Varujan VOSGANIAN 

Este foarte interesant de observat modul in care mediul de afaceri reactioneaza atunci cand au loc schimbari in plan legislativ. Se observa, pe zi ce trece, ca astfel de schimbari devin tot mai dificil de realizat din cauza faptului ca, intre timp, grupurile de interese s-au intarit si capacitatea lor de reactie este mult mai rapida si mai eficienta. In debutul tranzitiei lucrurile erau mult mai simple. La inceput, imediat dupa anul 1990, am avut doua categorii de interese, care isi aveau o reflectare destul de transparenta in mediul politic. Anume, cei care aparau proprietatea de stat si cei care socoteau necesara restrangerea ei in favoarea dezvoltarii sectorului privat. Dupa cativa ani, prima categorie s-a rafinat, astfel incat am avut de-a face cu trei categorii, anume cea a aparatorilor sectorului de stat, cea a promotorilor sectorului privat si cea a aparatorilor sectorului de stat pe care doreau sa-l transforme in sector privat, dar dupa reguli proprii si, bineinteles, in propriul beneficiu. Multa vreme, pana prin 1997, cum bine s-a vazut, categoria celor care aparau interesele investitorilor straini era absenta atat din modul de organizare a mediului economic cat si din felul in care aceasta se reflecta in atitudinea clasei politice. A devenit de bon ton ca investitiile straine sa fie efectiv sustinute abia dupa 1999, atunci cand Romania a intrat oficial in procesul de integrare in Uniunea Europeana. In prezent, astfel de clasificari sunt mult mai dificil de facut. Categoria aparatorilor proprietatii de stat a disparut sau s-a centrat in jurul unor grupuri manageriale ale intreprinderilor neprivatizate, dar fara impact politic si, cel mai adesea, fara credibilitate. Privatizarea Bancii Comerciale Romane este momentul in care despre lozinci de tipul "Nu ne vindem tara" se poate vorbi doar in evocarile nostalgice ale unora sau amuzante ale altora. S-a dezvoltat in schimb, destul de mult, impactul investitorilor straini care constituie voci distincte, fie prin asociatiile profesionale, fie prin reprezentantele tarilor de origine, fie prin traseele pe care ei insisi si le deschid in hatisul politic dambovitean. Dar despre un lobby ca atare al mediului de afaceri nu se poate vorbi. Asistam la un paradox. Pe de o parte, cum spuneam, grupurile de interese sunt active si influente. Pe de alta parte, structurile patronale sunt slabe. Explicatia consta in modul adesea oligarhic in care mediul de afaceri si cel politic s-au intrepatruns in evolutia lor postdecembrista. Oamenii de afaceri influenti nu au nevoie de patronate care sa realizeze dialogul social, pentru ca ei insisi au gasit, pe cont propriu, interlocutori in clasa politica. Dialogul social a fost inlocuit, in mod eficient, cu dialogul individual, de la om la om, adica respectand, potrivit glumei care circula in perioada comunista, legea lui Ohm: "Esti om cu mine, sunt om cu tine". Acest mod de exprimare a intereselor mediului de afaceri a fost pagubitor pentru ca el nu a dus la o dezvoltare armonioasa a pietelor, nu a condus la o buna alocare a resurselor si a determinat risipirea multor energii nationale acolo unde ele nu au fost de-a dreptul ascunse peste granita. Suntem in prezent in situatia de a lua cateva masuri importante in ce priveste reducerea evaziunii fiscale, indeosebi in ce priveste alcoolul, tutunul, benzina si motorina. Ne-am angajat ca vom respecta legislatia europeana in ce priveste libera concurenta, ceea ce inseamna limitarea ajutoarelor de stat si abordarea severa si nepartinitoare a rau platnicilor. Ne vom confrunta cu situatii dificile odata cu momentul integrarii in ce priveste respectarea standardelor de mediu pentru industria romaneasca, industrie care, in cea mai mare parte ar trebui inchisa, potrivit standardelor de mediu ale UE. Va trebui sa introducem standarde de transparenta deplina in ce priveste achizitiile de stat, sa eliminam facilitatile de natura fiscala si sa introducem un control sever al modului in care sunt cheltuiti banii publici. Cateva dintre conditii le cunoastem - adaptarea legislatiei, aplicarea ei corecta, evaluarea efectelor aplicarii etc. Dar toate acestea raman litera moarta daca nu se petrece un anumit lucru, care va insemna cu adevarat nasterea unei noi clase politice. Ma refer la cresterea capacitatii de rezistenta a clasei politice la influentele grupurilor de interese. Acest lucru nu inseamna ca omul politic trebuie sa stopeze comunicarea cu mediul de afaceri, dar aceasta comunicare trebuie sa se petreaca institutionalizat, prin intermediul asociatiilor profesionale si in mod public, promovand interesele breslei, si nu ale actorilor individuali. Legea trebuie sa se scrie in limba romana, si nu in tot felul de dialecte pe care le inteleg, in dedesubturile lor, doar unii.