Ziua Logo
  Nr. 3509 de marti, 20 decembrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Social
Iures pentru Oprescu&Co
-- Studentii protesteaza impotriva demiterilor din spitale * USR va inainta o scrisoare deschisa Comisiei Europene * La Cluj, conducerea Institutului Inimii va contesta in instanta ordinele de demitere * Contestatiile lui Oprescu analizate azi si maine
foto: Mediafax
Uniunea Studentilor din Romania (USR) protesteaza fata de inlocuirea din functie a mai multor profesori universitari directori de spitale sau membri in consiliile de administratie de catre ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu. Intr-un comunicat remis ieri, USR sustine ca actiunile respective sunt de natura politica si acuza actuala guvernare ca "trateaza intelectualitatea tarii intr-un mod jignitor". USR apreciaza ca ministrul Eugen Nicolaescu "a transformat directorii respectivi, prin intermediul mass-media, in infractori de drept comun, fara a oferi explicatii clare nici pana la aceasta data". Totodata, studentii considera ca Academia Romana a fost jignita de ministrul Sanatatii care, sustine USR, a fost "trimis inapoi sa scrie carti, in conditiile in care domnul Eugen Simion isi exprima un punct de vedere personal".
Presedintele Academiei Romane si-a exprimat in cursul saptamanii trecute dezaprobarea fata de revocarea lui Sorin Oprescu din functia de director al Spitalului Universitar Bucuresti si Spitalului Elias. Studentii acuza actuala putere de faptul ca foloseste sanatatea, invatamantul si cultura drept "arme pentru o vendeta politica, denotand o mentalitate inacceptabila pentru o guvernare care se vrea reprezentanta celor mai puternice principii democratice".
USR anunta ca in ianuarie 2006 va intocmi un "bilant al esecurilor actualei guvernari" si va inainta o scrisoare deschisa Comisiei Europene, asa cum a procedat si in vremea fostei guvernari.
La Cluj, fostul director al Institutului Inimii "N. Stancioiu", Radu Capalneanu afirma ca ordinele de demitere care privesc spitalul sau sunt ilegale si va actiona in instanta Ministerul Sanatatii. Doctorul sustine ca ordinele de demitere pe care le-a primit la sfarsitul saptamanii trecute incalca Legea Spitalelor. El spune ca Institutul Inimii a inceput intr-adevar anul 2005 cu datorii, dar in luna noiembrie nu mai exista nici una, iar acest fapt nu poate fi o dovada de prost management. Fostul director sustinuse initial ca nu va contesta demiterea in instanta, pentru a nu parea ca tine la functie. Acum insa, el s-a razgandit si spune ca merge in instanta, pentru a apara onoarea echipei demise la Cluj. Radu Capalneanu a mai marturisit ca, daca va castiga acest proces si ordinul de demitere va fi invalidat, el va demisiona oricum din functie.
Acelasi punct de vedere este sustinut de directorul interimar, Mircea Barsan, abia numit in functie de catre ministrul Nicolaescu. Acesta considera ca motivele ministerului privind demiterea fostului director si a consiliului de administratie nu sunt intemeiate. In plus, Barsan declara ca a acceptat functia doar pana la organizarea concursului din luna martie, la care el nu va participa.
Contestatiile impotriva ordinelor prin care doctorul Sorin Oprescu a fost demis de ministrul Sanatatii de la conducerea Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB) si a Spitalului Elias vor fi judecate, in aceasta saptamana, de instanta Curtii de Apel Bucuresti. Cele doua contestatii vor fi luate in discutie, separat, in sedinte care vor avea loc astazi si maine. Noul director al Spitalului Elias, Vlad Romano, numit prin ordinul ministrului Sanatatii in locul lui Sorin Oprescu nu se prezentase la locul de munca pana ieri dupa-amiaza.
Carmen POPESCU 
A r h i v a
  Apogeul rujeolei    
  Traian, cu suspiciune    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Teroristii tovarasului (178 afisari)
 Stefan Hrusca din Ieud (107 afisari)
 Colinde, colinde, colinda Craciunul! (106 afisari)
 Cu "Badaranii" in jurul tarii (87 afisari)
 Din Germania, a disparut "Goliat" (67 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01696 sec.