Stelian TANASE 

Clauza de salvgardare, amintita din nou la Bruxelles zilele astea, este o veritabila sperietoare si chiar mai mult. Negocierea tarzie, limitata si proasta care a dus la o asemenea sabie deasupra capului Romaniei, cu care ne-a lasat trecuta guvernare, isi arata coltii abia acum. Ultimele sase luni vor fi chiar ca un thriller. Traseul Romaniei este inca pe muchie de cutit. Vom trai cu ochii pe ceas. Sper sa nu se produca si acum isteria de la stupida campanie proNATO din 1997. Guvernul totusi va fi bagat in viteza vrand nevrand. Nu mai zic de Parlament, si el cu destule corigente. Practic, avem sanse 50% sa ajungem dupa calendar la 1 ianuarie 2007 la linia de sosire. Intr-un fel e mai bine asa, de ce nu. Altfel, poate ne-am relaxa prematur, daca ne-am considera gata intrati. E drept ca nici nu prea avem motive pentru un asemenea "optimism istoric". Multe capitole, mai ales in ce priveste implementarea, sufera. Cu legile mai stam cum mai stam, dar la aplicarea lor lucrurile merg mult mai greu. Pana acolo, incat cred ca, daca am fi evaluati dupa acest criteriu, am fi amanati pentru 2008. Asta ar fi spre bucuria euroscepticilor, dar si a celor care isi vad amenintate afacerile - mai degraba monopolurile - pe piata interna de concurenta occidentala. Li s-ar alatura si cei care au inceput sa simta la buzunar constrangerile si costurile integrarii si si-au mai pierdut din entuziasmul de altadata. Premierul Tariceanu isi joaca de fapt cariera politica pe aceasta data: 1 ianuarie 2007. Basescu mai putin, la adapostul alegerilor prezidentiale. Ele vor veni in 2009, dupa doua randuri de alegeri, europene si pentru Parlamentul de la Bucuresti. Interesant este ca indiferent de verdictul Bruxelles-ului, Coalitia va pierde in 2008. In tarile care au poposit in UE la ultimul val de extindere, guvernele, in loc sa beneficieze de performanta, au cazut de la putere. In loc sa fie revotate, au pierdut alegerile care au urmat "marelui moment" al integrarii tarilor lor in UE. Prin comparatie, Coalitia este in situatia ciudata de a pierde viitoarele alegeri si daca Romania intra in UE la data anuntata, si daca nu intra. In primul caz, Guvernul va plati pretul politic al strangerii surubului. In al doilea, va plati pretul esecului integrarii la termen. In primul caz, ar fi o cadere venita de la un electorat nerabdator, frustrat de cheltuieli si de constrangerile adaptarii la economia europeana. In al doilea, va fi o cadere mai curand politica. Amanarea pe 2008 va fi in beneficiul Opozitiei care va acuza Guvernul ca este incapabil si nu a reusit sa isi atinga principalul obiectiv. Ministrii actuali, majoritatea parlamentara merg la taiere ca vitele la abator. O guvernare de sacrificiu. Multe dintre guverne au pretins ca sunt asa ceva si au dat inapoi in fata reformelor. Acum eticheta se potriveste. In calea unui asemenea scenariu, sta doar eventualitatea scindarii PSD. Atunci s-ar deschide calea unei a treia forte politice, la care unii viseaza cu ochii deschisi ca o sansa de a trece in prim plan sau de a reveni unde se gaseau altadata. Peisajul politic s-ar schimba radical. Dar aceasta regrupare e posibila numai daca apar cele doua conditii 1/ un esec la Bruxelles si 2/ scindarea PSD. Un factor care trebuie luat in considerare in orice calcul este starea proasta de la Bruxelles. Entuziasmul pentru realizarea unei Europe unite a scazut semnificativ de la o vreme, mai ales dupa ultimul val de extindere, cand au fost inghitite zece state. Se pare cu destule indigestii, ca efect. Primul semnal a fost refuzul francezilor si al olandezilor de a vota Constitutia europeana. Sigur, a fost un vot mai curand impotriva guvernelor respective decat de respingere a procesului largirii, dar efectele au fost cele stiute. Euroscepticii au castigat teren si a rezultat in plus o incetinire a calendarului. S-au adaugat tensiunile legate de extindere. Aici Turcia e nuca tare. Pe acest fond, amanarea datei de 1 ianuarie 2007 i-ar ajuta mult pe cei care resping integrarea Turciei. Odata rezolvata chestiunea cu Bucuresti si Sofia, ar veni la rand Ankara. Este apoi chestiunea care anima acum UE, cea a bugetului. Propunea britanica aprooape ca ar sacrifica integrarea la termen a Romaniei. Nu ar fi destui bani pentru o noua largire. Dupa cheltuielile facute cu cele zece state admise recent, unii se gandesc ca UE are nevoie de o relaxare, in loc sa continue efortul financiar necesar inca unei extinderi, oricum mai mica decat ultima. Disensiunile - in principal intre Marea Britanie si Franta - nu par sa faca deocamndata loc unui compromis. Franta a fost/este marea beneficiara a bugetelor UE. Marea Britanie zice ca ar trebui regandita alocarea fondurilor. Parisul a reusit sa coalizeze tarile de pe continent impotriva propunerii Londrei. Romania este si ea dezavantajata de ce vrea Tony Blair. Bucurestiul e cu mainile legate. Nu are decat sa faca un dans discret in culise. Practic trebuie - sperand - sa astepte rezultatul disputei. Din pacate toata aceasta stare de oboseala, as numi-o, a UE se produce exact cand Romania e la usa.