In acest an, Premiul Nobel pentru Literatura a fost atribuit britanicului Harold Pinter. Reputatul dramaturg nu a putut fi prezent la ceremonia gazduita de Academia Suedeza la 7 decembrie decat cu o inregistrare video. Avand in vedere precedentele, pe cunoscatori nu i-a surprins faptul ca Pinter a folosit ocazia sa lanseze o diatriba antiamericana. A si multumit pentru posibilitatea de a face din premiu o platforma. Presa internationala a preluat copios mesajele sale despre crimele Statelor Unite, care "au fost sistematice, constante, vicioase, facute fara remuscare". Conform lui Harold Pinter, America are o obsesie clinica de a manipula puterea in intreaga lume, "in timp ce joaca mascarada fortei care lupta pentru binele universal". Hipnotizeaza lumea cu pretentiile sale stralucitoare, dar in fapt SUA sunt "brutale, indiferente, dispretuitoare si nemiloase". Razboiul din Irak reprezinta o manifestare a terorismului de stat strigatoare la cer, un "act banditesc". Premierul Tony Blair trebuie sa fie judecat de Curtea Internationala de Justitie. Invazia din Irak, afirma dramaturgul, "demonstreaza un dispret absolut pentru dreptul international".
Iata un punct in care Harold Pinter a depasit discursul sentimentelor ultragiate. Dramaturgul a facut apel si la criteriul abstract, relativ greu de detaliat al dreptului international.
Ori de cate ori descopar armarea sentimentelor antiamericane cu referiri la principiile de drept care guverneaza lumea ma refugiez in analiza lui Valentin Constantin, un splendid eseu pe care Valentin Constantin l-a publicat in lunarul "Idei in Dialog", in luna iunie a.c. Textul sau "Meseria de a fi antiamerican" fusese motivat de o alta diatriba, semnata tot la cel mai inalt nivel: Noam Chomsky.
Constantin explica intr-un mod covarsitor ca prezentarea Statelor Unite ca un agresor perpetuu, "plasat ineluctabil in zona ilicitului international", se bazeaza pe o gresita interpretare a obligatiilor ce decurg din Carta ONU. Conceptia juridica care ar obliga un stat sa astepte stoic un atac cu efecte de distrugere in masa, ca sa poata actiona, are un rezultat nerezonabil. Este deci contrara principiilor de interpretare a tratatelor. Invocarea inviolabilitatii statelor care gazduiesc organizatii teroriste omite ca nici un sistem juridic nu protejeaza abuzul de drept. In concluzie, sustine Valentin Constantin cu referire la perioada de dupa 11 septembrie, "nu a existat (...) niciodata un veritabil obstacol juridic pentru actiunile Statelor Unite cu titlu de legitima aparare".
Colapsul URSS a transformat America, pana atunci umbrela de vreme rea a Europei Occidentale, in umbrela lumii. SUA si aliatii occidentali au ajuns furnizori ai principalelor bunuri publice internationale. America si partenerii sai sunt obligati sa finanteze ONU, desi Adunarea Generala este astazi, practic, un forum antiamerican; sa asigure sumele necesare Fondului Monetar International, responsabil de stabilitatea sistemului financiar global; sa sustina bugetele institutiilor specializate ale ONU si ale unor organizatii universale sau regionale. Statele Unite sunt nevoite sa asigure respectarea celui mai important tratat pentru relatia de securitate: Tratatul pentru neproliferarea armelor nucleare. America este moralmente obligata sa furnizeze primul ajutor in cazul marilor catastrofe naturale.
Ce se asteapta deci de la America? Tot ce rezulta din faptul ca este singurul stat capabil sa finanteze un razboi la mare departare de propriile frontiere. Sa actioneze - "daca se poate singura", comenteaza ironic conferentiarul de la Timisoara pe care il invoc cu atata placere - pentru a sustine ordinea internationala. Rezistenta la unilateralismul american a celorlalte mari puteri este, cel putin un timp, o simpla rezistenta de fatada. Caci competitorii sunt multumiti sa vada Statele Unite angajate in imense cheltuieli militare. Ei profita de stabilitate si de cresterea economica generala fara sa plateasca nici un pret. Eventual, administreaza SUA costuri morale cu ajutorul opiniei publice.
Securitatea planetei a fost abandonata in responsabilitatea Americii si, in acelasi timp, nu exista nici o speranta ca eforturile ei internationale sa se capitalizeze in simpatia celorlalti. Ca sa se achite de aceasta sarcina enorma, SUA sunt obligate sa-si mareasca permanent capacitatile militare si sa domine cursa inarmarilor intr-o maniera care sa descurajeze definitiv toti competitorii.
Am contrapus discursului de tip Harold Pinter si Noam Chomsky, unul nu doar proamerican, ci si foarte belicos. Analiza lui Valentin Constantin este insa in cunostinta de cauza, si mai ales, prin adecvare, incomparabil mai generoasa. Greu de penetrat in aceasta lume a maniei si a spectacolului.