Vitali TRETIAKOV 

Conflictul gazelor dintre Moscova si Kiev se ascute. Si putin probabil ca cineva sa poata anticipa finalul. In orice caz, cum se va incheia el pana la 1 ianuarie anul viitor. Mai ales ca, pana acum, nu se intrevad variante de compromis. Gazprom pare de neclintit. Partea ucraineana intreprinde manevre exclusiv tactice, menite, cica, sa demonstreze disponibilitatea de a tine cont de cerintele Moscovei, dar, strategic, Kievul ramane pe aceleasi pozitii. Nu ma uimeste incapatanarea Kievului. In toti acesti ultimi ani, in special sub Leonid Kucima, Ucraina a reusit intotdeauna sa impuna conducerii ruse conditii maxim de avantajoase pentru sine, atat de colaborare economica, dar si politica, incalcand in acelasi timp toate angajamentele asumate in fata Moscovei. Fireste, noii lideri ucraineni au decis sa nu renunte la aceasta atitudine aducatoare de atata foloase si mostenita de la Kucima, al carui regim a fost blestemat drept corupt din cap pana-n picioare, fatarnic si daunator intereselor Ucrainei. Pe vectorul ucrainean al politicii externe ruse, aceasta fermitate este cu adevarat fara precedent - nimic asemanator nu s-a mai intalnit pana acum. De aceea, apropo, tot timpul ai impresia (inclusiv la Kiev) ca mai devreme sau mai tarziu, daca nu la 29 decembrie, atunci la 31, Gazprom va ceda. Indraznesc sa presupun ca, de aceasta data, nu se va intampla asta. Iar confirmarea nu e atat faptul ca, dupa confuzia de anul trecut, presedintele Vladimir Putin a precizat personal pozitia Rusiei. Ba mai mult, a expus in detaliu argumentatia financiara a acestei pozitii, indicand Kievului de unde ar trebui sa ia banii lipsa. Ar fi fost cu adevarat uluitor daca, dupa un astfel de amestec extraordinar al sefului statului, Moscova ar fi inceput sa dea inapoi. O dovada mai substantiala pentru mine este o serie de fapte, mai degraba indirecte decat directe (cu exceptia indaratniciei Gazpromului), care demonstreaza: Kremlinul s-a saturat sa nu observe sau sa lase impresia ca nu vede tendintele anti-rusesti si anti-ruse, traditionale, dar tot mai puternice, mai ales sub "democratul" Iuscenko, din politica interna si externa a Kievului. In ultima luna am fost de doua ori in Ucraina - mai intai la Kiev, apoi la Sevastopol si la Ialta. Si cate ceva pot sa judec pe baza propriilor si proaspetelor mele impresii. Printre interlocutorii mei ucraineni din mediul rusesc nu s-a gasit nici unul care sa nu vorbeasca despre fatarnicia si consecventa actualei puteri de la Kiev in privinta eliminarii limbii ruse, ucrainizarii si limitarii drepturilor populatiei ruse a Ucrainei. Iata unul dintre exemplele care nu au fost pomenite de mass-media din Rusia. Se stie ca, la 28 martie, in Ucraina vor avea loc alegeri parlamentare vitale. Iar acum, pe intreg teritoriul tarii, inclusiv in regiunile dominate absolut de populatia rusa, are loc trecerea la completarea listelor de alegatori din limba rusa in ucraineana. Din dispozitia Kievului aceasta operatiune se realizeaza cu ajutorul programelor electronice de translatie. Unii comentatori moscoviti au considerat numirea lui Ehanurov ca sef al cabinetului de la Kiev un fel de concesie facuta Moscovei. Dar, punandu-l in fruntea guvernului, presedintele Iuscenko l-a numit, in acelasi timp, la carma companiei Naftogaz, adica a concurentului Gazpromului pe Ivcenko, un la fel de rusofob. Ca sa nu mai vorbesc despre prea bine cunoscuta de acum manevra a Kievului a coagularii acelei Comunitati rusofobe a Optiunii Democratice, de multe alte actiuni anti-rusesti. Dupa Maidan, Ucraina s-a rupt in doua, dupa criteriul etnic - in ucraineni si rusi. Dar cunoscatorii fini privesc lucrurile in adancul lor. In pofida tuturor stradaniilor autoritatilor oficiale, majoritatea ucrainenilor si majoritatea rusilor continua sa manifeste unii fata de ceilalti aceleasi sentimente de prietenie, in cel mai rau caz indiferenta. Dar partea ucraineana a Ucrainei se afla sub puternica presiune a "etnosului galician", cum sunt numiti reprezentantii teritoriilor din vestul tarii, a caror reprezentare in echipa lui Iuscenko a crescut simtitor si care, practic, ii incita pe ucrainenii-ucraineni impotriva ucrainenilor-rusi. Adica ambele popoare ale Ucrainei au cazut sub puterea politica a unei minoritati anti-rusesti din chiar interiorul poporului ucrainean. Asta a si fost principalul motiv al dezbinarii societatii ucrainene si premisa a unei posibile dezintegrari a statului ucrainean. Iar puterea lui Iuscenko nu a facut decat sa dea un impuls acestei tendinte, constituind-o, oarecum. Despre premisele economice ale indaratniciei Kremlinului si Gazpromului in conflictul gazelor s-a scris destul in ultimele saptamani. Eu am enumerat premisele politice despre care Kremlinul inca nu indrazneste sa vorbeasca. Dupa parerea mea, se codeste degeaba. Dar tot e bine ca acum nu se mai sfieste sa actioneze. Comentariu de Vitali Tretiakov, publicat de Rossiiskaia Gazeta Copyright: Agentia "Rusia la zi"