Ziua Logo
  Nr. 3501 de sambata, 10 decembrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Asociatia Romana pentru Transparenta a prezentat Sistemul National de Integritate
Responsabilizarea politicienilor, vitala pentru combaterea coruptiei
Asociatia Romana pentru Transparenta recomanda, printr-o analiza a sistemului national de lupta impotriva coruptiei, modificarea legilor privind controlul averilor parlamentarilor si largirea reglementarilor privind responsabilitatea penala a ministrilor. Asociatia Romana pentru Transparenta a prezentat Sistemul National de Integritate, un studiu de tara ce contine o evaluare a sistemului de lupta impotriva coruptiei. Dupa o analiza a profilului coruptiei din Romania, raportul prezinta activitatea Parlamentului, Executivului, sistemului judiciar, Curtii de Conturi, a Politiei si a altor institutii implicate in combaterea fenomenului, semnaland o serie de prioritati in aceste domenii. "Parlamentul a avut o redusa capacitate de a genera reglementari oportune in domeniul integritatii publice si de prevenire si combatere a coruptiei", se arata in documentul Asociatiei Romane pentru Transparenta. In opinia directorului executiv al asociatiei, Victor Alistar, exista domenii in care se legifereaza excesiv, fara ca respectivele acte normative sa fie puse in aplicare. "Parlamentul trebuie sa imbunatateasca legislatia referitoare la incompatibilitati si la conflictul de interese, astfel incat sa se renunte la discriminarea fata de alte categorii de demnitari. Parlamentul trebuie sa-si imbunatateasca si puterea de supraveghrere asupra Executivului, din punct de vedere al executiei bugetului si sa utilizeze mai bine rapoartele Curtii de Conturi", a mai aratat Alistar. El a reclamat "diletantismul" comisiilor parlamentare, semnaland ca jumatate dintre membrii acestora nu sunt specialisti in domeniul respectiv.
Modificarea legislatiei privind finantarea partidelor
In ceea ce priveste coruptia la nivelul partidelor politice, Sistemul National de Integritate recomanda modificarea legislatiei privind finantarea partidelor si retragerea din functii a demnitarilor care "castiga mandatul prin imprumuturi din perioada electorala". "Legea trebuie sa cuprinda sanctiuni adecvate pentru cei care incalca prevederile, inclusiv sanctiuni politice atunci cand castigurile politice ale politicienilor depasesc cu mult sanctiunile financiare impuse de Curtea de Conturi", a mai spus Victor Alistar. In ceea ce priveste activitatea Executivului, raportul recomanda modificarea legii privind raspunderea ministeriala si largirea reglementarilor privind responsabilitatea penala speciala a demnitarilor, astfel incat "sa existe posibilitatea de a-l trage la raspundere pe politician". Implementarea codului deontologic al magistratului, precum si cresterea capacitatilor de anchetare in cazul procurorului-sef al DNA sunt doar doua dintre recomandarile prevazute in Sistemul National de Integritate, ca modalitati de imbunatatire a sistemului judiciar. Diminuarea atributiilor comisiilor de disciplina din cadrul Politiei, ca urmare a descentralizarii si demilitarizarii acestei institutii, a reprezentat, in opinia reprezentantilor Asociatiei Romane pentru Transparenta, un alt factor ce a condus la sporirea fenomenului coruptiei din acest sector. In acest sens, asociatia recomanda intarirea Directiei Generale Anticoruptie din cadrul MAI cu o capacitate deplina de a investiga coruptia la nivelurile de organizare a fortelor politiei.
Bogdan GALCA 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
.. cu certitudine, autorul articolului are talent si ar putea castiga concursul literar de "science-fiction"....   de Omul cu Picioare foarte Paroase
A r h i v a
  Codul lui Boureanu    26 comentarii
  Bucurestiul nu merita in UE    37 comentarii
  Mita ii saraceste pe romani    9 comentarii
  Colegiul Medicilor ii cere ministrului sa-si asume scandalul "Rujeola"    5 comentarii
  "Trec prin momente mai dificile"    2 comentarii
  ISMB se spala pe maini de Scoala Centrala    
  Croatia a iesit in strada in apararea criminalului Gotovina    7 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Noua Romanie si Marea Neagra la un an dupa lansarea Axei (351 afisari)
 Cum a pastrat Maniu legatura cu Aliatii (174 afisari)
 Adrian Stoica, presedinte la FR Gimnastica (109 afisari)
 Andrei Radulescu (69 afisari)
 Turneul asiatic al presedintelui Bush (44 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00846 sec.