausescu, totul se potriveste de minune: "Ce-a zis Papa - iezuit, altminteri nu-i prost! - cand a vazut ca n-o scoate la capat cu el?... Ma nene, asta nu-i gluma; cu asta, cum vaz eu, nu merge ca de cu fitecine; ia mai bine sa ma iau eu cu politica pe langa el." In decursul intalnirii din 26 mai 1973 dintre Papa Paul VI si Ceausescu, cel dintai vroia sa isi convinga oaspetele sa accepte reactivarea Bisericii Greco-Catolice. Ceausescu se dovedeste insa inflexibil. Pomenste de cele 14 culte recunoscute legal in Romania, de discutii care pot privi situatia Bisericii Romano-Catolice, dar este intratabil in privinta unitilor. Papa Paul VI nu descurajeaza nici in planul elogiilor, nici al sperantei, si-i cere musafirului sau sa accepte examinarea unui memorandum, care-i o schita istorica, foarte cosmetizata, a Bisericii Unite pe care statul comunist o desfiintase in 1948. In 1973 Ceausescu nu mai era omul din anii 1968-1970, vizitat de Nixon si De Gaulle, seful de partid comunist care nu participase la invadarea Cehoslovaciei de catre trupele Tratatului de la Varsovia. Intors din vizitele in China si in Coreea de Nord, Ceausescu declansase in vara lui 1971 o revolutie culturala dupa modelul chinez, menita sa intoarca arta si cultura la realismul socialist (demers esuat din cauza opozitia scriitorilor si intelectualilor). Oare Agostino Casaroli, ministrul de Externe al Vaticanului, care participase la discutii, potrivit documentului pomenit, alaturi de George Macovescu, sa nu fi stiut nimic? Si chiar daca Papa Paul VI ar fi obtinut ceva de la Ceausescu, se justifica elogiul sau ditirambic adus unui samavolnic dictator ateu?!... Lasand intrebarea deschisa, redam finalul alocutiunii pontificale din 26 mai 1973: "Permiteti-mi sa exprim omagiile mele doamnei Elena (Ceausescu). Elena este un stravechi nume latin." Si cu aceasta ne putem intoarce la Caragiale, care constata pe buna dreptate (in "Repaosul dominical") ca... nu numai poporul se-mbata.