Se vor implini anul acesta una mie noua sute trei zeci si sapte de ani, din vremea cand evreii asteptau un "Mesia", adica un mantuitor, un indurator si iata ca veni fiul tamplarului din Nazaret, nascut in ieslele grajdului. Vremurile de grea cumpana, epocile de criza spirituala si materiala au facut ca mistica popoarelor sa cheme magic interventia fortelor misterioase si divine. Crestinismul explica tocmai acea stare de spirit colectiva a timpului de prapad, stare ce se transforma intr'o psihoza, amintita si de Carlyle in cartea sa despre "Profeti". Isus a predicat prin noul sau edificiu virtutea, gratie careia s'au infaptuit progresele in fata carora mintea ramane de multe ori in loc, insa lumea noastra, materialista, dispretuind munca si ideia morala, cazuta pe fagasul pierzaniei, este din nou in asteptarea unei forte creatoare si morale. Nadajduim in vremuri mai bune, in acelasi simbol care l'a reprezentat Isus Cristos. Craciunul anului 1937, este poate mai mult ca oricand o simfonie a mizeriei de tot felul; morale, spirituale si materiale. Dar... speram ca durerile ce le suferim acum noi romanii, insemneaza ca prin focul acestei dureri poate se va primeni firea noastra, sufletul si constiinta noastra: "Igne natura senovatur integra..." Zbuciumul tuturora poate ne va oteli si ne vor preface in stanca la nevoi de ordin patriotic. Sarbatoarea Crestinatatii - nasterea Mantuitorului - ne opreste o clipa in loc, amintindu-ne de glasu-i pacificator: "Pace pe pamant si intre oameni buna invoire!" si altfel: "Eu sunt calea, adevarul si viata!". ZIUA, 23 decembrie 1937

rubrica realizata de Carmen Gherghei