Ziua Logo
  Nr. 3510 de miercuri, 21 decembrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Misiune: Umflati gogoasa teroristilor!
Diversiunea a facut ca detasamentul lui Trotca, macelarit in fata MApN, sa fie declarat terorist
ZIUA continua seria rememorarii evenimentelor fierbinti din 1989, in urma carora, sub presiunea populatiei, regimul Ceausescu s-a prabusit. Din pacate, scopurile revolutionarilor din 17-21 decembrie au fost deturnate de catre cei care au dorit si au pastrat puterea prin diversiune. Procurorul militar general Dan Voinea afirma luni, pentru a doua oara: "Comunistii au tras ca sa ramana la putere. Si au ramas!".
Astazi prezentam o cronologie a zilei de 21 decembrie si declaratii inedite ale unor martori, fosti angajati ai structurilor de Securitate. Acestea din urma provin din randul materialelor documentare care stau la baza unei monografii a revolutiei. Carte ce urmeaza sa fie publicata de istoricii Marius Oprea, Stejarel Olaru si Denis Deletant. (M.A.B.)
Scena balconului
La sediul Comitetului Central al PCR se desfasoara sedinta Comitetului Politic Executiv in cadrul careia se discuta situatia de la Timisoara. Nicolae Ceausescu propune marirea unor retributii si ajutoare sociale.
In jurul orei 12,00, incepe in Piata Republicii un mare miting. Participantilor le sunt distribuite un numar impresionant de pancarte prin care erau condamnate manifestatiile de la Timisoara si se exprima solidaritatea cu conducerea de partid si de stat, in frunte cu Nicolae Ceausescu. Desfasurarea mitingului este transmisa in direct de televiziune si radio. Cuvantarea lui Nicolae Ceausescu este intrerupta de grupuri de protestatari, constituite spontan. Incep sa se auda huiduieli. Se creaza panica, iar cea mai mare parte a manifestantilor parasesc mitingul. Elena Ceausescu face incercari disperate pentru a-i linisti pe participanti.
Panica se generalizeaza, iar Nicolae Ceausescu paraseste balconul de la care vorbea. Transmisia mitingului la radio si televiziune este intrerupta. Dupa cateva momente, Nicolae Ceausescu reapare in balconul Comitetului Central si reincepe cuvantarea. Transmisiile de televiziune si radio se reiau. Nicolae Ceausescu promite luarea unor pseudo-masuri de imbunatatire a nivelului de trai si protectie sociala.
Pentru prima data in 24 de ani de cand Ceausescu era la conducerea partidului, el este huiduit in timpul unui discurs. La 12,50, Nicolae Ceausescu se retrage in sediul Comitetului Central.
Democratie, Libertate, Jos Ceausescu!
Mitingul se sparge, iar pe strazile din jur mii de oameni manifesteaza pentru democratie si impotriva dictaturii. Se aud lozincile: "Democratie!", "Libertate!", "Ieri in Timisoara, azi in toata tara!", "Jos Ceausescu!".
La ora 14, in centrul orasului, apar primele blindate. In jurul orei 16,30, un camion al armatei intra in grupul de manifestanti din fata Salii Dalles, provocand morti si raniti. La scurt timp, sunt auzite primele rafale de arme automate in centrul orasului. In jurul orei 17,30, ministrul Apararii Nationale, Vasile Milea, ordona instalarea unui centru de comanda radio al operatiunilor armate in sediul Comitetului Central.
La ora 18, Ceausescu organizeaza o teleconferinta in cadrul careia sustine ca actiunile populare pun in pericol integritatea si independenta Romaniei.
In cursul serii demonstrantii, majoritatea tineri, se concentreaza in fata hotelului Intercontinental, unde ridica o baricada in fata dispozitivului de interventie. Fortele de ordine primesc ordinul sa "curete zona". In cursul noptii, in jurul orei 23,00, se trage asupra demonstrantilor de la Intercontinental si dinspre Piata Universitatii. Se inregistreaza morti si raniti. Numerosi manifestanti sunt arestati si incarcerati la inchisoarea Jilava, din apropierea Bucurestilor. Dupa ce manifestantii sunt alungati, unitati de salubrizare spala asfaltul de sange.
Proclamatia de la Timisoara
Timisoara - pentru a sasea zi consecutiv, au loc manifestatii. Muncitorii parasesc lucrul si se indreapta spre Piata Operei, unde se aduna zeci de mii de oameni. Se constituie Frontul Democratic Roman din Timisoara, care difuzeaza o "Declaratie - Program". In balconul Operei se citeste Proclamatia Frontului Democrat Roman. Peste 200.000 de demonstranti se afla pe strazile orasului. La Brasov, unde avusese loc la 15 noiembrie 1987 o ampla manifestatie anticomunista, cateva zeci de mii de oameni se aduna in fata Comitetului judetean PCR. La Sibiu, unde prim-secretar al judetenei era Nicu Ceausescu, ies in strada cateva mii de manifestanti.
Martorii evenimentelor
Col. Goran Gheorghe, fost adjunct al sefului Securitatii Capitalei: "(Dir. IV-a nu avea in 21 dec. atributii concrete cu privire la miting. Doar gen. Vlad a spus sa se dea o mana de sprijin Securitatii Capitalei, asa ca am conlucrat cu gen. Vasile Gheorghe de la securitate. Gen. Vasile nu avea efective in dispozitive. Gen Vasile, pe la 11 noaptea, a plecat pe platou, din biroul meu pt. ca a fost informat ca au fost retinuti si 2 diplomati francezi. A intervenit ca astia sa nu fie dusi la Jilava. Parerea mea a fost ca au venit din Timisoara tineri care au provocat dezordinea la miting si apoi demonstratiile din dupa-masa si seara zilei de 21 dec. 89 din Bucuresti.
Prima data arestatii au fost adusi si la sediul inspectoratului M.I. din Capitala. Eu am dat ordin sa dispara de aici, astfel au fost dusi si cei 10 oameni la Jilava, motiv pentru care am fost si eu acuzat.
7 luptatori iranieni pentru Stanculescu
Pe ziua de 20 dec. din Iran au venit 7 luptatori, nu stiu cu ce cursa de avion. In camera 411 din Hotelul Capitol National a locuit un englez. A primit un telex "draga John, Ceausescu a simtit ca este in pericol, a avut sprijin de la Hasbulah si urmatorii 7 din Hasbulah vin la Bucuresti. Eu le-am gasit urma celor 7. Nu au dormit la hotel, au fost pe la Romtehnica - intreprinderea de comert interior a armatei de care se ocupa Stanculescu. In orice caz acesti oameni trebuiau sa ajunga la Stanculescu. Eu ca profesionist am tras concluzia ca acesti oameni, vazand ca nu mai pot apara regimul, au creat panica, au facut acte de diversiune.(...) Cei 7 au trecut prin vama Giurgiu, pe data de 30 dec. au parasit tara. Dupa 22 dec. Brucan si Militaru au canalizat mersul evenimentelor.(...)
In noaptea de 20-21 dec. am primit informatia ca cu trenul de noapte au venit indivizi din Timisoara. Apoi am vazut oameni care intepau femei pt. ca ele sa zbiere pt. a provoca dezordine in miting. Si am vazut un microbuz cu aceste pancarde (care aveau manerul prevazut cu cui pt. impuns). De aici am tras concluzia ca timisorenii actionau in Bucuresti. (...)
Daca s-a pus problema sa justificam noua putere si ca s-au anuntat 60.000 morti inseamna ca trebuiau niste victime "si atunci cei 7 au fost folositi".
Gen. Gigi Diaconescu a venit la mine (adj. procurorului general), la un pahar de vin pt. ca avea sarcina sa amplifice problema teroristilor. A venit prin 3-5 ianuarie '90. Mi-a spus: "hai sa lamurim treaba asta, ca ar fi formidabil sa mai dai 3 de la tine, mai pun si eu 3 de la mine si incheiem problema." Mi-a ramas in gand acest lucru. Atunci bineinteles am refuzat orice targ pe aceasta tema. (...)
Securitatea nu s-a schimbat, sistemul nu s-a schimbat. Este o continuare pe alt plan a aceleiasi situatii! Dar parte pe alt plan! Au ajuns la putere niste oportunisti, fosti comunisti, se cearta intre ei. In Romania actuala se lupta si se bat intre ei comunistii! Exceptia poate cei care erau in inchisori.)''
Distribuirea corespondentei secrete, sistata
Col. (r) STEFANESCU MIRCEA - fost sef al unitatii de corespondenta secreta: ''(Din 18 dec. n-am mai parasit unitatea Coordonare transportul coorespondentei speciale. Nu prea stiu despre evenimente. Era o unitate de deservire, izolata- Bineinteles manipulau documente de mare importanta, incepand cu documentele secrete de importanta deosebita.
Din 22 dec. pina in 9 ian. 90 am intrerupt activitatea, dar in 9 ian. am reinceput in cadrul MApN sa transportam documente prin capitala, iar din 11 ian. Si in tara.(...)
Stiu ca in 21-22 in Bucuresti au fost scoasese trupe de la scoala din Baneasa, din comandamentul trupelor din Baneasa - cateva unitati si din USLA. Eu nu stiu precis pt. ca nu ieseam din unitate - nici legaturile telefonice nu functionau la un moment dat- mi-a ramas doar telefonul securiat la centrala C.F.R.-ului. Am avut ordin de la gen. Alexie Stefan sa nu folosim armamentul in nici un caz, asta pe 22 decembrie. Cred ca in jurul orei 9. Alexie a fost secretar de stat, era la minister. Totodata mi-a spus sa nu mai transportam corespondenta secreta. Aveam corespondenta colectata si nedistribuita inca din 20 dec. 89.)''
Femeile erau intepate in fund sa zbiere
Lt.col. CRISTESCU N. ALEXANDRU- fost luptator USLA: "(Nemijlocit eram subordonat lui Trotca, iar comandantul nostru a fost col. Ardeleanu. (...) In noaptea de 20/21 s-a hotarat tinerea mitingului. Dimineata la 5 am fost sunat sa vin pt. a organiza masurile pt. miting. Am avut 5 rezerve de cate 20 cadre amplasate in 5 locuri si 5 posturi de observare amplasate in cladirile din jurul pietei de la C.C. Ofiterii aveau pistoale, iar posturile de observare aveau si pusca cu luneta cu cate 5 cartuse fiecare si binoclu. (...) Posturile de observare aveau misiunea de a observa imprejurimile ca cineva sa nu deschida foc asupra demonstrantilor sau personalitatilor. Vizavi la Cons. de Stat nu aveam punct de observare pt. ca acolo erau cei din Directia V-a si SMB-ul (Securitatea Municipiului Bucuresti). Posturile le-am amplasat dimineata la ora 8.
A inceput mitingul, s-a produs acea busculada, vuiet (oamenii tipau) si eu m-am speriat. Eu eram langa carul de reportaj - era si gen. Bucurescu care are inaltimea 2 metri si totusi ma intreba pe mine ca ce se intampla. Totusi am observat cum erau intepate femeile in fund cu tepi pt. ca ele sa zbiere sa se vaite. Dupa miting am ramas pana seara in piata - au venit maturatorii, au curatat piata. De fapt am stat pana dimineata - eu am stat in fata hotelului Bucuresti, in spatele cordonului de militari intr-o masina. In spatele Hotelului Bucuresti am ajuns cu Trotca, pe la orele 15.
Aveam pistolul din dotare - din 16 dec. s-a ordonat ca toti ofiterii sa aiba la ei pistolul din dotare. Ma mai duceam pe la P-ta Universitatii, veneam inapoi. Baricada de la Intercontinental s-a spart pe la 1,50-2. Dupa aceia s-a dat comanda sa se faca curat, apoi spre dimineata col. Ardeleanu mi-a dat ordin sa ne intoarcem in unitate. Ne-am culcat pana pe la 8, cand am venit aici la CC cu 25 de oameni)". (D.E.I.)
 Afisari: 126  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 6 Afiseaza toate comentariile  
Cine a scris astea ? cam aiurea faptele,cronologic .   de Aladin
Culmea penibilului, prostiei si ceausismului   de Ghita Bizonu'
intepatul in fund cu pancarta   de the
Cat de cumintei au fost , in dec. `89, "martorii evenimentelor", ...   de Tzepelica
Dictatura creiaza monstrii..   de Doro
un detaliu este incorect - sã mai am încredere în restul ?   de secarica
A r h i v a
  CNSAS face pe prostul    10 comentarii
  Gasca lui Lupascu pleaca din CSM    5 comentarii
  Procurorii din dosarul stenogramelor, dati pe mana CSM    
  Premiul GDS pentru Macovei    2 comentarii
  Abuzati si neglijati, milioane de copii devin invizibili    
  Aniversarea Revolutiei, fara revolutionari    1 comentariu
  Iliescu vrea recuzarea procurorului Voinea    4 comentarii
  Judecatoarea Hrebenciuca    
  Tariceanu se paruieste cu PSD    2 comentarii
  Ariel Sharon a invins atacul cerebral    12 comentarii
  E(r)ste BCR    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Basarabenii si bucovinenii, discriminati prin neaplicarea Legii 290/2003 (1130 afisari)
 Misiune: Umflati gogoasa teroristilor! (126 afisari)
 Povesti erotice inramate familial (100 afisari)
 Banca Centrala a Italiei, in deriva (33 afisari)
 Ariel Sharon a invins atacul cerebral (28 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01234 sec.