Ziua Logo
  Nr. 3535 de sambata, 28 ianuarie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Cultura
Stiri pe scurt
Chitara si toba in stil baroc
Cel de-al doilea recital din suita de patru oferit de catre Maxim Belciug sub titulatura "Chitara bate toba. Istorie si geografie" este dedicat muzicii baroce. "Barocul" - explica Belciug - "este o perioada aparte in istoria culturii si civilizatiei europene. Desi nu-i datoram nici o �revolutie� in sensul in care intelegem astazi revolutiile, barocul marcheaza totusi un moment de adanca mutatie spirituala. Este momentul in care, odata cu Galilei, Centrul Universului se muta de pe Pamant spre Soare. Lumea isi pierde caracterul imuabil si omul isi reinventeaza creativitatea sub semnul libertatii de inspiratie si de realizare, manifestat in toate domeniile, stiintifice, filosofice, literare sau artistice. Iar muzica barocului este de o frumusete extraordinara. Debordanta si entuziasta, efervescenta, bogat ornamentata, adeseori fantezista, aventuroasa si experimentala, dar mai presus de toate expresiva, muzica barocului este chiar si astazi o lectie de inovatie pe care, personal, o recomand tuturor. Si mai ales celor care se doresc profesionisti ai �muzicii noi�". Recitalul are loc azi (28 ianuarie), la Ateneul Roman, iar Maxim Belciug va fi, ca si la precedentul concert - dedicat muzicii renascentiste - acompaniat de Gabriela Fara (foto), percutionista a Filarmonicii "George Enescu" din Bucuresti. Reamintim ca Maxim Belciug si-a propus prin acest concert-foileton in patru episoade sa faca o trecere in revista a "istoriei eclectice a chitarei". (L.D.)
Week-end polonez
Astazi si maine, 28 si 29 ianuarie, Institutul Polonez din Bucuresti organizeaza un "week-end polonez" in judetul Covasna, la Sfantu Gheorghe, in incinta si in sala Teatrului "Tamasi Aron" (Piata Libertatii nr. 1). Astazi, sambata, de la orele 17.00, are loc vernisajul expozitiei itinerante de afise poloneze, deja prezentate in Bucuresti si in alte cateva orase din tara, dupa care se va proiecta de la orele 18.00, filmul lui Roman Polanski "Pianistul", iar maine, duminica, vor putea fi vizionate alte doua creatii cinematografice: "Completare" de Krzysztof Zanussi, de la orele 15.00, si "Razbunarea" de Andrzej Wajda, de la orele 18.00. (D.C.)
Lansare fara titlu
Jurnalistul si scriitorul Radu Herjeu isi va lansa azi (28 ianuarie, orele 12.30) cel mai recent volum de "ganduri poetice", cum il autocaracterizeaza. Cartea, desi n-are titlu, are insa o prefata scrisa de Octavian Paler. Lansarea va fi urmata de finala Festivalului National de Arte pentru Liceeni "LicArt 2005" (sectiunile poezie si fotografie). Asta inseamna: lansare volum colectiv cu nominalizatii la sectiunea poezie; premiere castigatori la categoria fotografie; recitalul trupei Tentatii; poetii Razvan Tupa, Elena Vladareanu, Dan Sociu si Claudiu Komartin vor recita din propriile creatii; recital Daniel Fat; recitarea versurilor finalistilor de la sectiunea poezie; recital Florin Chilian; anuntarea si premierea castigatorilor la sectiunea poezie. Totul se va desfasura la sediul "Tinerimea Romana", iar in holul salii vor fi expuse fotografiile nominalizate. (L.D.)
Daca e luni, e "Hedda"
Odata cu premiera oficiala de luni (30 ianuarie, orele 19.30, Sala "George Constantin"), la Teatrul Nottara se va juca in fiecare zi de luni, spectacolul "Play Hedda" dupa "Hedda Gabler" de H. Ibsen. Dedicat anului Ibsen, spectacolul pune in valoare talentul a patru actori din generatia tanara, dar al caror nume este o prezenta constanta pe afisele teatrelor bucurestene: Ada Navrot, Ioana Flora, Dani Popescu, Marius Capota. Adaparea textului si regia ii apartin Adei Navrot, iar scenografia, Liei Dogaru. De altfel, este cel de-al doilea proiect independent initiat de catre Ada Navrot si Dani Popescu, dupa "Eden" de Eugen O'Brien, spectacol ce a fost prezentat cu mare succes si pe scena Teatrului National din Dublin. Proiectul "Play Hedda" este finantat de catre ArCub si UNITER, Teatrul "Nottara" fiind doar gazda spectacolului, in cadrul programului "Nocturne". (L.D.)
A r h i v a
  Ce va urma pentru cultura scrisa?    2 comentarii
  Alte manifestari in cadrul "Anului Mozart"    3 comentarii
  Doctori la ziua lui Caragiale    1 comentariu
  Primul "Musafir" la Muzeul Antipa    
  Traditii nemuritoare    
 Top afisari / comentarii 
 Terorismul in Romania (1375 afisari)
 "München" si actiunea "Mania lui Dumnezeu" (554 afisari)
 GRUPELE PRELIMINARE EURO 2008 (113 afisari)
 Profitorii si detractorii lui Eminescu (II) (85 afisari)
 Israelul va ataca facilitatile nucleare ale Iranului (85 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00958 sec.