Iulia POPOVICI 

Mai putin de-o saptamana a trecut de la ultima conferinta a ministrului Culturii si Cultelor, conferinta in care Adrian Iorgulescu isi anunta intentiile pe anul tocmai inceput. Reactiile, intr-o "anumita parte a presei", au fost radicale: dl Iorgulescu are mari sanse sa ajunga un "ministru pacalici". Cum in paginile noastre de opinii nimeni nu se gandeste sa-si faca o cariera din critica la ministru, nu vom face aprecieri, de mare subtilitate, legate de faptul ca probabil acuzatiile aduse lui Iorgulescu pentru acceptarea unui buget infim de 0,15% din PIB l-au facut pe acesta sa supraliciteze activitatile MCC din 2006 si sa insiste atat pe fondurile suplimentare ale ministerului. Actualul ministru pare, din pacate, genul care tine sa aiba intotdeauna dreptate, fie si in ciuda evidentei. O structura administrativa de complexitatea unui minister nu se poate confunda, totusi, cu cel care-o conduce intr-un anumit moment al existentei sale; trebuie, cumva, sa priveasca dincolo de datele unei personalitati si ale unui mandat. Or, pana una-alta, MCC isi construieste un discurs mai degraba de organizatie non-guvernamentala dependenta de finantari anuale decat de administratie centrala cu viziune pe termen lung. Caci anul vine, anul trece, chiar daca se cheama "Carol I", "Charles de Gaulle", "Anul Francofoniei" sau "Sibiu, capitala culturala europeana"; o sa fie intotdeauna cate unul botezat sonor. Si pe bune ca nu se intampla nimic, doar ca se mai bifeaza o activitate si lumea e fericita c-a avut, in sfarsit, ceva ocupatie. Foarte frumos ca se organizeaza expozitii de arta romaneasca la Paris, dar oare n-am putea face cumva ca lumea culturala occidentala sa-si aminteasca de noi si altcandva decat la sarbatorile limbii franceze? Inteleg importanta (inter)nationala a unui eveniment ca organizarea la Bucuresti a "summit"-ului Francofoniei, care angreneaza intregul mecanism guvernamental, la fel cum se intampla si cu "Sibiu, capitala culturala europeana", totusi, misiunea unui minister nu e sa organizeze evenimente. Misiunea lui e sa faca posibila, legislativ, logistic, eventual financiar, aceasta organizare, chit ca asta presupune mai putina vizibilitate mediatica. MCC ar putea fi, si ar fi bine sa fie, o interfata de contact intre operatorii culturali si restul poporului, un intermediar privilegiat care sa asigure functionarea in bune conditiuni a actului cultural, veghind in acelasi timp la respectarea unor valori primordiale ale democratiei, cum sunt dreptul la libera exprimare si dreptul la reprezentare a tuturor cetatenilor, inclusiv a celor apartinand minoritatilor. Cand un functionar vine sa reclame, in numele institutiei, proprietatea MCC asupra spatiului Centrului National al Dansului, proclamand explicit inadvertenta "proferarii" de critici legate de minister inauntrul acestui spatiu, avem de-a face cu o confuzie grava asupra statutului MCC. La fel ca bisericile Evului Mediu, institutiile unui stat democratic sunt garantele exprimarii libere de opinii. Libere, in sensul dat acum doua sute de ani de John Stuart Mill: fara a incalca drepturile si libertatile altcuiva. Dar printre care nu se numara confortul psihic al reprezentantilor autoritatii statale si nici vesnicul acord cu acestia. In MCC exista o neintelegere solida, care dureaza de ani buni, privitoare la ce face, pe cine reprezinta si pentru cine lucreaza acest minister. Un numar mare de oameni prost platiti - care, din aceasta cauza, au tot soiul de activitati colaterale, de cele mai multe ori colaborand (fiindca asta stiu sa faca) exact cu acele organisme cu care negociaza in calitate de reprezentanti ai institutiei de reglementare, ceea ce in mod normal ar fi o situatie de incompatibilitate - sunt pusi in situatia de a face politica culturala fara sa stie ce inseamna ea. Asa ca se apuca de facut evenimente (numite administrativ proiecte), ca sa-si justifice existenta. Anul Caragiale a fost un mare eveniment de felul asta, s-au montat spectacole, s-au organizat turnee prin Japonia, s-au mai publicat niste carti. Si? Au avut toate astea vreo urmare pe termen lung? Ca sa nu mai zic ca nici macar cand e vorba de initiativele-i politice Ministerul Culturii nu vede dincolo de propriile urechi. Vine legea patrimoniului industrial. Are bani MCC sa-si exercite dreptul de preemptiune la cumpararea acestor cladiri industriale, e pregatit el sa intervina pe langa autoritatile locale pentru ca aceste imobile sa intre in circuitul cultural? Nu e, fiindca e ocupat cu evenimentele. Cat despre statuia lui Carol I, s-ar fi apucat ministerul s-o caute daca nu se intrezarea Anul Carol? Se prea poate ca nu, altfel ar fi initiat un program coerent de recuperare a datelor privitoare la toate statuile de importanta istorica matrasite de comunisti, si n-ar astepta cate-o ocazie aniversara pentru fiecare. Noroc ca-n fiecare an e cate cineva/ ceva de sarbatorit...