Ziua Logo
  Nr. 3544 de miercuri, 8 februarie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Politica cu trompete la PSD Bucuresti
Organizatia PSD Bucuresti s-a transformat aseara in teatru de lupta intre gruparile Vanghelie si Codrin Stefanescu, prima urmarind castigarea suprematiei in organizatie, iar cealalta, repunerea in vechile functii a liderilor "maziliti" la sedintele de epurare initiate de oamenii primarului "Care este". Inainte de sedinta Biroului Executiv, sediul PSD Bucuresti a fost luat cu asalt de sustinatorii celor doua grupari. Haidamacii lui Vanghelie si-au clamat filiatia la doctrina social-democrata ca la stadion: cu trompete si fluiere. Sustinatorii lui Stefanescu, mai subtiri, si-au consumat entuziasmul, discret, in pungile de "bomboane agricole" Nutline. Intre timp, purtatorul de cuvant al organizatiei, Octavian Petrovici, si-a anuntat intentia de a demisiona, oripilat de jocurile murdare puse pe masa impecabila a negocierilor de catre oamenii lui Vanghelie. La circul de aseara au asistat obrazele alese ale partidului - Mircea Geoana -, iar liderul Sorin Oprescu a administrat doza indispensabila de calmante lingvistice pentru ca sedinta sa nu depaseasca decibelii admisi de lege. In fond discutiile s-au axat pe excluderea, nestatutara, din partid a lui Codrin Stefanescu si revocarea lui Vlad Dumitrescu din fruntea TSD Bucuresti. Potrivit unor surse din partid, a fost avansata discutarea pozitiei lui DIP in organizatie. El a fost acuzat de unii membri ai PSD Bucuresti ca a initiat, in cadrul PSD Bucuresti, un grup de interese care sa-l sustina la conducere, in timp ce lui Codrin Stefanescu i s-a imputat faptul ca opiniile publice pe care le-a exprimat nu concorda cu opiniile organizatiei. Surse din partid au sustinut ca, in functie de deciziile care se vor lua in cadrul sedintei BEX, exista posibilitatea ca unii membri sa-si dea demisia din functiile pe care le ocupa sau chiar din PSD. Codrin Stefanescu a fost exclus din partid in 26 ianuarie, pe baza unei rezolutii adoptate de organizatia PSD a sectorului 4, motivele fiind "o stare de insubordonare si existenta unor atitudini personale" care ar fi creat "un prejudiciu de imagine" partidului. In aceeasi zi, Vlad Dumitrescu a fost revocat din functia de presedinte al TSD Bucuresti.
Stefanescu a declarat ca va contesta maniera in care s-a luat decizia excluderii sale din partid si a aratat ca il considera vinovat de aceasta situatie pe presedintele PSD Sector 4, Vasile Mihalache. Stefanescu a precizat ca decizia excluderii sale din partid nu este aplicabila, intrucat aceasta este nestatutara. Conform Statutului PSD, excluderea din partid "se hotaraste" de organele de conducere ale organizatiei, cu votul majoritatii membrilor acesteia si trebuie confirmata de organul ierarhic superior.
Mihai TOADER 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Lupii se sfisie intre ei !   de alexandru vladescu
intrebare   de Badea
Hazliu articol!   de Tassie
A r h i v a
  Parlamentul a blocat afacerea Gojdu    2 comentarii
  Autoritatea privind licitatiile, subordonata Guvernului    
  Restrictie la girofaruri    
  Legea Curtii de Conturi va fi modificata substantial    1 comentariu
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Pensionare anticipata dupa reguli noi (2298 afisari)
 Puterea da din cont in cont (874 afisari)
 Cetatenia pentru basarabeni nu blocheaza aderarea (717 afisari)
 Actualitatea ortodoxiei (679 afisari)
 NU violentei ! (391 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00805 sec.